UTA Arad

Mariko Daouda propune doi tineri fotbaliști ivorieni la UTA!




UTA va testa doi tineri fotbaliști ivorieni, dacă actele acestora vor fi în regulă și vor sosi până la finalul acestei luni la Arad. Totul a plecat de la un telefon al lui Mariko Daouda dat fostului său coleg de la Universitatea Craiova, Claudiu Drăgan, oficial al grupării „roș-albe”.

Fostul fundașul ivorian deține o academie de fotbal ce îi poartă numele și i-a propus pe Diabi Abdoul Kader și Diallo Tidiane la UTA. Primul e fundaș central, iar al doilea mijlocaș și au 17 ani. Dacă își vor obține viza și vor ajunge cu adevărat la Arad, probabil vor fi analizați mai întâi de Sandu Gaica și Adi Ungur, antrenorii echipei de juniori marti ai „Bătrânei Doamne” și de abia apoi ar putea intra și în vederile lui Ilie Poenaru.

La nivel de juniori, noul „principal” al arădenilor și-a făcut deja o listă cu numele pe care le va urmări cu atenție în săptămâna de antrenamente de la Arad, înainte de a se opri asupra lotului de cantonament. Se pare că printre aceștia vor fi și Adi Mar și Claudiu Negoescu, fotbaliști împrumutați la Alexandria (Liga 3-a) , respectiv Metaloglobus (Liga 2-a).








Articole de la JOHNNYBET



18 comentarii

    1. Eu am spus mai demult că trebuie să aducem tineri fotbaliști din Africa, dornici de performanță, care ară terenul și sunt ascultători.
      Banii puțini, calitate mai buna.

      0
      0
  1. Felicitări lui Clau gol pt inițiativă! niciodată nu știi de unde sare iepurele!
    Un prim pas spre o academie internațională.

    0
    0
  2. Sper ca primesc o sansa in aceasta saptamana toti juniorii ce au avut meciuri la seniori! Simon a marcat 13 goluri pentru HD. Negoescu da,foarte talentat.

    0
    0
    1. simplu, s-a laudat impresarul la cei din bucuresti ca sa il caute si alte cluburi … iar la UTA e silencio stampa, nu transpira nimic pana nu este oficial … nu au cum sa joace africani de 17 ani care abia acum pasesc in europa in Liga intai … poate peste 2-3 ani …

      0
      0
      1. Lucian, ai idee pe cand vor sa anunte si conducatorii nostri ceva oficial? O conferinta de presa, ceva.
        Suspansul asta ne omoara :))

        0
        0
  3. Toți tinerii imprumutati pe la alte echipe, alaturi de cei care termină junioratul ar trebui să constituie echipa a doua, care să evolueze in liga a doua! sunt multi tineri buni si la alte echipe in județ, cum sunt cei de la Ineu care au avut o singură infrangere in campionatul national! de ce să plece tinerii talentati la u cluj, sau farul constanța? Todea sau Botis antrenori că sigur au furat meserie de la Tisza

    0
    0
      1. Da știu, liga a treia am vrut să zic, acolo au dreptul să isi inscrie orice echipă echipa secundă chiar si cei de liga a doua dacă au academie..

        0
        0
      2. O fi acest DAOUDA vreun guru într-ale fotbalului??? A înebunit toată lumea? În Arad nu mai există valori autohtone??? La ce mai folosește Academia UTA? LA CE??? Doar sa toace bani aiurea? Ivorieni, albanezi, canadieni, ruși, muntenegreni… Urmează madagascarieni, papuași, indieni, srilankezi, haitieni, etc.???
        Și cică UTA este a Aradului!

        0
        0
      3. Nu se poate in Liga a 2-a si nici in Liga a 3-a…Este treaba de locuri disponibile ,plus multe cheltuieli.Totusi o secunda in Liga a 4-a,ar fi buna,pentru rodajul juniorilor academiei..pentru cei de 15-19 ani,care sa inceapa sa simta pulsul …Cheltuieli mici,deplasari ieftine fara innoptari,cazari,baremuri de arbitraj mici…Adica fara risc…Dar se rodeaza in cadrul clubului,cu ochii pe ei,aproape…

        0
        0
  4. Foarte bine!Ce ati fi vrut?Daouda are propria academie unde este patron,manager sportiv si impresar.Este stiut ca pe acolo,respectivii tineri nu ar avea nici o sansa.O pereche de ghete de nivel mediu, costa cam cat mananca familia juniorului o luna,cel putin…Normal ca Daouda trebuie sa exporte sperante..Doar nu l-a sunat direct pe Iedu Dragan?…Da sfoara in tara pentru toate cluburile care ar fi interesate..
    Nu ii cunoastem,nu-i stim pe acesti tineri,asa ca de ce nu,atat timp ca trebuie sa-si rezolve singuri actele,prima conditie?Ce ar pierde clubul UTA?2-3 saptamani de cazare si masa?Fix nimic…Nu,jucatorii africani nu sunt disciplinati tactic dar se pot cizela…
    Apoi nu ar veni cu pretentii directe..Mai inainte trebuie sa treaca de „Furca,, Caudina” a lui Sandu Gaica,pe care nu il prea inseala ochiul experimentat asupra juniorilor…
    Sa consideram ca sunt niste absolventi buni prin scoala lor de bastina ,care au de dat un examen catre o facultate.Sunt admisi,bine,nu sunt admisi,asta este,mai incearca…Nu trebuie priviti negativ…Cati jucatori a adus Croitoru la Botosani,apoi vanduti pe bani frumosi?Multi!De ce nu i-ar vinde si UTA,la fel,in cazul ca ar confirma?
    Nu vad nimic rau…Oare cati l-au privit pe OTELE cu sceptimism?Dar pe vremuri pe Diarra?

    0
    0
    1. Nu înțeleg, cu juniorii tăi din Academie ce faci? Cum justifici cheltuielile cu ei? Împrumutându-i în ligile inferioare, fără să le dai posibilitatea să joace organizat, în cadrul clubului, într-o echipă secundă! Otele, Diarra, Ibeh, etc., au fost aduși ca fiind seniori, intrând direct în echipa mare! Nu cred că acești copii africani sunt capabili să joace direct la seniori, în liga 1!

      0
      0
  5. Poate să joace direct la prima echipă dacă sunt buni. În acte au 17 ani, în realitate 25 de ani, după cum se practică în zonele alea. Hai UTA!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button