Radu Anca și-a luat Licența A UEFA, Burchel a remarcat: „Sunt antrenori care-și doresc să aibă un impact semnificativ în viața jucătorilor!”


De astăzi, Radu Anca se alătură antrenorilor cu Licența A UEFA din Arad. Fostul mijlocaș de bandă al UTA-ei a susținut examenul final la baza sportivă a celor de la Progresul Spartac la începutul săptămânii trecute și a fost declarat admis. Lucian Sânmărtean, Vasile Maftei, Ștefan Grigore, Ovidiu Dănănae, Liviu Nicolae sau George Țălnar au fost printre colegii de promoție ai arădeanului.

Vă reamintim că Anca a luat un examen înainte de a participa la cursurile organizate de Școala Federală de Antrenori în prima parte a acestui an și coordonate chiar de directorul acesteia, Lucian Burchel. Șase au fost modulele pentru care cursanții s-au deplasat la București, dar aceștia au lucrat foarte mult și la echipele de club pe care le-au antrenat sau la care au avut acces. Anca a condus-o pe Frontiera Curtici în sezonul 2021-2022 al Ligii a 3-a, unde a putut să-și filmeze antrenamentele, să-și programeze ciclurile săptămânale sau să facă alte exerciții practice, răspunzând – astfel – cerințelor federalilor. Subiectele exmenului de acum o săptămână ale arădeanului au fost „Atacul 8 contra 6” și „Finalizare din centrare cu progresie”. Până la urmă, s-a făcut o medie între toate activitățile susținute de cursanți.

„Progresele făcute de cursanți în ultimele trei luni sunt considerabile. Sunt antrenori cu dorință de învățare, deschiși către colaborare și lucru în echipă, vor să-și îmbunătățească activitatea la cluburile la care sunt, dar mai ales doresc să aibă un impact semnificativ în viața jucătorilor. S-a creat o relație win-win, din care atât noi, lectorii SFA, cât și ei, avem ce învăța, dezvolta și îmbunătăți pe viitor”, spunea Lucian Burchel, directorul SFA, la finalul modului cu numărul 4.

Radu Anca s-a despărțit în această vară de Frontiera Curtici, echipă ce s-a întors în Liga 4-a după doar un an de zile în special din rațiuni legate de bugetul clubului. Tehnicianul de 40 de ani s-a aflat în negocieri cu Progresul Pecica, care apoi a preferat să facă o colaborare strânsă cu UTA și să facă un cuplu de antrenori format din Mihai Petcuț și Bogdan Bozian.

2
1





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.