UTA Arad

Arbitrii din Liga 1 l-au schimbat pe Idriz Batha: „Nu mai lupt 100% pentru minge, intrăm pe gazon cu ideea că jucăm și impotriva lor”





UTA încheie sezonul regulat din Liga 1 cu un meci pe teren propriu împotriva lui CS Mioveni, formație cu care a remizat în tur, scor 0-0. Albanezul Idriz Batha a fost titular în acea partidă și a jucat 79 de minute înainte de a fi înlocuit cu Juan Pablo Passaglia, fotbalist care i-a fost adversar acum două zile în disputa pierdută de arădeni în fața Chindiei Târgoviște.

Batha: „Mioveni, o echipă complicată”

Un succes împotriva echipei antrenate de Alexandru Pelici i-ar îndepărta pe arădeni de locul de baraj, ocupat în acest moment chiar de argeșeni. „Ne așteaptă un meci dificil, CS Mioveni e o echipă complicată, vrem să câștigăm acest ultim meci pe teren propriu în sezonul regulat, pentru că apoi va urma play-outul. Victoria e importantă pentru noi, vrem să ne îndepărtăm de echipele din partea de jos a clasamentului”, susține  Batha.

„Intrăm pe teren să ne luptăm cu toată lumea

În eșecul suferit marți, la Ploiești, arădenii au fost dezavantajați din nou de o decizie de arbitraj. Marcel Bîrsan a acordat extrem de ușor un penalty pentru târgovișteni la un așa-zis contact între Erico și Florea. Albanezul a fost unul dintre puținii fotbaliști ai UTA-ei care a vorbit despre arbitraj în acest sezon, în special după cartonașul roșu încasat în „Ștefan cel Mare”, la remiza (2-2) cu Dinamo.  „Cred că trebuie să intrăm pe gazon cu ideea că jucăm și împotriva arbitrilor. Altfel, nu vreau să vorbesc despre arbitri, nu aceasta este meseria mea. Eu și colegii mei vrem doar să jucăm fotbal și să primim ceea ce merităm. Un arbitru poate greşi, sunt şi ei oameni, dar nu e bine ca în fiecare meci greşelile să fie doar împotriva noastră. Intrăm pe teren să ne luptăm cu toată lumea”, susține Idriz Batha.

Acesta a pierdut deja patru etape pentru suspendări, două după eliminarea din „Ștefan cel Mare” și câte unul după încasarea avertismentelor cu numărul 4 și 7 în campionat. „Mi-am schimbat stilul de joc din cauza deciziilor luate de arbitri, nu mai lupt 100% pentru fiecare minge, sunt mai calm. Primeam în fiecare meci câte un cartonaș galben și nu mi-a plăcut acest lucru. Vreau să joc, vreau să îmi ajut echipa și, dacă primeam atât de multe cartonașe galbene, nu puteam să fac acest lucru. Așadar mi-am schimbat stilul de joc”, mai recunoaște albanezul.

Rămâne albanezul în „alb-roșu”? „Vom avea timp să discutăm”

După venirea lui Ionuţ Badea la Arad, Batha a jucat în majoritatea partidelor rolul mijlocaşului defensiv, coordonator, într-un 4-3-3: „Îmi place acest nou rol, e bine că mingea ajunge la mine de multe ori. Dar, voi juca în orice poziție dorește antrenorul, pentru că eu vreau doar să îmi ajut echipa”

Mijlocașul de 29 de ani a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei „roș-albe” în acest sezon, iar înțelegerea s-ar putea prelungi și din vară. „Sincer, nu știu. Decizia nu e la mine, ci la cei din conducere. Vom avea timp să discutăm despre acest lucru”, a adăugat Batha, care a fost remarcat inclusiv de Mihai Stoica, managerul general al lui FCSB.

Afectat de lipsa de eficacitate: „Sufăr din cauza acestui aspect”

UTA are una dintre cele mai bune apărări din Liga 1, însă problemele din acest sezon au fost la capitolul ofensiv. Doar patru fotbaliști rămași în lot după „epurările” din iarnă au reușit să înscrie în prima ligă, Miculescu, Ubbink, Ongaro și Dangubic. Așadar, Batha nu este unul dintre ei, deși în aproape fiecare stagiune disputată în țara natală, acesta marca în jur de 10 goluri. „Sufăr puțin din cauza acestui aspect, cu atât mai mult acum, având în vedere că joc pe o poziție mai retrasă. Dar, cum am mai spus, important e ca echipa să câștige. Bineînțeles, eu aș vrea să marchez în fiecare meci, în Albania aveam aproape 10 goluri în fiecare sezon, dar nu este o problemă atât de mare. Mă gândesc doar la familia mea și la echipă, vreau să ajut și să am grijă de ei”, a mai transmis albanezul.

Obișnuit cu terenurile proaste: „Nu vin din Spania, ci din Albania”

Atât cei doi tehnicieni ai UTA-ei din acest sezon, cât și mai mulți antrenori adverși, au criticat starea suprafeței de joc de pe „Francisc Neuman”, însă Batha este obișnuit cu astfel de terenuri. „Avem și în Albania astfel de suprafețe de joc. Acum, au început să construiască și acolo stadioane noi. Dar, în această perioadă a anului, e normal ca terenurile să arate așa, acest lucru se întâmplă și acolo. Nu vin din Spania sau vreo altă țară cu terenuri impecabile, ci din Albania, unde e normal să joci pe un astfel de teren”, a mai punctat utistul.

Idriz Batha a strâns 2058 de minute în cele 25 de partide jucate pentru UTA în Liga 1, fiind de fiecare dată titular atunci când nu a fost obligat să stea pe margine din pricina suspendărilor.

7 comentarii

  1. Mmmda,diplomatica declaratie al lui Idriz…doar ca,din pacate,unele cartonase le-a luat pur si simplu gratuit,pe neglijenta sa…in afara de cele „gratuite,cadou de la arbitrii” dar studiaza si ei jucatori,statistici,inainte de meciuri…ISI FAC TEMELE,intelegeti cum doriti…
    Cat despre ce este pus Batha sa joace de catre Ionut Badea,pe ce post,nu prea imi vine sa zambesc nici macar din greseala…De multe ori apare ca si un Libero…culmea ca are si detenta mare…De majoritatea ori,isi castiga duelurile aeriene…Oricum,Ionut Badea i-a bulversat pe multi jucatori,inventand noi posturi pentru ei….Asta nu se numeste ghinion,vineri 13,pisica neagra….

    0
    0
  2. Faceți ceva cu site-ul ăsta… se încarcă de multe ori greu, de cele mai multe ori te scoate repede din articol, plin de reclame… ce s-a întâmplat cu voi?

    0
    0
      1. De pe mobil… ma scoate din articol (ft des) la pagina principală. Gen dacă stai vreo 5 minute pe site, te scoate și te duce înapoi pe fb (cam de pe fb intru la voi pe site)

        0
        0
      2. nu are cum sa faca situl nostru asa ceva … daca ecranul tau este foarte sensibil, cand dai scroll iti ia comanda click si te duce pe alta pagina …

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button