Pecica a avut 20 de jucători la primul antrenament al anului: Dolga a semnat cu Progresul, Bozian mai testează patru tineri jucători!
Ultima divizionară terță ce a pus punct vacanței de iarnă este Progresul Pecica, adică singura ce a umblat la banca tehnică în această iarnă. Formația „galben-albastră” s-a despărțit pe rând de Sorin Bălu și Laurențiu Telescu și a mers pe mâna lui Bogdan Bozian (34 de ani). Experimentatul mijlocaș central s-a despărțit de Șoimii Lipova și a primit cu entuziasm oferta primită de la echipa de la care plecase chiar în vara anului trecut.
Bozian e la prima experiență ca tehnician, își va ajuta echipa și din „iarbă”, iar la antrenamente va fi ajutat de căpitanul Mirel Arsene, Ioan Bănățan și Dan Țapoș. Ultimii doi nu au fost prezenți astăzi, la prima întâlnire a anului, ca și ultima achiziție a pecicanilor. Fundașul Darius Dolga (foto) e infectat cu COVID, dar va ieși din izolare pe finalul săptămânii. În schimb, fundașul Toma Bodri (21 de ani) și mijlocașul Samir Borcea (18 ani), cei care au semnat la începutul anului, au făcut primul antrenament alături de noii săi colegi. Totodată, Bozian i-a avut sub comandă și pe Mitre (21 de ani, mijlocaș ofensiv, ex. ACS Poli), Dănilă (18 ani, fundaș dreapta de la UTA) și Gomboș (17 ani, mijlocaș central de la UTA). „Nu-i cunosc pe noii băieți, îi voi vedea la antrenamente și la primele amicale ale iernii, cu Dumbrăvița și Felnac și vom lua o decizie. Mâine mai așteptăm la antrenamente un atacant de 19 ani, sperăm să confirme și el și să rămână cu noi. Îl așteptăm și pe Dolga alături de noi, Wild și-a prelungit contractul, sperăm să avem un lot cât mai complet la startul părții a doua a sezonului. Azi am avut 20 de jucători la primul antrenament al anului și îi mulțumesc în special directorului sportiv Cristi Pilan pentru acest lucru”, ne-a declarat Bogdan Bozian, care după antrenament a avut și o scurtă discuție cu Petru Antal, primarul orașului Pecica.
Progresul Pecica le întâlnește în amicalele iernii pe: CS Dumbrăvița (9 februarie), Felnac (12 februarie), Sântana (16 februarie), Tomnatic (19 februarie), Ghiroda (26 februarie), UTA U19 (2 martie) și Curtici (5 martie). Pentru data de 23 februarie încă se caută adversar.
Luca Gombos a semnat cu UTA ??? Si este imprumutat la Pecica? Talentat copil din Brasov
Nu mai contactați jucători sub contract, contactați timișorenii voștri.