UTA Arad

UTA, cu tracțiune anterioară și contra Rapidului, pe „Arena Națională”: „Totul se va reechilibra și echipa își va arăta adevăratul potențial și în clasament”




Deși a ajuns la 9 meciuri fără victorie jucând mult pe cartea atacului, UTA nu-și va schimba abordarea nici sâmbătă seara, în derby-ul orgoliilor cu Rapidul, de pe „Arena Națională”. Laszlo Balint spune răspicat că nu va renunța la principiile acestui sezon și anume un joc ofensiv, care – în opinia antrenorului arădenilor – își va produce efectul mai repede sau mai târziu.

Să ne impunem principiile indiferent de adversarul care ne stă în față!”

Așadar, formația arădeană va avea tracțiune anterioară și contra formației lui Mihai Iosif, în speranța că va fi – în sfârșit – pragmatică, iar defensiva nu va mai gafa la primele oportunități ale adversarului. „Vom încerca să jucăm fotbal, să avem controlul mingii și să ne impunem principiile, indiferent de adversarul care ne stă în față. Adică vrem să jucăm un fotbal frumos, spectaculos, să ajungem în situații de finalizare. Este adevărat că, în acest moment, suferim pe fondul rezultatelor, dar eu spun încă odată și chiar vreau să fie un mesaj foarte ferm, eu am foarte mare încredere în această echipă. Am foarte mare încredere în munca pe care o facem în fiecare zi și sunt convins pentru că, așa este în viață, se va reechilibra totul în momentul în care o să facem un prim pas spre ieșirea din această pasă proastă de rezultate. Acest moment va reprezenta o descătușare și această echipă își va arăta și în clasament adevăratul potențial”, a menționat Laszlo Balint.

„Nu este o presiune suplimentară, este doar scopul muncii noastre

Pe de altă parte, UTA are o presiune a rezultatului, atâta timp cât este echipa din Liga 1 ce nu a mai câștigat un meci de cele mai multe etape și a reușit doar două goluri în cele 9 confruntări fără victorie. „Nu este o presiune suplimentară, este doar scopul muncii noastre. Până la urmă, obiectivul în fotbal este să câștigi meciuri și atunci trebuie să marchezi goluri, dar repet nu este o presiune suplimentară. Eu cred că lucrurile vor veni dacă vom ține aceeași linie de exprimare, dacă vom fi perseverenți, dacă vom avea încredere în ceea ce putem noi fiecare individual și apoi colectiv. Aceste lucruri s-au văzut deja și la meciul cu Rapid echipa va arăta foarte bine, iar eu sunt convins că avem abilitatea de a face un rezultat frumos”, mai consideră tehnicianul „roș-albilor”.

„Că va fi play-off, că va fi play-out, UTA va avea o evoluție bună sau foarte bună până la finalul sezonului”

După eșecul de duminică cu Gaz Metan Mediaș, Balint susținea că obiectivul play-offului a dispărut la UTA. „În acest moment clasamentul așa arată, chiar dacă matematic încă mai sunt șanse, e important să vedem exact realitatea noastră din acest moment. Pentru mine e foarte important următorul meci, după care va trebui să ne conectăm rapid la următorul și tot așa. Eu cred că această echipă va avea în continuare o evoluție bună sau foarte bună până la finalul sezonului, indiferent de zona în care vom evolua după sezonul regular, că va fi play-off, că va fi play-out. Este clar, șansele pentru play-off în acest moment sunt destul de mici, există doar matematic.  În acest moment, aș vrea să rămânem concentrați doar pe meciul de sâmbătă, de la București”, a explicat tehnicianul „roș-albilor”.








Articole de la JOHNNYBET



13 comentarii

  1. „Eu cred că această echipă va avea în continuare o evoluție bună sau foarte bună până la finalul sezonului, indiferent de zona în care vom evolua după sezonul regular, că va fi play-off, că va fi play-out.”
    „Verba volant, scripta manent” „vorbele zboară, scrisul rămâne”.
    Fapte, nu vorbe!
    Hai UTA!

    0
    0
  2. Să înțelegem că, evoluție bună = egaluri sau foarte bună = victorii.
    Așa să fie, fără înfrăngeri.
    Gyuszi, să ai gura aurită, că până acum…

    0
    0
  3. Greu, foarte greu cu Rapidul , dar este foarte bine ca , nu se joaca pe Giulesti . Sa fie bine si un punct este bun dar sa nu faca pe nebunul arbitru !! Pronostic 1×2

    0
    0
  4. Nelu, de data asta să avem încredere în Mister,deoarece, evoluție bună = egaluri și foarte bună = victorii.
    Deci X,2

    0
    0
  5. Trebuie sa avem incredere, speranta moare ultima !!! Vom vedea , sper ca, sa nu se faca greseli in aparare si atacul sa sparga ghiata !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  6. Rapid este o echipă impinsă din spate de arbitri altfel ar fi fost sub noi in clasament, nu-s o sperietoare…problema-i s-o băgăm noi in ațe, că-i facem 100%…dar nu cu Dangubic iar titular, Gyuszi, că ne bagi in spital pe toți.
    Hai, baftă, pe ei și pă mamele lor!

    0
    0
  7. Asta este o problema !!! Tare imi este ca, Rapidul sa nu fie impinsa de la spate de arbitrii. Exemplu Chindia Targoviste. Vom vedea !!!

    0
    0
  8. N-am inteles pe ce se bazeaza cand vorbeste de revenire sigura, rezultate foarte bune, blabla…La jocul aratat cu greu va mai scoate 1-2 pct pana la final. Sau stie ceva ce noi nu stim, de este asa sigur pe el? 1X2 – efbet?

    0
    0
  9. Sunt ferm convins ca vom avea i infrangere cu un joc foarte bun cu ocazii multe giol marcat nu cred…agonia se va prelungi balint va aburii

    0
    0
  10. Poate că de mâine, „TOTUL SE VA REECHILIBRA” , iar antrenorul și jucătorii lui, vor vorbi aceiași limbă, a fotbalului eficient.
    Forza UTA!

    0
    0
  11. Sa fim seriosi sau gasit unii sa vb de arbitri aicea , noi in 9 etaoe dam 2 g si 0 victorii chiar arbitri sunt de vina ca ratam din 2 m de atatea ori ?

    0
    0
  12. Nici n’a început bine meciul la Sf.Gheorghe, că UTA a picat pe 10. S’a apropiat și mai tare de locurile de baraj. Mâine seară pe Arena Națională, dacă UTA joacă cum a jucat în precedentele 9 partide, nu v’a rezolva nimic, iar următorul joc îl are cu SEPSI, joc deosebit de greu !

    0
    0
    1. S-a apropiat pe naiba de locul de baraj, nu conteaza ca esti pe locul 9 sau pe 10, conteaza diferenta dintre tine si locul de baraj.
      Timisorene, nu ai nimic pozitiv ? ca de negativisti ca tine e plina curtea !…intrebam asa, daca esti utist, ca nu prea se vede sa fii…

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button