Stranieri aradeni

Arădeanul Alex Sabău – „arestat” de „Limoniu” Mărginean la FC Brașov: „E victima unor jocuri murdare!”





Cariera lui Alexandru Sabău (23 de ani) părea să o ia, în sfârșit, pe o pantă ascendentă. Revenit în țară în urmă cu trei ani, fundașul central crescut de Atletico în generația lui Man sau Petre s-a  pus pe picioare la Gloria Lunca Teuz Cermei (C8). Aici a purtat și banderola de căpitan, iar în vară a găsit înțelegere la conducerea „sămădăilor”, care nu s-a opus saltului spre Liga 2-a. Nou-promovata FC Brașov a fost echipa care a bătut palma cu președintele cermeianilor, Petre Bulza, acesta prevăzând și o clauză în transfer, clauză care acum nu mai valorează mare lucru.

Cermeiul a solicitat 10 mii de euro la un viitor transfer

Mai precis, Ioan Mărginean, președintele formației de sub Tâmpa, a fost de acord ca divizionara terță arădeană să beneficieze de 15% dintr-un posibil viitor transfer al lui Sabău, dar nu mai puțin de 10 mii de euro. Fotbalistul a început excelent sezonul la Brașov, a și marcat un gol spectaculos în prima etapă a sezonului, primul al „stegarilor” de la revenirea în eșalonul secund, a fost titular și integralist în majoritatea meciurilor, după care s-a rupt ceva. Se pare că lui „Limoniu” Mărginean nu i-a căzut bine o discuție cu impresarul arădeanului și de acolo a pornit calvarul pentru fotbalist. Acesta nu a mai prins deloc echipa înainte de vacanța de iarnă, iar la reunire a fost anunțat că nu mai face parte din planurile staffului tehnic condus de Călin Moldovan.

Mărginean s-a băgat la tactică, motivând excluderea din lot a lui Sabău

Recent, Mărginean chiar a dat explicații de ordin tehnico-tactic despre Alex Sabău: „Am discutat cu el și i-am spus că sunt câteva lucruri care nu sunt în regulă la cum a jucat în toamnă. E vorba de poziționare, de greșeli individuale. El vrea să-l lăsăm liber. Noi l-am propus la SR Brașov. La Cetate Râșnov nu merge, pentru că acolo sunt acoperiți pe acest post cu Poverlovici’’.

Are și alte oferte, dar e ținut pe loc

Cert este că luni este ultima zi de trasferuri în România și Sabău se află într-o situație extrem de neplăcută, căci riscă să nu mai joace deloc în partea a doua a sezonului și să se antreneze separat, alături de portarul Cezar Lungu, aflat și el în confict cu același Mărginean. Prin evoluțiile sale, fotbalistul a atras atenția unor colege de eșalon ale Brașovului, chiar mai bine clasate, doar că Brașovul nu-l lasă să plece gratis. Iar suma de transfer ar trebui să fie de cel puțin 20-25 de mii de euro, în așa fel în cât „stegarii” să-și scoată investiția cu fundașul arădean, iar 10 mii de euro să-i trimită la Cermei, conform înțelegerii cu Petre Bulza.

Bulza: „Știm că nu vom mai lua bani pe Sabău, dar măcar băiatul să fie lăsat să plece”

Doar că președintele „sămădăilor” e cam resemnat în această privință. „Cei de la Brașov nu sunt deloc corecți cu Alex Sabău, un băiat foarte cuminte și un fotbalist bun. De fapt, cred că a demonstrat asta atâta timp cât a jucat. Chiar dacă echipa nu a avut cele mai bine rezultate, el s-a cam achitat bine de sarcini, ba chiar a marcat două goluri (n.a. cu Viitorul Pandurii și Șelimbăr) și nu era neapărat treaba sa de fundaș. Noi suntem cam resemnați cu privire la încasarea celor 10 mii de euro, dar ne-ar plăcea ca fotbalistul să fie lăsat să plece liber de contract la o altă formație, unde să joace. E tânăr, va mai spune destul în fotbal, veți vedea, păcat că la Brașov e victima unor jocuri murdare ce nu au nimic în comun cu ceea ce a oferit băiatul pe teren”, ne-a declarat Bulza.

Așadar, luni, 14 februarie, e ultima zi în care Brașovul poate să fie fair-play cu Alexandru Sabău, un fotbalist care e pe un mare plus ca și evoluții în „galben-negru”, dar care e victima stilului împrumutat din vremuri demult apuse de Ioan „Limoniu” Mărginean.

2 comentarii

  1. Limoniu ala e o mizerie de om si culmea tot timpul gaseste fraieri sa il puna presedinte.Peste tot unde a fost numai conflicte a avut.

    0
    0
  2. Un fel de mizerie de Limoniu,este o relicva cooperatista…Pana cand asemenea personaje vor mai exista in fotbal si careva club mai crede in asa ceva,e clar….Este ceva echivalent cu @Albautistul….A ingropat atatea echipe si tot isi mai gaseste fraieri….Nu e prost cine se ofera salvatorul Arcei lui Noe,ci cel care crede…Il propun la Minamo…Nu il va ierta Dumnezeu niciodata,sub nici o forma,nici macar pentru „Haina de blana”,pentru cunoscatori…Macar ca atunci,UTA-istii au pus botul,rau de tot….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button