Stranieri aradeni

Hațegan ia loc în Camera VAR la meciul de Supercupă: „Vreau să continui, dar sănătatea şi familia sunt pe primul plan”





CCA a anunţat brigada de arbitri pentru meciul de sâmbătă seară, când campioana CFR Cluj se va duela în Supercupa României cu Sepsi OSK, câştigătoarea Cupei României. De asemenea, Ovidiu Hațegan va fi în camera VAR, așa cum a anunțat ProSport.

Meciul va fi condus la centru de Adrian Cojocaru (41 de ani), fără ecuson FIFA, care va fi ajutat de asistenţii Valentin Avram şi Ciprian Danşa. Cel de-al patrulea oficial va fi Iulian Dima.

La partida de sâmbătă seara, programată să înceapă la ora 20:30, pe stadionul „Francisc von Neumann” din Arad, se va folosi în premieră sistemul Video Assistant Referee (VAR). Astfel, în camera VAR se vor afla: Istvan Kovacs (arbitru VAR), Mihai Artene (asistent VAR) şi Ovidiu Haţegan (suport VAR).

Hațegan: „Vreau să continui, pe teren, în camera var

„Fluierașul” arădean va împlini 42 de ani pe 14 iulie, iar în acest moment este foarte aproape să ia o decizie legată de ce va face în continuare, conform digisport.ro. Cert este că vrea să rămână în lumea arbitrajului, acolo unde a reuşit cele mai importante lucruri de la Rainea, Crăciunescu şi Igna încoace.

Pe 28 martie 2022, Haţegan, arbitrul numărul 1 la acel moment al României, a suferit un infarct miocardic şi doar experienţa sa de medic şi profesionalismul doctorilor care l-au operat şi tratat l-au repus pe picioare. Acum se află din nou într-un punct important al vieţii pentru că trebuie să aleagă dacă va continua să fluiere sau va trece în Camera VAR. „Îmi pare rău, nu pot să vorbesc, sunt la cursurile arbitrilor. Ce am de gând să fac? Încă nu am hotărât sută la sută. În principiu, vreau să continui. Pe teren, în camera var… O să văd. Oricum, sănătatea şi familia sunt sunt pe primul plan, asta este sigur”, a precizat Haţegan într-o scurtă discuţie telefonică.

La finalul lunii mai, Haţegan a participat la inspecţia de la FIFA a sistemului VAR, efectuată de un specialist sosit special la Bucureşti, sistem care va fi implementat în fotbalul românesc odată cu Supercupa României, CFR Cluj-Sepsi, sâmbătă, în direct pe Digi Sport 1. În această săptămână, Haţegan a fost prezent şi la cursurile arbitrilor, ţinute la Cheile Grădiştei.

Cum funcționează VAR?

VAR (Video Assistent Referee) este o tehnologie care permite ca asistentul video (echipă este, de fapt, formată dintr-un arbitru asistent video şi trei adjuncţi) să-l alerteze pe arbitrul de centru să elucideze și să remedieze posibile faze controversate sau faze judecate greșit. VAR se aplică în patru situații: decizie cu privire la un eventual penalty, decizie cu privire la o fază de gol, decizie cu privire la eventuale cartonașe roșii sau decizie cu privire la identificarea jucătorilor care participă la partidă.

Echipă formată din cei patru arbitri va fi ajutată de patru tehnicieni video. Aceștia din urmă sunt cei care vor opera aparatura şi vor contribui la selectarea celor mai bune unghiuri pentru analizarea fazelor litigioase.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button