UTA Academie

(Și) UTA U19 a spus adio Cupei, U. Cluj s-a impus prin două goluri norocoase!




Niciuna dintre echipele UTA-ei nu mai șansa să pună mâna pe Cupa României în acest sezon. După eliminarea primei echipe cu Filiașul și juniorilor de la U17 în fața celor de la LPS Bihorul Oradea, a venit rândul formației sub 19 ani să iasă din competiția KO. S-a întâmplat astăzi, la Cluj, după eșecul cu 2-0 în fața Universității, liderul seriei de Vest a Ligii Elitelor.

„Roș-albii” în schimb conduc clasamentul în play-out înainte de reluarea întrecerii pe puncte și le-au dat o replică bună „șepcilor roșii” pe sinteticul bazei sportive din Parcul Iuliu Hațigeanu. Chiar dacă echipa gazdă a avut mai mult balonul, utiștii au avut două situații bune prin Rareș Pop, care mai întâi a ratat de puțin preluarea și finalizarea a fost rea, iar apoi a peferat o pasă greșită în locul unui șut din poziție bună. După o jumătate de oră de joc, după un clinci la mijlocul terenului Anișorac a părăsit terenul accidentat, ajungând direct la spital. Aici a fost diagnosticat cu fractură de peroneu, fără deplasare, însă, și deci fără necesitatea unei intervenții chirurgicale.

Scorul pauzei a fost alb, iar meciul avea să se deblocheze la o făză interpretată greșit de arbitrul asistent, care i-a influențat și pe jucătorii arădeni. Pe o degajare a apărării clujene, Sarkozi a deviat balonul în spate, Călugăr a interceptat și a marcat. Tușierul Nagy a ridicat steagul, utiștii au rămas și ei imobili, dar „centralul” a ținut cont de noile prevederi regulamentare și a validat golul. Era minutul 61, iar 11 minute mai târziu Mercioiu a ajuns față în față cu Bledea, dar a tras în acesta. Formația antrenată de Marius Suller, fostul „secund” al UTA-ei în gestiunea lui Adrian Falub, și-a securizat victoria cu 8 minute înainte de final. Vînău a punctat cu ajutorul unei devieri ce l-a păcălit pe Roșca.

Așadar, chiar dacă a contat pe doi fotbaliști care au debutat deja în Liga 1, Mercioiu și Cibi, plus Roșca, Pop și Mihai, care s-au pregătit și ei cu Ionuț Badea, UTA a trebuit să se recunoască învinsă pe Someș. „Se poate spune că am avut și puțin ghinion la tragere cu acest meci pe terenul liderului seriei, a mai venit și accidentarea gravă a lui Anișorac și cu toate astea au zic că am făcut un meci destul de bun. Am avut și ocazii de gol, iar la faza primului gol nu ar fi trebuit să ne oprim, căci le spun mereu jucătorilor că doar fluierul centralului contează. Într-un meci destul de închis, era clar că echipa ce va marca prima se va și impune și asta s-a întâmplat. Asta e, ne pare rău că ieșim din lupta pentru un trofeu pe care ni l-am fi dorit, dar rămânem focusați pe prncipalul obiectiv, creșterea de jucători pentru prima echipă”, ne-a declarat Sandu Gaica, „principalul” UTA-ei U19.

Formații:

FC U Cluj: Bledea – Făgărău, Fălcușan, Bălan, Neacșu, Moraru, Vinău, Molnar, Kolbasz, Deac, Călugăr. Rezerve: Țăranu, Pop, Larionesi, Coman, Maroșan, Cucoș, Moraru, Poea, Morar. Antrenor: Marius Suller.

UTA: Roșca – Sarkozi, Bota, Roșu, Anișorac (30 Bokse) – Cibi, Mihai – R. Pop, Bulza (76 Andreaș), Ronai (70 Popa) – Mercioiu. Antrenori: Sandu Gaica și Adi Ungur.

Arbitri: Alexandru Șuvar – (Sibiu) – Daniel Nagy, Răzvan Spătar (toți din Sibiu)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button