Baschet

Akathiotou a debutat cu puncte importante pentru Cipru la „europenele” Țărilor Mici, Manea joacă pentru România tocmai în Mongolia!





În plină vacanță de vară, două dintre puținele baschetbaliste care se mai află sub contract cu FCC Baschet UAV Arad au treabă în competiții internaționale.

În primul rând, Veatriki Akathiotou face parte din lotul Ciprului pentru Campionatul European al Țărilor Mici, care a început marți la Nicosia. Sunt cinci echipe și o grupă unică, jucându-se fiecare cu fiecare. Cipru (locul 84 în clasamentul FIBA), a jucat primul său meci miercuri, cu Norvegia (locul 96), pe care a învins-o cu 81-62. Akathiotou, care e sub contract cu Aradul până în 2023, s-a numărat printre principalele marcatoare ale formaţiei sale în victoria din meciul inaugural, cu 12 puncte, dintre care jumătate venite prin aruncări de la distanță. Cipru va juca astăzi cu Kosovo, apoi sâmbătă cu Malta și duminică cu Andorra, fiind mare favorită la câştigarea întrecerii. Fundașul de la FCC Baschet UAV Arad, care are și cetățenie română, a mai evoluat la Campionatul European pentru țări mici în 2018, cu un sezon înainte să ajungă în „galben-albastru”.

Apoi, Teodora Manea face echipă cu Ancuța Stoenescu, Anamaria Vîrjoghe și Bianca Fota pentru al treilea turneu din circuitul mondial FIBA 3×3 Womens Series, care se dispută în 1 și 2 iulie la Ulaanbaatar, în Mongolia. „Acvilele” sunt repartizate în grupa B, alături de Franța, Mongolia și Țările de Jos U24. În grupa A sunt repartizate Polonia, Ulaanbaatar Amazons, Țările de Jos și Sukhbaatar. Câștigătoarele celor două grupe merg direct în semifinală, iar locurile 2 și 3 luptă în sferturi.

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button