Progresul Pecica

Pecica a luat punctul ce o duce pe locul 5 înainte de play-out! Pilan: „Suntem mulțumiți, am cam jucat cu ”grădinița” și cu antrenorul în teren”







Progresul Pecica sub comanda lui Bogdan Bozian nu a cunoscut încă gustul victoriei, dar nici pe cel al eșecului. Trei remize le-au fost de ajuns „galben-albaștrilor” să termine pe locul 5, în fața conjudețenei din Cermei.


Ultimul rezultat de egalitate a sosit azi, la Dudeștii Vechi, acolo unde a contat și eliminarea juniorului Borcea, din finalul primei reprize.Pe ansamblu, a fost un joc echilibrat, un pic ne-am speriat când Borcea a luat al doilea <<galben>> și implicit <<roșu>>, în minutul 43. Pe de altă parte, știam că Pobeda nu ne pot suprinde cu nimic. Au jucat cu mingi lungi, faze fixe, au avut 10-15 minute de dominare, cu cornere, iar noi am avut niște bâlbâieli în apărare la care puteam să luăm gol. Dar, spre final, am avut trei ocazii mari, în minutele 88, 89 și 90. Oancea șut peste, Răchită singur cu portarul a șutat în el și iarăși Răchită, indecis, cu Dolga acolo, tot au pasat între ei și până la urmă nu s-a mai finalizat faza. Suntem mulțumiți după astea trei <<x>>-uri, care ne și plasează pe primul loc în play-out, de unde începem un alt campionat”, a spus Cristi Pilan, la finele disputei cu „bulgarii” lui Vasilcin.

Obiectivul stagional al Progresului e legat de locul 5, dar și de promovarea unor jucători tineri. „Ne dorim să câștigăm play-out-ul. Astăzi am jucat cu cinci jucători under titulari, iar acesta este tot un obiectiv principal la noi. Ne-au lipsit Arsene și Enciu, cu ei în teren sută la sută câștigam. Așa, am cam jucat cu <<grădinița>> și cu antrenorul în teren. Ne bucurăm că avem un vestiar unit, o echipă tânără, muncitoare. Este important să creștem pentru campionatul următor”, a adăugat directorul sportiv al pecicanilor.

„Galben-albaștrii” încep cu o etapă liberă play-outul, după care au derby județean acasă, cu Cermeiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button