UTA Arad

Mutu: „UTA va fi împinsă de la spate de public, atmosfera va fi ostilă, trebuie să te lupți pentru fiecare balon ca să câștigi la Arad!”





După ce a trecut cu brio „examenul” Botoșani, Rapidul lui Adi Mutu are în față „piatra de moară” UTA. În duelul de la Arad e vorba și de tradiție, suporteri pătimași, iar „Briliantul” fotbalului românesc pare conștient de ceea ce-l va aștepta mâine seară, începând cu ora 20,30, pe arena „Francisc Neuman”.

Mutu: „ Întâlnim o foarte bună acasă, cu un joc elaborat și jucători care pot face diferența”

Exceptându-l pe dinamovistul Dusan Uhrin jr. (care – a întâlnit-o pe UTA dar la București în play-outul ediției precedente de campionat), Mutu e singurul antrenor din Liga 1 care nu a pășit pe noua arenă a Aradului. În toamna anului trecut, fostul internațional se despărțise de FC U Craiova chiar înainte de vizita oltenilor pe Mureș. Prin urmare, atmosfera din tribunele „roș-albe” a trăit-o doar din fața televizorului. „Se anunță un meci extrem de dificil, pentru că, în afara faptului că e o rivalitate mare între UTA și Rapid, e și o bătălie pentru primele locuri în play-out. Întâlnim o echipă bună, chiar foarte bună când joacă acasă, au un joc elaborat și jucători care pot face diferența. În același timp, știm ce ne așteaptă, știm că vom avea o atmosferă ostilă pe undeva, dar suntem pregătiți. Suntem invățați cu lume multă la stadion și sper ca și noi să avem parte de suporterii noștri, care, din câte am înțeles, vor fi în număr mare la stadion”, a spus atrenorul giuleștenilor în conferința de presă ce precede deplasarea la Arad.

„UTA joacă până în ultimul minut, în tur a marcat două goluri în ultimele 10 minute”

Intrând puțin în detaliile de ordin tehnic și tactic legate de adversarul de mâine, Mutu a adăugat: „Ei pun accentul pe posesie, cu jocul foarte mult pe benzi, cu intrarea celor două vârfuri laterale în interior. În acest fel crează superioritate pe părțile laterale și au jucători în față care pot face diferența. Au marcat și în ultimele meciuri. Chiar dacă au jucat împotriva unor echipe mai slab cotate, nu e ușor să înscrii trei sau patru goluri. Avem în față o echipă care nu se dă bătută, o echipă care joacă până în ultimul minut. În meciul tur de la Arad, UTA a marcat două goluri în ultimele zece minute. Așadar, trebuie să fim extrem de atenți și precauți, cu o atitudine foarte bună și o ambiție foarte mare. E  un meci greu și trebuie să te lupți pentru fiecare balon ca să câștigi la Arad”.

„Ca să ne creăm o identitate puternică trebuie să facem față unor astfel de meciuri”

Întreabat dacă derby-ul de la Arad poate fi decisiv pentru zona UEFA Conference League, fostul fotbalist al celor de la Juventus Chelsea a spus: „Mai sunt șase meciuri de jucat, este o partidă importantă, pentru că diferența de puncte e foarte mică acolo sus. Suntem conștienți că UTA va pune presiune, pentru că echipa va fi împinsă de la spate de public, dar noi suntem Rapid București și, ca să ne creăm o identitate puternică și să ne formăm un spirit de campioni, așa cum îmi doresc eu, trebuie să rezistăm și să facem față unor astfel de meciuri. Asta e cheia pentru a ajunge acolo unde îmi doresc, trebuie să trecem prin meciuri de genul acesta. Băieții s-au pregătit bine săptămâna aceasta, dar mâine este examenul final a ceea ce am lucart în aceste zile și sunt sigur că vom fi pregătiți 100%”.

Ioniță II: „Degeaba i-am bătut pe cei de la Botoșani dacă nu câștigăm la Arad”

Printre jucătorii pe care i-a reinventat Mutu de la venirea în Giulești se numără și Alexandru Ioniță II. Acesta a fost mereu titular la Rapid de la venirea „Briliantului” și s-a numărat printre marcatorii din derby-ul bucureștean cu Dinamo. „Va fi un meci foarte greu, cu o atmosferă la fel de frumoasă ca și pe stadionul nostru. Sperăm să ieșim câștigători, pentru că degeaba i-am bătut pe cei de la Botoșani dacă nu vom reuși să câștigăm și la UTA”, susține mijlocașul ofensiv de 27 de ani, suspendat pentru folosirea unor substanțe interzise în stagiunea trecută pe când juca pentru Astra Giurgiu.

5 comentarii

  1. „Va fi un meci foarte greu, cu o atmosferă la fel de frumoasă ca și pe stadionul nostru.” susține mijlocașul ofensiv de 27 de ani,Alexandru Ioniță II.
    Țin să-l contrazic, atmosfera va fi și mai frumoasă deoarece UTA este iubită și încurajată de tot stadionul, nu numai de galerie.
    UTA înseamnă Arad, Aradul înseamnă civilizație!
    VICTORIE CU ORICE PREȚ!
    Forza UTA!!!

    0
    0
  2. Sper ca, la sfarsitul meciului, echipa mea de suflet UTA. sa fie cea castigatoare. Un meci foarte, foarte greu , vom vedea ce va fi. Cu stadionul super plin de admirabilii suporteri aradeni, UTA. va prinde aripi pe teren !!! FORTA UTA Arad, HAI BAIETII !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA Arad !!!

    0
    0
  3. Corect Mutu este un idol pt tineretul din apropierea varstei sale si astazi antreneaza Farmecul vietii Rapid Bucuresti????????????????

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button