UTA Arad

UTA, pe teren cu FC U Craiova de Ziua Muncii!





La finalul acestei săptămâni, mai precis în Sâmbăta Mare, UTA joacă la Arad pentru trei puncte mari împotriva Chindiei Târgoviște. „Roș-albii” pot avea un final de sezon liniștit dacă trec de trupa lui Săndoi, căci ar merge la 7 puncte în față, care – de fapt – sunt 8 (datorită rotunjirii primite de „roș-albaștri”), iar târgoviștenii vor mai avea de jucat cu Rapid, Sepsi și Gaz Metan. În schimb, „Bătrâna Doamnă” se va mai deplasa la Craiova și București, pentru duelurile cu FC U și Dinamo și o vor mai găzdui pe cei de la CS Mioveni.

Arădenii au aflat astăzi că vor juca pe „Ion Oblemenco” în cadrul rundei a 7-a a play-outului Ligii 1 chiar de 1 Mai. În acest an, Ziua Muncii, decretată liberă de autorități, cade exact duminică, cu Ubbink și colegii săi intrând pe teren începând cu ora 17.

Iată tot programul din play-off / play-out al rundei cu numărul 7

Vineri, 29 aprilie

Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Gaz Metan Mediaș

Ora 20.30 Chindia Târgoviște – FC Rapid 1923

Sâmbătă, 30 aprilie

Ora 12.30 Dinamo – Academica Clinceni

Ora 20.00 Universitatea Craiova – FC Voluntari

Duminică, 1 mai

Ora 19.00 FC U Craiova 1948 – UTA Arad

Ora 21.30 CFR 1907 Cluj  – Farul Constanța

Luni, 2 mai

Ora 17.30 CS Mioveni – FC Botoșani

Ora 20.30 FCSB – FC Argeș

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

2 comentarii

  1. Vai de mama noastră daca nu batem chindia lui Săndel!! Sâmbăta mare poate fi hotărâtoare ptr suflarea alb roșie!! Dacă nici acum atunci când? Având în vedere faptul ca acesta echipa ne-a luat 6 puncte în sezonul regular nu va fi un meci ușor, asa ca cu toții în tribune sa–i încurajăm pe băieți!! UTA, UTA, UTA!!

    0
    0
  2. Dao naibii de treaba, daca nici acuma,baietii care intra pe teren si reprezinta UTA. pe tricoul lor, nu castiga acest meci foarte, foarte important pt. club, inseamna ca, nu mai este nimic de zis !!! Sper sa constietizeze cu maxima concentrare acest meci si sa ne scuteasca de emotii mari pe toti utistii din toata tara si sa castige acest meci. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button