UTA Arad

Badea: „Un punct câștigat in extremis, dar nu sunt deloc mulțumit de așa ceva! Puteau câștiga ambele echipe”


UTA rămâne neînvinsă sub comanda lui Ionuț Badea, dar își anulează toate șansele la play-off, care – oricum – deveniseră extrem de mici după remiza cu Dinamo. Canadianul Ongaro a egalat in extremis (90+1) reușita din minutul 56 a lui Compagno și arădenii îi țin la 7 puncte distanță pe oltenii lui Napoli, care speră să scape și de locul de baraj.

Badea s-a declarat nemulțumit de rezultat și a recunoscut că echipa sa moștenește „teama de reușită”. „E un punct câștigat in extremis, nu sunt deloc mulțumit cu așa ceva, puteam 100% să facem mai mult. Aeastă teamă de reușită pe care a înregistrat-o de-a lungul timpului echipa a fost rezolvată în anumite momente, dar, se pare, că a revenit puțin din nou. Dar, lucrurile acestea, cel puțin în momentul de față, după ce am evaluat cum trebuie situația lotului, încep să devină inacceptabile. Altfel spus, echipa a jucat contra unui adversar foarte bine pregătit fizic, au fost multe tranziții. Craiova a și schimbat într-un sistem exclusiv pe verticalizare, pe 4-3-1-2, cu Bauza în spatele celor doi atacanți. Deci, a fost un meci și tactic și frumos, care – pe undeva – s-a terminat la egalitate meritat. Dar, cred că ar fi putut câștiga ambele echipe în urma ocaziilor”, a spus tehnicianul „Bătrânei Doamne” despre confruntarea de pe „Ion Oblemenco”.

Canadianul Easton Ongaro a fost primul jucător venit de pe bancă pentru UTA la Craiova și a fost decisiv pentru stabilirea rezultatului final, 1-1. „Se poate spune că am fost inspirat când l-am introdus pe Ongaro, oricum erau soluții gândite dinainte”, a mai punctat Badea.








Articole de la JOHNNYBET



27 comentarii

  1. VEZI DL. BADEA ,DACĂ JUCAI DE LA ÎNCEPUT CU 11 OAMENI -FĂRĂ ANTIFOTBALISTUL GUBICIDAN-UN MARE CĂCAT UTA PUTEA CÂŞTIGA MECIUL.NU ÎNŢELEG DE CE NU VEZI NICI TU CA ŞI GYUSZI ,CĂ GUBICIUL NU E PENTRU LIGA I-MAI BINE LIGA III

    0
    0
    1. Mai taci naibii si nu zbiera mereu pe aici, n-ai vazut ca Dangubici a avut participare la faza de gol, cum a pasat din prima, ca mai apoi mingea sa ajunga la Ongaro in faza buna de sut ?
      Oameni de nimic ce sunteti.

      0
      0
  2. Oare după meciul asta când în sfârșit marca un atacant la noi, inafara de Miculescu, vor veni și își vor prezenta scuze public și vor retrage acea vorba ca l au făcut cocostarc. Omul a arătat ca e omul potrivit la locul potrivit. Cel puțin vreo 3 4 de pe aci ar trebui sa vina sa spuna: scuze, eu am fost unul dintre aia care l am judecat (asa cum facem cam toți românii ca de aia ne și merge asa bine) doar dacă l am văzut. Nici măcar nu i am acordat 3 4 meciuri ca să ne dăm cu părerea ci l a cântărit din ochi și judecat.

    0
    0
    1. Crezi ca vor veni sa-si puna cenusa in cap ?
      Aici nu mai e vorba strict sa fii suporter UTA, ci tine pur si simplu de bun simt, pe care multi de aici nu l-au avut si nu-l au.

      0
      0
    2. Personal imi cer scuze pentru ca l-am facut cocostarc pe Ongaro dupa doar cateva minute jucate in cateva meciuri, niciodata titular.Deocamdata eficient raportat la cat a jucat .Dar o porecla fara suparare COCO i s-ar potrivi ! Scuze inca o data .

      0
      0
  3. Am revazut rezumatul pe digisport. La golul primit , Iacob era la 3 m in fata portii, apoi s-a retras pe linia portii, si a luat gol din 4-5 m . Este inacceptabil, sa nu iasa.. la fel a facut si cu Rapidul. Medjimorec nu a facut un minim marcaj,la gol, eram cu toata echipa in careu si nu a sarit…nimeni. Au fost si erori ale inchizatorilor, prinsi cam des prea in fata. Am si ratat, dar in atac am fost subtiri. Otele stie citeceva,. dar e net sub Roger, Dangubici…nu da gol nici din greseala, Nu vad pentru ce e mereu folosit. Miculescu sub alte evolutii.Ubbinnk si cind joaca slab..e cel mai bun ! Noroc cu Ongaro care pare a avea simtul portii.Nu avem solutii in atac, asta se vede imediat. Vor urma meciuri grele, veti vedea cum ne vom chinui …si cu Clinceniul

    0
    0
  4. In general, mie mi-a placut in mare parte cum au jucat baietii cu exceptia unora dintre ei care nu au fost in cea mai buna zi. UTA. merita victoria dar din pacate dinou lipsa ineficacitate a facut ca,UTA sa nu castige,noroc cu executia fenomenala a lui ONGARO a fact ca, UTA sa nu piarda acest meci pe nedrept !!! Sper ca, viitorul meci cu Clinceniul, baietii sa nu se mai incurce cum au facut-o cu Minamo. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  5. Tot ce a fost bun lăsat de Balint, începe sa se șteargă… unde e acel presing sufocant? Unde e viteza? Ce tactica e asta? Mingi bubuite în fata la greu… ai ajuns sa construiești cu fundașii centrali sau cu speriatul de Vorobjovas care nu știe decât pasa în spate. Noroc cu golul din prelungiri, dar suntem mult în spate de cum arata echipa nu de mult timp… păcat!

    0
    0
    1. Unde dracu ai văzut tu mingi bubuite in fața?????? UTA chiar a jucat bine in prima repriză și chiar a pasat ,și în a doua repriză UTA a pasat a construit ,este adevărat că centrările au fost cam slăbuțe,dar sa spui că echipa a bubuit mingea în fața e prea mult.

      0
      0
      1. @Lotzi,mereu am considerat ca tu te uiti la alte meciuri,de fiecare data…Jucatorii sunt bulversati,nu isi gasesc locul impus,cerut,actualmente de catre un Badea,teoretician,dar nulitate in practica…Ubbink,de exemplu,nu a jucat in viata lui,defensiv,retras..El este mijlocas de constructie,nu ce experimenteaza cu el Badea…Cu o completare…Ubbink nu are ce sa caute acolo…Toate mingile le-a pierdut,nu i-a iesit nimic,dimpotriva…
        Plecarea lui Balint s-a datorat relatiilor sale personale cu anumiti jucatori,orgolii pe care nu ar fi avut voie sa fie primordiale si a cam exagerat…Si-a incalcat principiile unui antrenor cu coloana vertebrala…Badea este total haotic,departe de a imprima acelasi joc mostenit,hotarat,bazat pe nerv,agresivitate in sens pozitiv,pressing si viteza…
        Spune tu,unde ai mai vazut ca sa joci cu doi oameni in plus si sa mentii 7 defensivi,dintre care linia de 4 fundasi,nu au urcat,peste jumatatea terenului,contra Minamo,de exemplu?
        Sau explica-mi,te rog mult,unde ai mai vazut un sistem de joc 4-2-4,din disperare,la Mititei?Nici daca ma mai nasc inca odata!!
        Si cand deschide gura,la interviuri…se face intuneric total….Bezna!Doar Chirila si actualul Stoican,l-ar putea depasi,eventual….
        HAOTIC,la ghici!!!!

        0
        0
      2. Și totuși unde sint mingile bubuite ???? Jucătorii chiar au construit (sau ai rămas conectat in era Balint,cînd nu erau în stare să iasă din apărare cu mingea la picior) filozofule…

        0
        0
  6. D-le Badea, nu e viata ușoară cu ardelenii. V-am spus, după blatul cu Dinamo. Noi va oferim totul, dar dacă suntem trădați, cu noi pierdeți totul. Având în vedere ca nu mai avem șanse la Play-Off, locurile din playout, nu ne mulțumesc. Puteți sa va faceți bagajul!

    0
    0
  7. Ar fi momentul să mai schimbăm portarul și să evităm golurile luate din centrări!
    Balauru are experiență și înălțime mai mare ca Iacob!
    Cu Balauru,Otele aripă stânga și Ongaro și Miculescu vârfuri, avem șanse mai mari la 3 victorii.
    Forza UTA!

    0
    0
  8. @euu
    Hai sa nu uitam niste chestii care bateau la ochi, mai ales pe finalul erei balint. Omul avea viziune, dar tare simt ca era extrem de pasiv agresiv si incapatanat, lucruri ce l-au ajuns din urma si au dus la plecarea sa.

    0
    0
  9. Aduceti-va aminte cand a plecat din fata galeriei atunci cand a urlat unu aiurea, ca vai ca a fost jignit si s-a vorbit urat. Ce fras. Stai acolo si vorbesti, nu te retragi ca o panseluta.

    0
    0
    1. Ce conceptii de comuna primitiva aveti !? Adica, pentru voi, un antrenor, fie el oricine, trebuie musai sa stea la dispozitia unor grobieni, sa-i asculte cu rabdare si sa inghita niste mojicii, ofense si injuraturi ?
      Cica, voi nu tolerati „panselute”,pai, imi pare rau, dar voua nu va mai trebuie decat sa aveti un ciomag si sa va mutati in pestera.

      0
      0
      1. @cucu. Toleram si zorele si crini. E vorba ca atunci cand esti confruntat sau ai un conflict cu cineva, nu te strambi si pleci bosumflat. Totusi, suntem pe stadion, in arena, nu la teatrul bulandra.

        0
        0
      2. Esti in stadion, insa esti suporter, faci o imagine unui club, este tot spatiu public, nu te manifesti ca un taran.
        Apoi, „confruntat si ai un conflict cu cineva” ??? Precum am spus: cum puteti aveti pretentia ca antrenorul sa vina la dispozitia unei parti a tribunei, sa fie la cheremul acelor oameni…si mai ai si pretentia sa nu fie bosumflat. Antrenorul trebuie sa respecte suporterii si atat, nimic mai mult, nu e obligat sa mearga la ei si sa se linga cu ei, nu e politician ca sa fie interesat de populism.
        Imi si inchipui cum ar trebui sa mearga Klopp, Guardiola, Mourinho si sa stea rabdatori la zbieratele unora din tribuna („baga-l pe ala, scoate-l pe ala” si altele), iar ei sa stea rabdatori si sa inghita tot felul de vorbe aruncate.
        Treziti-va si educati-va.

        0
        0
  10. Cred ca de acum inainte echipa va crește constant chiar si dacă pleacă Miculescu, Otele Ongaro Cardoso își vor da drumul la joc, Badea a găsit UTA in degringolada ca si joc de atac, incep sa vad ca încearcă sa joace din cât mai puține atingeri ce cu Balint nu am jucat, am avut unele faze sclipiri dar nu un stil total axat pe puține atingeri in viteza ce vrea Badea sa joace UTA.
    Are doar 3 săptămâni Badea s-a descurcat cel puțin onorabil până acum.

    0
    0
    1. Asta nu vad mulți ,dar critica aiurea antrenorul care pina acum nu are nici o înfrîngere ! Vine meciul cu Clinceniul după mintea unora UTA nu va câștiga .Despre meciul cu Dinamo șint convins că mulți se vor da la o parte ,așa este circulara venită dinspre șefii fotbalului și televiziuni(un brand așa mare precum Dinamo nu poate dispărea din fotbalul românesc ) parca așa declara ,,ăia,, ! Rădoi de unde știa că Dinamo nu va retrograda ,chiar și jucătorii spuneau la sf meciului cu Craiova că în sezonul viitor Dinamo va juca în Liga I ,,o sa vedeți că Dinamo nu va retrograda,, .Înțelegeți acum rezultatul cu Dinamo de la Arad?

      0
      0
      1. @Lotzi
        Ce spui tu, nu prea are acoperire… practic, ești de acord cu un mic blatului al echipei favorite. În meciul cu Dinamo, de jucai ca în celelalte și aveai o gramada de ocazii dar se termina 0-0, lumea era cât de cât mulțumită, dar puneam din nou vina pe ghinion. Însă, la meciul cu Dinamo, UTA, chiar s-a făcut de râs la ce joc a prestat și cu 2 oameni în plus. De te vrea (și asta asa e) liga, televiziunile, etc, nu îți elimina arbitru 2 oameni, aia îs primii care te ajuta, dar din păcate la acel meci s-a trezit UTA sa ajute. Acum înțelegi și tu toată frustrarea pe Badea???

        0
        0
  11. Mister trebuie să fie și un bun psiholog, asta dacă UTA nu are deja unul, care să le dea încredere tinerilor, să îi mobilizeze, pentru a da randament maxim în acele minute când se va apela la ei.
    Negoescu era unul dintre cei care aveau încredere și ne-am scăpat de el…poate ar putea reveni.
    Sperăm să nu terminăm campionatul cu titlul de “campioana remizelor” și să nu fim “SMURD-ul”fiecărei echipe care a fost învinsă meciurile anterioare.
    Nu ar fi de acceptat să nu învingem Academica Clinceni!
    Eu încă mai cred că putem urca mai mult cu un loc decât campionatul trecut! (locul 7)
    Forza UTA!

    0
    0
  12. IONUT BADEA este un antrenor foarte bun, trebuie doar sa fie lasat sa isi faca meseria si o face destul de bine pana acuma ,cu criticile aduse la extrem nu o sa ajungi nicaieri !!!

    0
    0
  13. Cu Balint am făcut 5 puncte în 10 meciuri!
    Cu Badea avem 6 puncte în 4 meciuri!
    În 7 partide cu Badea antrenor, vom face aproximativ 12-13 puncte!
    Da, ai făcut un egal rușinos cu Dinamo, dar ce contează este câte puncte aduni până la final!
    Hai UTA!

    0
    0
  14. Asa este ,a fost un egal rusinos cu Minamo dar tot la fel de adevarat este ca, UTA. a inscris un gol valabil si 11m care nu s-a dat ,daca aceste lucruri erau valabile acuma nu se mai vorbea despre aceste lucruri negative si sa nu uitam ca, arbitrii au defavorizat UTA. in foarte multe meciuri si vad ca, Ionut Badea a observat si el ca, UTA. este defavorizata smechereste de catre arbitrii si bine face ca, i-a atitudine la conferintele de presa ca sa priceapa mai marele peste ei grecul dar se pare ca, este in zadar !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button