UTA Arad

Poenaru a preluat-o oficial pe UTA, tehnicianul a confirmat alte două transferuri!





UTA și Ilie Poenaru (45 de ani) și-au oficializat relația pentru sezonul 2022-2023 al Ligii 1. Fostul fundaș lateral a devenit cu acte în regulă antrenorul „roș-albilor” și a fost prezentat într-o conferință de presă susținută astăzi la arena „Francisc Neuman”. Managerul general Attila Brosovzski a făcut oficiile de gazdă.

Noul „principal” al arădenilor a fost foarte deschis, a vorbit fără ocolișuri despre obiective, transferuri și relația cu conducerea clubului, inclusiv cu cei patru oameni de afaceri arădeni care doresc să se implice la gruparea „roș-albă”.„Sunt onorat să fiu aici. Au fost foarte oportunităţi şi foarte multe oferte pe care le-am avut, însă ce se întâmplă în acest moment la Arad m-a făcut să aleg acest club pentru că e un club de tradiţie, un club care ştie ce vrea, e un club foarte bine organizat, un club care din toate punctele de vedere îţi poate oferi tot ce ai nevoie pentru a face performaţă”au fost primele cuvinte ale lui Ilie Poenaru după instalarea pe banca tehnică a „Bătrânei Doamne”.

Printre altele, Poenaru a confirmat negocierile avansate cu Claudiu Keseru, Bautista Cascini și Raul Steau, dar și transferul albanezului Erjon Hoxhallari sau a juniorului Cristian Maxim, un fundaș de bandă de 19 ani de la Gaz Metan. Totodată, tehnicianul nu a exclus prelungirea înțelegerilor cu unul dintre Ongaro și Cardoso, dar și cu Shlyakov sau Matei. În schimb, croatul Medjimorec e istorie.

Cu detalii de la conferința de presă susținută de Ilie Poenaru vom reveni în orele ce urmează.

18 comentarii

  1. Este un antrenor tânăr care se vede că are pofta de lucru cu ambiții mari care dorește să se afirme știe și Poenaru clubul UTA îl poate propulsa spre o echipă mai bine cotate decât cele din România. îți dorim mult succes și bine ai venit la UTA.

    0
    0
  2. Mi l-am dorit demult pe argentinianul Bautista Cascini la UTA – mijlocas coordonator de joc. Mi-as dori sa ramana Shlyakov si Cardoso.

    0
    0
  3. pai sigur ca da..cum sa nu ai multe oferte daca ai antrenat 2 echipe ce au retrogradat amandoua in acelasi sezon?greu de gasit asa antrenor ,se bat toti pentru tine..poate se muta mai la sud cu 60 km dupa ce termina treaba la noi..stie drumul,l-a mai facut la venirea de la bragadiru …si asa nu mai au antrenor…sincer ,in momentul asta nu am incredere dar sper sa ma insel si sa fie alegerea potrivita..

    0
    0
  4. Felicitari lui Poenaru, drum bun si lung cu UTA!
    Daca ceea ce a spus timp de 40 minute in conferinta de presa,reuseste sa si transpuna jucatorilor, ne face sa visam din nou frumos si la o adica,de ce nu?
    Bafta multa!

    0
    0
  5. CORADU !!! Te rog frumos sa fii mai gentelman cu noul antrenor !!! Mai informeazate intai despre cariera lui de antrenor si dupa aceea iti poti forma o parere,dar cu siguranta ,la aceste acuze ale tale la adresa lui Poenaru ,nu ai nici cate un gram de dreptate. Omul a antrenat la Clinceni si Gaz Metan si a facut-o foarte bine, el nu a retrogradat nici pe Clinceni si nici pe Mediasi, aceste doua echipe au picat datorita DATORIILOR MARI pe care le-au avut aceste cluburi , cu jucatori neplatiti cu lunile si ce era omul sa faca ? Asa cred ca, nu este vremea de a face bascalii pe seama lui, nu este frumos. O sa vezi pe parcurs ca, este un antrenor tanar ,ambitios si cu mari calitati si atunci ce o sa mai zici ? Tu ai ce ai cu SUDUL tarii si nu stiu de ce ranchiuna pe tine ?

    0
    0
  6. sunt ferm convins ca poenaru va fi un alt fel de antrenor ce am avut pana acum la uta am stat pe teren aproape de el am vazut ca are curaj si stie fotbal e exact ce are nevoie uta pt acest moment stiu sigur ca cine va fenta fotbalul va sta pe banca nu va mai fi tolerat pe teren stiu sigur ca are curaj si e sever cand e nevoie !

    0
    0
  7. Cu siguranta MIKE, POENARU va fi un antrenor foarte bun la UTA !!!Un antrenor inteligent si foarte ambitios care stie sa puna jucatorii in valoare.

    0
    0
  8. Cum ar arăta un de la mijloc in sus echipa uta, in formatul următor?
    Otele, Cascini, Ubink, batha
    ongaro/cardoso, miculescu
    keseru

    La ongaro nu i sa dat încă șansa; sa nu uitam ca după golul dat toată lumea zicea ca are simtul Porții.nu cred ca e un caz pierdut

    0
    0
    1. Batha nu e mijlocaș stânga, e închizător! Și, oricum, Poenaru e pe stilul 4-2-3-1, dar eu zic să nu ne punem de acuma să-i facem echipa, jucătorii se simt la antrenamente!

      0
      0
  9. Poenaru: „sunt onorat să fiu aici”.
    Care antrenor nu ar fi onorat să fie asociat cu Bătrâna Doamnă a fotbalului Românesc? Acuma, SUCCES, și fie ca asocierea lui cu UTA să fie benefică ambelor părți, nu numai a lui! UTA e specială! Nimeni să nu uite asta. Nimeni!

    0
    0
  10. Mult SUCCES ILIE POENARU la una dintre cele mai titrate echipe a fotbalului Romanesc, UTA. Arad si bineanteles si printre cele mai iubite din tara !!! FORTA UTA Arad, FORTA ILIE POENARU si FORTA GALERIA si TUTUROR SUPORTERILOR din ARAD si din toata tara !!! IMPREUNA UTA. Arad va reusi acolo sus in clasament, acolo unde ii este locul !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  11. Entuziasmul este bun, dar dorința și așteptările sunt mari, însă în final doar rezultatele obținute vor confirma / infirma calitatea.
    Proiectele mari se pot realiza doar cu materiale bune, inteligență și răbdare.
    Să fie bine pentru UTA și iubitorii ei !

    0
    0
  12. De fapt , Poenaru l-a dat jos pe Balint, dupa UTA-GAZ 0-1, cand Gaz-ul era descult.La 0-0 nimeni nu mai comenta mare lucru , dar sa te bata Gaz-ul in situatia in careerau ei, era prea mult.Atunci s-au inflamat si Peluza si Tribuna II .Daca nu pierdeam atunci acasa, si azi era Balint antrenor la UTA.Cea ma i faina chestie e ce i-a zis Poenaru lui Duna ” Bai Duna , uite ce galerie, ce fani au astia, aici sa tot antrenezi !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button