UTA Arad

Piteștenii Badea și Mutu au crescut la câteva blocuri distanță, au câștigat trofee cu Dinamo și acum se bat în UTA – Rapid: „Un duel al strategiilor”





UTA și Rapid dispută derby-ul etapei cu numărul 4 al play-outului Ligii 1, ambele formații având ca obiectiv declarat ocuparea uneia dintre pozițiile ce o vor duce la barajul pentru UEFA Conference League. Giuleștenii au trei puncte în fața arădenilor înainte de confruntarea de sâmbătă seara (ora 20,30) ce se va juca cu casa închisă pe noua arenă „Francisc Neuman”.

„Adi Mutu poate folosi experiența acumuluată de la antrenorii cu care a lucrat în cariera sa ”

Va fi prima vizită a lui Adrian Mutu la Arad din postura antrenorului, iar aici îl așteaptă o figură cunoscută din copilărie, Ionuț Badea. Actualul tehnician al „Bătrânei Doamne” are 46 de ani, cu trei și jumătate mai mult decât „Briliantul” fotbalului românesc, ambii fiind originari din Pitești. „Ne-am născut la câteva blocuri distanță, însă carierele noastre s-au despărțit demult, de la copii. Adi a avut o carieră ca jucător extraordinară și sunt convins că toată experiența acumulată de la antrenorii cu care a lucrat în cariera sa o poate folosi în noua sa slujbă. Poate veni cu un mesaj competent și coerent, la momentul potrivit. E interesant de văzut cum se va derula cariera lui mai departe, însă nu aș considera neapărat acest UTA – Rapid un duel al antrenorilor sau al numelor, ci mai degrabă un duel al echipelor și, eventual, al strategiilor celor doi antrenori”, susține Ionuț Badea.

Reprezentăm două cluburi importante din România”

Tehnicienii UTA-ei și Rapidului mai au punct comun important, ambii au jucat și au câștigat trofee cu Dinamo. Badea a pus mâna pe trei Cupe și un campionat în tricoul „câinilor”, în timp ce Mutu a câștigat și el un titlu de campion. „Evident că Dinamo face parte din viața mea ca și jucător, însă, devenind antrenor, lucrurile s au decantat foarte mult, adică reprezint întodeauna cu pasiune și cu interes total tot ceea ce înseamnă meseria mea, indiferent la echipa la care am activat sau la care voi activa în viitor. Cred că același lucru e valabil și pentru Adi. Ce a fost a fost, acum ambii reprezentăm două cluburi importante din România. Personal, mă bucur că am onoarea să reprezint UTA, un club cu istorie și cu suporteri care trăiesc acest fenomen printr-un modus vivendi. Cel puțin de când am venit eu la Arad, toți suporterii au încurajat echipa, nu am auzit nici un moment să existe o scandare împotriva grupului. Lucrurile astea sunt realități, eu vreau să le scot în evidență doar prin faptul că pot la un moment dat să ajute grupul în momentele lui dificile. În schimb, eu sper să-i putem bucura inclusiv la finalul meciului de sâmbătă”, a adăugat „principalul” arădenilor.

„Mutu a schimbat Rapidul, cel puțin pe faza ofensivă se văd mișcări mult mai rapide”

Echipa giuleșteană nu a pierdut niciun punct de la numirea lui Adi Mutu pe banca tehnică, iar succesul cu 3-0 contra Botoșaniului e chiar o carte de vizită puternică înainte de vizita la Arad. „Rapid a fost la început puternică prin individualități, iar acum au reușit să găsească un numitor comun și ca omogenizare. Nu e deloc o echipă simplă, ușoară, sunt pe primul loc în momentul de față în play out, cu toate că diferențele de puncte sunt, oricum, mici. În schimb, ca și joc, Rapid se situează într-unul dintre primele locuri, fără îndoială. Mutu a adus un sistem diferit cu care a făcut un meci foarte bun contra Botoșaniului. Cel puțin pe faza ofensivă se văd mișcări mult mai rapide, jucătorii gândesc mult mai repede, iau deciziile corecte în momentele potrivite ale jocului. Bineînțeles, vorbim despre jucători cu calitate de la mijloc în sus și cu experiență în linia de apărare. Nu o să fie un meci deloc ușor, sunt convins că fiecare dintre cele două echipe și-a făcut o strategie. Noi trebuie să ne ridicăm, și spun cu toată răspunderea acest lucru, la nivelul pe care Rapid l-a avut în meciul cu Botoșani. Au făcut un meci aproape perfect și sperăm ca și cu ajutorul publicului să reușim o victorie sâmbătă”, a mai afirmat Ionuț Badea.









6 comentarii

  1. Mutu e un jeg care a contribuit decisiv la falimentul UTA ei acum câțiva ani. Astea nu se uita.

    0
    0
    1. Gresit.Mutu nu a avut nici o legatura cu UTA…Doar idiotul de Martipan ii tot pronunta numele si promitea ca il transfera la UTA…Ei erau intr-o relatie de posibila viitoare afacere.Au vrut sa deschida impreuna o fabrica de bio-diesel,pana Mutu s-a prins ca parlitul umflat nu are bani nici de seminte.

      0
      0
  2. Mutu a fost un fotbalist important pentru Romania! Vorba aia…Mutu si baut era cel putin 10 clase peste ce avem acum la nationala …Florin Tanase,Alex Maxim etc.

    0
    0
  3. Ca sa fiu sincer,meciul este deschis oricarui rezultat,cu toate ca vreau victorie UTA,neaparat.Doi fosti jucatori,doi actuali antrenori,pe alte baricade,alte redute adverse,alte abordari si principii de joc..Cine spune ca fotbalul este searbad,se inseala amarnic…Astazi esti coechipier,chiar daca la juniori,in trecut si maine,poimaine te trezesti adversar direct..Iata unde duce viata.Cunosc multe alte cazuri reale…
    Cine s-ar fi gandit la un Mutu,antrenor la rapid si cine s-ar fi gandit la un Badea,la UTA?Orice joc de sah,bine gandit,paleste momentan.
    Diferenta se poate face pe o simpla abordare sau mutare instantantanee,inspirata.Aici vad eu jocul care va fi.
    Ei au banca,variante,noi nu prea.Dar nu se stie niciodata.Grija mare la cartonase.In rest nu avem emotii,absolut deloc…Le-o dam!Ii impachetam!A fost randul lui Mode,urmeaza Ubbink sau Batha,Miculescu..ii simt….Va fi acolo si Otele,Cardoso..
    Sambata noaptea facem chef mare!Pleaca croncanitorii acasa cu vagoane de marfa,de pe unde apuca….

    0
    0
  4. Într’adevăr, dacă ești realist, este un meci de 1, X, 2 , dar fiind două cluburi de tradiție, două foste campioane, orgoliile pot să amplifice chiar să încline balanța. Rapid, are foști componenți ai UTA’ei, care au fost lepădați nu tocmai ortodox, iar asta nu se uită, în timp ce UTA, dorește locul și jourile de baraj , care s’o readucă după 48 de ani în postura de posibil participantă în cupele
    europene ! Ce v’a fi, doar sâmbătă seara vom ști, la finalul partidei !
    Haide UTA, hai băieți,
    victoria trebuie să fie a voastră !
    Baftă !

    0
    0
  5. Poate fi un lucru bun că sunt doi piteșteni. Fiecare vrea să arate ce poate. Pe Mutu e presiunea mai mare. Badea are o calitate de necontestat, e calm si nu transmite agitație în echipă. Poate aici ar mai fi trebuit să lucreze Gyuszi.
    Din această cauză UTA va câștiga pentrucă antrenorul nu pune presiune pe ei.
    Dacă UTA bate, Badea va deveni utist cu acte „ștampilate de tribună”.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button