Socodorul s-a reunit aseară și până la finalul săptămânii dispută două amicale: „Nu e o tragedie dacă nu terminăm pe primul loc!”

A doua forță a Ligii a 4-a Arad s-a apucat de treabă aseară și până la finalul săptămânii va disputa deja două amicale. Chiar astăzi Socodorul dă piept cu juniorii de la Atletico 2007, acolo unde activează și cel mai bun produs al comunei de câțiva ani încoace, Raul Stanciu. Apoi, sâmbătă, divizionara a patra o întâlnește pe Șoimii Lipova, pe „Motorul”.
De la reunirea de ieri au absentat Copil, Pirtea și Țoca, dar cei trei vor intra în program cu ocazia testului de după-amiază. În afara lui Berari, care a plecat din țară, Socodorul nu s-a despărțit de nimeni și este foarte aproape de a-și asigura serviciile unui atacant. „Suntem în discuții avansate cu băiatul, vine din Bihor, sperăm să batem palma cu el până la finalul săptămânii. În rest, cred că avem un lot competitiv, cu care vom încerca să câștigăm cât mai multe meciuri. Nu e o tragedie dacă nu vom termina pe primul loc, dar nici în ultimii nu vrem să fim în play-off. Am vrut să mergem și într-un mini-cantonament la Băile Felix, dar ne-am târziu puțin târziu cu rezervarea pensiunii și o să ne pregătim doar pe plan local de două ori pe săptămână, plus meciuri amicale”, ne-a mărturisit Tiberiu Darazs, antrenorul celor de la Socodor.
După meciurile cu Atletico 2007 și Lipova, Turcuș et. comp. vor mai da piept în testele iernii cu Turnu, UTA U19, Beliu, CA Oradea și Pilu. Socodorul mai are nevoie de două puncte pentru a se califica și matematic în play-offul Ligii a 4-a, din meciurile cu Glogovăț și Păuliș (acasă), respectiv Felnac și Sântana (în deplasare).


Sa fim realisti singura echipa care chiar isi doreste sa mearga la liga a 3 este ineu , restul sunt vb goale, cum nu era zabrani pregatita anul trecut nu e acum nici socodor nici santana sau care mai sunt in top 4 , ca spun ei ca vor este altceva dar adevarul este ca doar ibeu ar putea incerca accederea in liga a 3 , pt ca acolo e ffff greu , vezi cazul curtici care fara mari intariri este jos ,alt buget pt liga a 3 salarii , deplasari etc