Rugby

Rugbiștii arădeni s-au reunit în speranța unor vremuri mai bune: Stoica s-a retras, Grindei și Argintaru aduc trei juniori timișoreni!





Noua ediție a Diviziei Naționale de Rugby va debuta pe 2 aprilie în zece formații. Combatantelor care s-au duelat și anul trecut, respectiv Știința Petroșani, CS Năvodari (care au refuzat înscrierea în Superliga Națională), Rugby Club Bârlad, CSM Galați, RC Grivița, Rugby Club Gura Humorului, CSM Bucovina, CSUAV Arad și CSU Alba Iulia, li se alătură Politehnica Iași, astfel că vom avea 5 partide pe etapă.

Gruparea arădeană s-a reunit la rându-i în această săptămână, mai precis miercuri și astăzi va efectua cel de-al doilea antrenament al anului. „Cartierul general” al rugbiștilor pregătiți de Marian Grindei și Eugen Argintaru este arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, echipa „studențească” neavând posibilitatea financiară să plece într-un cantonament. La nivel de lot, nu sunt mari modificări. Doar Daniel Stoica, cel mai vechi component al lotului arădenilor, și-a agățat ghetele în cui, însă arădenii vor mai conta pe destui „veterani”, inclusiv jucătorii din emisfera sudică, stabiliți la Timișoara, Umaga, Moala și Rose.

Tot din orașul de pe Bega vine și ceva „sânge proaspăt”. „Taloneurul Raul Uzbanschi, troacarul Vasile Plotuna și demi-ul Alvaro Berchi ni se vor alătura din acest an. Sunt jucători tineri, talentați, de 18 ani, pe care îi vom integra treptat în lot. În rest, tragem de aceiași jucători cu speranța că această echipă va supraviețui. Un obiectiv de clasament e greu să avem, mai degrabă am spune că acesta este evitarea desființării. Tot nu avem fonduri pentru salarii decente, așa că e greu să ne punem cu formații cu bugete mult mai mari. Am depus un proiect de finanțare și la Primărie, sperăm ca ajutorul să fie mai generos decât cel de anul trecut”, ne-a declarat Marian Grindei, antrenor și jucător al CSUAV Arad.

Formația arădeană a încheiat stagiunea trecută pe penultimul loc în clasamentul Diviziei Naționale, cu patru victorii și 12 eșecuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button