UTA Arad

Fugit din calea războiului din Ucraina, micuțul Dmytro își urmează pasiunea la UTA!




Zile emoționante pentru micuții fotbaliști ai UTA-ei 2014. După ce, în weekend, au câștigat trofeul „Vest Cup”, la antrenamentul de astăzi au făcut cunoștință cu un nou coleg. Dmytro (alintat Dima) a fugit din calea războiului din Ucraina, alături de mama și sora lui, în timp ce tatăl său a rămas să-și apere țara în fața invadatorilor ruși. Familia ucraineană a ajuns la Arad pe 24 martie, a fost cazată la Red Medica și încearcă să-și reia, pe cât posibil, viața.

Prin urmare, Dmytro i-a cerut mamei să-l ducă din nou la fotbal, el jucând atacant la Atlet Kiev până când Putin a decis să dezlănțuie jihadul în țara vecină. Având orgini urcrainiene, Mihai-Cristian Iurasciuc, tătăl fotbalistului Darius Iursaciuc (17 ani) de la UTA, l-a dus pe Dmytro în „alb-roșu”, sub comanda lui Dinu Donca și Nichloas Stupar.

„L-am primit cu mare drag pe băiețelul din Ucraina, vrem să-l ajutăm să-și trăiască pasiunea și să uite, pe cât poate, de ceea ce a trăit în orașul său până să vină la Arad. Am fi fost bucuroși ca Dmytro să joace și azi la clubul din Kiev, alături de colegii cu care a crescut, cu antrenorii lor, dar războiul e crud, îți schimbă viața de pe o zi pe alta. Academia UTA își deschide porțile și pentru alți copii, juniori din Ucraina, îi vom sprijini necondiționat, sperând – totodată – ca războiul să se încheie cât mai repede și fiecare să poate alege unde să-și trăiască în pace viața și să-și urmeze visele în sport și nu numai”, spune Cristian Păcurar, directorul Academiei UTA.

Dacă Dima (8 ani) va juca fotbal la UTA, sora lui cu doi ani mai mică își va relua antrenamentele la gimnastică, tot la Arad, sub comanda lui Taniei Demian.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Bravo UTA !!!
    Caracterul pe care îl demonstrați, ne face să fie mândri de echipa noastră.
    Dumnezeu să vă ajute să terminați cât mai sus acest campionat, jucați cu dăruire, sunteți iubiți de toți Arădeni.
    Destul cu ghinionul ….. Haide UTA !!!
    Hai Aradul !!!

    0
    0
  2. Compasiune, interes ptr. dezvoltarea micuțului fotbalist pe mai departe, indiferent ce v’or alege părinții lui după terminarea
    războiului criminal din UKrajina, realism. Viața merge mai departe ptr.micul fotbalist.
    Bravo UTA, felicitări conducerii Academiei UTA !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button