UTA Arad

Bergodi: „S-a văzut oboseala, nu s-a ales soluția potrivită! Un punct și un rezultat pozitiv”





Sepsi Sfântu Gheorghe pare în pierde de turație față de primele meciuri stagionale și bifează a doua remiză consecutivă în Superligă, după 1-1 la Ploiești, cu Petrolul. Cu UTA, pe teren propriu, covăsnenii au trebuit să se mulțumească cu un 0-0, deși au avut un om în plus pe teren în ultimele 15 minute.

În rest, arădenii au avut ocaziile clare de gol, prin Postolachi (în două rânduri), Jobello și Hoxhallari. „Nu am reușit să câștigăm pentru că am întâlnit o echipă bună, organizată, a fost greu. Am împins bine jocul pe benzi, dar nu ne-am creat ocazii, nu am dat goluri, doar două-trei șuturi din afara careului. Nu am avut luciditate, nu am ales soluția cea mai potrivită. Cred că s-a simțit și un pic de oboseală. Când am avut mingea, UTA se apăra bine, când aveau ei mingea, plecau pe contraatac, noi am încercat să comandăm jocul. Nu a fost ușor să găsești spații, între linii. Nu e ușor, trebuie o sclipire, trebuie ceva mai mult. Asta a fost, un meci echilibrat”, a spus Cristiano Bergodi la finalul meciului cu arădenii.

Antrenorul celor de la Sepsi a efectuat toate cele cinci schimbări, dar cei veniți de pe bancă nu au adus nimic în plus față de titulari. Și asta în condițiile în care Dobrescu a lăsat-o pe UTA în zece, după două intrări întârziate, la Damașcan și Golofca. „Sunt cinci schimbări posibile, poți schimba jumătate din echipă, normal că am încercat să câștigăm, mai ales după cartonașul roșu al lui Dobrescu. Dar, nu am avut luciditate, nu am reușit să ajungem în careu, numai  cucentrări și acelea puține. Am avut doar trei șuturi, dar nu prea periculoase. S-a văzut oboseala, nu s-a ales soluția potrivită. Un punct și un rezultat pozitiv astăzi.  Nu este ușor să jucăm din trei în trei zile, pentru o echipă tânără, care a trecut un tur preliminar în Europa. E greu, chiar dacă ai un lot competitiv. Eu zic că s-a simțit, fiindcă nu am avut luciditate în ultimii 15 metri. Nu eram fenomene în urmă cu 4-5 meciuri, dar nici acum nu putem spune că suntem slabi. Eu zic că și-a spus cuvântul faptul că am jucat în Conference League”, a fost concluzia lui Bergodi.

Sepsi rămâne neînvinsă în Superligă și ajunge la cota 6 puncte. Etapa viitoare, covăsnenii vor juca la Voluntari, dar până atunci, joi, vor încerca să recupereze, la Stockholm, dezavantajul de două goluri (1-3) din prima manșă a preliminariilor Conference League, împotriva celor de la Djurgarden.

6 comentarii

  1. signor bergodi,amabil ca intotdeauna,,,adevarul e ca a fost un meci slab in care noi am parut mai obositi desi nu am jucat joi ca si ei..sunt foarte curios cum si mai ales cu cine o sa jucam cu u cluj,nu va fi un meci usor in prima etapa au scos punct cu fcsb si puteau sa si castige..mai bine il schimba pe postolachi cu ademi si pe steau cu negoescu..macar ar mai fi pus presiune pe fundasii lor si nu veneau peste noi in ultimele minute ..

    0
    0
  2. Punct cu greutate mai mare decât definiția nominala. REVELAȚII. Pe rand mai că nu credeam ca se lucrează la antrenamente ce trebuie. S-a folosit o exprimare inteligenta a implicării. Cu dozaj atac/apărare. Puteam pierde, dar și câștiga. Revelații Postolachi și Jobello. Ce avem nevoie. Jobello arata și pe teren ca în fotografie. E de lucru la băieți ca Batha. La toate echipele e câte un,, osar”. Pana și marea UTA, îl avea pe Gaby Biro.! La Batha se îngroașă gluma. A apărut concurenta în apărare și chiar în atac. Liniștea e la mijloc deocamdată. E o creștere pe fond de semi criza și speram la punctele date de hârtie. Felicitări.

    0
    0
    1. daca dadea jobello gol,il vedeam deja joi la steaua luptandu-se cu nepotii lu orban..il transfera becali imediat…

      0
      0
      1. Demult n-am mai văzut așa jucător lansat cu mingea la picior, viteză, dribling fin si șut de fotbalist. De era pe poartă intra mingea cu tot cu portar.
        Avem jucători, numa Poenaru să-i bage pe ăia buni. Keseru nu fuge si pierde mingi. A pierdut acea minge la centrul terenului, până s-a invârtit el a trecut 1 minut. Greoi si fără orizonu. De ce poartă banderolă? normal el n-ar trebui să fie nici rezervă. Slab de tot.

        0
        0
  3. Acasă cu U’ Cluj aș dori să văd cei mai în formă fotbaliști Balauru/Fl. Iacob – Pătlăgică, A. Chindriș, Benga, Erion – Isac, Cascini – Wesley, NEGOESCU, Postolachi – Ademi.
    Dacă nici meciul următor nu joacă NEGOESCU TITULAR atunci Poenaru nu știe să managerieze o persoană conflictuală cu mici probleme de comportament, dar totuși valoroasă!
    Să ne mai lase cu Șteau și Batha.
    Obligatoriu trebuie să facem 3 puncte cu U’.

    0
    0
    1. Patlagică a jucat excelent fundaș dreapta in amicale. Nu stiu de ce l-a scos din echipă?! E peste Vuckcevici, e tânăr de perspectivă.
      Parca isi fac harakiri antrenorii de la UTA. Ne baga texte cu tactica. Ce tactică, lasă-i să joace fotbal. Au notiunile de baza de la academie. Negoescu trebuie să joace. E ca un mânz pregatit de cursă.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button