UTA Arad

Suporterii UTA-ei se deplasează cu mașinile personale în Gruia, Petrescu „plânge” pentru programarea meciului!







Galeria UTA-ei își va susține favoriții și în intermediara de mâine, când Iacob și colegii săi joacă pe terenul campioanei României. Partida are loc la ora 17,30, într-o zi de lucru, iar susținăorii arădenilor au decis să facă deplasarea la bordul autoturismelor personale. Pe rețelele de socializare s-a stabilit deja și un plan de plecare spre orașul de pe Someș. „Ultrașii” roș-albi vor pleca la Cluj marți, la ora 11, din fața arenei „Francisc Neuman”, gazdele urmând să le pună la dispoziție cel puțin 250 de bilete.


Prețul unui tichet pe arena „dr. Constantin Rădulescu” este de 10 lei, iar un test antigen la fața locului e de 20 de lei (începând de la ora 15,30). Dar, fanii „Bătrânei Doamne” pot face un testul rapid anti-COVID și la stadionul din Calea Aurel Vlaicu înainte de a pleca spre Cluj.


În altă ordine de idei, după remiza din Bănie cu CS U Craiova (1-1), antrenorul CFR-ului a fost extrem de nemulțumit de programarea meciului cu UTA pentru marți după-amiază. „N-am timp să văd meciul ăsta (n.a. cu Craiova), eu trebuie să plec acum, pentru că programarea noastră a fost făcută extraordinar. Peste două zile jucăm, le mulțumim celor care ne ajută… și vor să nu mai stăm pe primul loc. Dacă plec cu mașina, nu cu avionul, ajung cu o zi înainte de meci, adică luni. Cum să pui marți meciul, când noi am terminat meciul duminică? Mi se pare penibil că suntem programați marți. N-am timp să mai vorbesc de meciul ăsta. Nu știu când joacă Craiova, dar noi jucăm peste două zile, dacă vi se pare corect”a spus Dan Petrescu. Dar, și arădenii au jucat tot marți, e adevărat la ora prânzului, dar și ei au de făcut un drum de câteva ore până la Cluj.

Una peste alta, CFR-ul câștigă în jur de 4 ore în fața „Bătrânei Doamne”, dar a pierdut doi oameni pentru suspendare , față de unul singur al lui Ionuț Badea. Bălgrădean şi Camora au fost eliminaţi de Ovidiu Haţegan, pe „Ion Oblemenco”, iar Desley Ubbink a primit al patrulea avertisment al sezonului și va absenta în Gruia.



6 comentarii

  1. Haide UTA!

    Dragi suporteri care faceti deplasarea! Aveti grija pe drum, sa veniti cu bine la Cluj! (din experienta drumul obisnuit dureaza 4 ore… dar mai pierzi in trafic in Cluj, care e aglomerat, apoi cu parcarea in preajma stadionului, etc.). Mai bine porniti cu inca 30 minute mai repede si mergeti lejer.. iar daca mai este timp vizitati Clujul, ca e fain!

    Eu sunt aici, la Cluj si voi sustine UTA din tribune (de pe locuri obisnuite). Imi aduc si familia si prietenii, si tare sper sa gasesc doar scandari civilizate, atat la CFR cat si de la galeria UTA-ei. Sa dam toti dovada de civilizatie, ca suntem de „partea corecta” a Carpatilor toti!

    Ar fi fantastic sa vad adevarat spirit de gentlemani din partea tuturor… si mai ales din partea galeriei UTA!
    Forta UTA si …
    „Haide Uta , Otele / Innodati picioarele / La uriasul CFR / Fotbal arătati-le!”

    Va rog scandati si cantati doar ceea ce ati vrea sa auda si copii vostri!

    Haide UTA

    0
    0
  2. Pt CristiF
    Subscriu la mesajul tau – atat in forma cat si in spirit –
    Genul de mesaj – care chiar daca nu implica consideratii despre jucatori, antrenor sau tactica de joc – este decent si pozitiv.

    0
    0
  3. Pentru Cristi F
    Mesajul tău este de apreciat si il sustin dar mai puțin partea cu „de partea corecta a Carpaților „. Haideti sa nu mai dezbinam ROMÂNIA. Oameni buni si rai sunt sunt de ambele părți ale Carpaților.

    0
    0
    1. Pacat ca nu avem majoritatea aceasta atitudine! Daca am fi uniti, nu am fi la coada Europei! Dar altii au grija de asta si noi „mergem pe fenta”!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button