Fotbal judetean

Curticiul își păstrează o parte dintre „senatorii de drept” și merge pe mâna lui Bogoșel la nivelul băncii tehnice!





După numai un sezon în Liga 3-a, Frontiera Curtici a revenit în județ. A fost o retrogradare asumată, bazată pe bugetul disponibil pentru sezonul 2022-2023, dar care nu va fi deloc de neglijat atâta timp cât primarul Bogdan Ban a reușit să convingă marea parte a „senatorilor de drept” să rămână în orașul de la Graniță. Totodată, „alb-albaștrii” au bătut palma și cu noul antrenor, în persoana lui Costel Bogoșel, care pregătește și grupa de 2007 a clubului UTA.

Prima opțiune la nivelul băncii tehnice a fost același Radu Anca, dar acesta își dorește să rămână la nivelul Ligii a 3-a sau cel puțin să facă parte dintr-un proiect ceva mai ambițios. „Îi mulțumim lui Radu pentru ceea ce a făcut la Curtici, ne-a readus după aproape 20 de ani în Liga 3-a, unde nu ne-am făcut de râs. Îi dorim mult succes în cariera de antrenor, rămâne prieteni și poate într-o zi drumurile noastre se vor mai întâlni. Am așteptat un răspuns din partea sa și pentru sezonul următor, aceasta nu a venit și ne-am orientat spre Costel Bogoșel. Am bătut palma cu el și o să încercăm să-i oferim un lot cât mai echilibrat, format din câțiva jucători de experiență, plus vreo 10 juniori din pepiniera noastră, care au terminat campionatul la 2 puncte în spatele campioanei județului, Șoimii Lipova”, spune Sorin Grec, președintele curtucenilor.

Costel Bogoșel împlinește 50 de ani la începutul lunii august și a fost fotbalist la UTA sau ACU, dar și antrenor la gruparea „studențească”, în Liga a 2-a. Totodată, fostul mijlocaș a intrat în istorie ca ultimul antrenor al Gloriei Arad, echipă desființată în 2014 după 101 ani de existență. Bogoșel a mai activat ca antrenor-jucător la Podgoria Ghioroc, dar a condus alte grupe de copii și juniori de la UTA, între care și cea a juniorilor mari. Unul dintre motivele pentru care „Bogo” a acceptat să o pregătească pe „Fronti” a fost și prelungirea înțelegerilor cu câțiva dintre jucătorii experimentați ai echipei. „Domnul primar Ban a dorit să vorbească personal cu jucătorii grei ai echipei și s-a și înțeles cu o parte dintre ei. Au acceptat să continue la Curtici: Trifoi, Calvin, Gligor, Huțanu, Norbi Varga, Avrămuțiu, plus Coșa, care e ceva mai tânăr. Cum am spus, avem juniorii noștri în care avem încredere, iar obiectivul pentru noul sezon va fi o clasare în prima parte a clasamentului”, a adăugat Grec.

Practic, din vechiul lot, Frontiera se desparte de juniorii sosiți împrumut de la UTA, dar și de Mucha (plecat la Sântana), Vereș (Zăbrani), Moldovan (Păuliș), Burlă (Crișul), Prică (plecat în străinătate), în timp ce Pavel și Lolea încă nu și-au stabilit viitoarele destinații.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button