Stranieri aradeni

Ex. utistul Adili, fotbalistul anului 2021 în Albania!



UTA l-a transferat în vară pe Idriz Batha, unul dintre cei mai constanți mijlocași din campionatul Albaniei. „Închizătorul” și-a început bine aventura la Arad, după care randamentul său a fost în scădere. Între timp, albanezii și-au ales cei mai buni sportivi ai anului 2021, iar fotbalistul numărul unu este un fost utist.

Este vorba despre macedonianul Mevlan Adili, fundașul celor de la KF Vllaznia, care a pierdut titlul de campion al Albaniei la golaveraj în fața lui Teuta. În schimb, formația lui Adili a câștigat Cupa Albaniei, după ce a învins-o (1-0) în finală pe Skenderbeu. În această seară, puternicul apărător și-a ridicat premiul în cadrul unei gale organizate la Tirana, alături de alți sportivi de top ai Albaniei, din toate disciplinele.

Mevlan Adili a îmbrăcat tricoul „Bătrânei Doamne” timp de un an, între ianuarie 2017 – ianuarie 2018. A fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști în ochii suporterilor într-o perioadă grea, după ratarea celei de-a doua promovări la baraj, contra celor de la ACS Poli. Aventura macedonianului s-a încheiat brusc la Arad, de atunci fundașul ajuns la 27 de ani evoluând în țara natală, pentru Shkendija și FC Shkupi, dar și în Lituania, pentru Zalgiris Vilnius. De doi ani, Adili e piesă importantă în angrenajul lui Vllaznia.









6 comentarii

  1. Mevlan joaca la nivel inalt,chiar foarte inalt,de cand a plecat de la UTA…Ar fi o maxima surpriza,pozitiva,ca sa revina la UTA,cumva…A fost trup si suflet,un simbol de daruire…Daca revine la UTA,ma imbat de bucurie,sincer….Am inteles ca se va mai semna cu un fundas de banda…Daca va fi Adilii,Mevlan,fac cinste…Caracter puternic….Nu pot sa cred…Un vis frumos….

    0
    0
      1. Sincer, chiar era cel mai iubit din acea echipa. Atunci , daca bine retin plecase din cauza taierilor salariale, acum avem alta anevergura si ni l-am putea permite.

        0
        0
  2. Daca vine si Adili o sa avem un lot si mai puternic. Nu cred ca articolul e pus doar asa, cred ca se stie ca o sa vina si cum a zis Balint ca mai o sa vina un jucator, un fundas lateral.Doamne ajuta!

    0
    0
  3. UTA nu l-a apreciat [e Adili,desi , inca de atunci arata ca va fi un fotbalist bun. In aceiasi perioada, linga el juca si Celea, ajuns in prima liga, inainte de a promova UTA, un alt…foarte bun stoper. Multi au tecut pe la UTA si nu au fost pastrati, nu din cauza banilor, ci din alte interese personale marunte.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button