UTA Arad

Hadnagy, despre „ștafeta” de antrenori la UTA: „Badea e mai filozof decât Balint, are un stil mai liniștit, similar cu al lui Bergodi”







Ionuț Badea va debuta pe banca UTA-ei sâmbătă, de la ora 13:30, când arădenii vor da piept pe Arena „Francisc Neuman” cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în cadrul etapei 24 din Liga 1.


În această dimineață, directorul general al covăsnenilor, Attila Hadnagy, a fost invitat la GSP Live, unde a vorbit și despre situația de la clubul arădean, dar mai ales despre noul antrenor al „Bătrânei Doamne”. Badea l-a antrenat pe Hadnagy în sezoanele 2011-12 și 2012-13, la FC Brașov. „Dacă nu facem minim șapte puncte din următoarele trei etape, nu mai avem șanse la play-off. Eu am vorbit de multe ori cu Gyuszi Balint, el a avut o relație foarte bună cu jucătorii, dar a fost supărat din cauza suporterilor, că l-au înjurat, poate de aia a și plecat de la club. Nu știu cum va fi acum cu Ionuț Badea, l-am avut antrenor la FC Brașov, e un antrenor bun, care gândește altfel fotbalul față de Gyuszi. Sunt curios ce poate să facă în mai puțin de o săptămână, până la meciul nostru de la Arad. E mai filosof decât Gyuszi Balint, vorbește foarte mult cu jucătorii, e un tip deștept, care știe fotbal și care are foarte multe în cap. Nu știu de ce nu a reușit până acum, mi s-a părut un antrenor foarte bun atunci când am lucrat cu el. Are un stil similar cu al lui Bergodi. E mai liniștit, nu pot să spun că e un antrenor care țipă foarte mult la jucători, e un tip mai calm, așa mi s-a părut atunci” a declarat fostul atacant.


Întrebat despre posibilitatea ca Laszlo Balint să o preia pe Sepsi în viitor, conducătorul formației din Sfântu Gheorghe nu a exclus varianta: „Nu se știe niciodată. Gyuszi e din Brașov, de aici de la noi, e chiar un om cunoscut nouă. În viitor, orice e posibil. E un antrenor tânăr, bun, care a demonstrat. În viitor, poate o să lucrăm împreună.”

În cariera de jucător, Hadnagy a jucat de două ori împotriva UTA-ei, chiar în tricoul lui Sepsi, în sezonul 2016-17. În meciul tur de la Sfântu Gheorghe a înscris un hat-trick în victoria cu 4-1 a echipei sale, iar în retur a fost integralist în succesul cu 2-1 al arădenilor, la Șiria.



5 comentarii

  1. Are mai multă experiență Badea ,în schimb fostul experimenta încă meseria . Daca era Badea antrenor la UTA ,din primul an din Liga I sint convins că eram printre primele 6 echipe și nu ne băteam la retrogradare .E timpul f scurt pt a pregătii mental echipa (după divorțul de Balint) dar cred că jucătorii șint destul de maturi și vor trece repede peste acest moment de secetă ! Deaconu nu a mai ajuns la UTA , pretenții exagerate și nu se știa dacă jucătorul ar fi dat randament ,adică dacă și-ar fi meritat banii ! Eu îl văd mai degrabă un Alibec sau Budescu ,,epave,, nimic mai mult.

    0
    0
  2. Cînd înscria hat-trick-ul in 2016, Hadnagy avea aproape vîrstă de pensionar, ca fapt divers. !?!?

    0
    0
  3. Cine l-a intrebat ceva, pe locotenentul Hadnagy,ca sa-si dea cu parerea despre UTA?Sa-si vada de treaba lui,de gestiunea lui…Nu are ce comenta despre o alta echipa,indiferent care ar fi ea…Sa-si vada de lungul nasului…Erau gata sa se urineze pe ei,pana la Bergodi,de plangeau amarnic cu Leo Grozavu,pe care il ridicau in slavi,apoi l-au executat subit…tot Hadnagy,l-a executat,sapat,cu jucatorii,l-au sabotat…
    Sa se uite doar in ograda lui…Mucles Hadnagy…Nu esti in masura sa ANALizezi tocmai tu UTA….Nu punem botul…UTA-SEPSI 3-1…sau 2-0…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button