Șteau putea elimina emoțiile de final ale utiștilor în jocul cu FC U: „M-am precipitat un pic…Am simțit pe pielea mea cum e să ai al 12-lea jucător” + FOTO

Plecarea lui David Miculescu la FCSB a dechis lupta pentru titularizare la UTA în special între Damian Isac și Raul Șteau. Niciunul dintre ei nu arată o formă deosebită, și, drept urmare, își împart minutele cam în mod egal, așa cum s-a întâmplat și ieri, cu ocazia succesului cu 2-1 în fața celor de la FC U Craiova 1948. „Suntem mai mulți băieți Under, suntem toți egali și cine își face treaba bine, acela joacă”, susține tânărul fotbalist originar din Aiud.
Șteau a venit de pe bancă în minutul 68 și, până a fost schimbat și Otele cu Erico, a jucat la „închidere”, alături de Cascini. Din această postură a avut două-trei pătrunderi spre careul advers, dar neconcretizate nici cu pase, nici nu șuturi periculoase, la una dintre acestea arbitrul Popa taxându-l cu un fault în atac ce nu a existat. „Când intri de pe bancă e un pic mai greu, dar am reușit să ducem meciul la sfârșit și să facem un rezultat bun. Am avut o ocazie foarte bună la acel sprint de la mijlocul terenului, m-am precipitat un pic și nu am reușit să continui faza. Puteam să marchez și să duc echipa în avantaj, dar, din păcate, nu am făcut-o. Cealaltă fază nu am cum s-o comentez, cred că a văzut toată lumea că a fost un duel umăr la umăr cu adversarul”, a menționat fotbalistul de 21 de ani al „Bătrânei Doamne”, care susține că se simte la fel de bine atât în centrul terenului, cât și în bandă, acolo unde a evoluat cu Petrolul sau Sepsi Sfântu Gheorghe, dar și în ultimele 5 minute ale duelului cu oltenii.
Raul Șteau făcuse pasul în Il Calcio, la echipa primavera a celor de la Sassuolo, dar a revenit în România în toamna anului trecut și a fost antrenat la Gaz Metan Mediaș de Ilie Poenaru. „Am avut o perioadă mai nasoală în Italia, am vrut să am un nou început. Am venit aici, e un pic diferit, dar sper să pot pleca din nou afară. Nu știu când va fi asta, acum mă simt bine la UTA, când am venit nu credeam că suporterii au un impact atât mare asupra jocului și rezultatelor noastre. Dar, am simțit pe pielea mea cum e să ai al 12-lea jucător”, mai afirmă mijlocașul „roș-albilor”.
Marți, „Bătrâna Doamnă” joacă din nou pe puncte, pe terenul codașei CS Mioveni, care tocmai și-a schimbat antrenorul. Pelici a făcut pasul înapoi și Stoican va încerca să pună corabia argeșenilor pe linia de plutire. „Pentru noi toate meciurile sunt la fel, nu contează că unele echipe sunt clasate sub noi. Mergem la Mioveni să facem un meci bun, îl tratăm la fel de bine cum le-am tratat pe celelalte și să sperăm că luăm cele trei puncte”, e concluzia lui Șteau.


no,faina om..numa ce veni si vrea sa plece iara desi-i placu p-aci..poate iara la SASUOLO unde a fost nasol ..sa speram ca jocul sau va fi mai logic ca discusul..aseara a fost o surpriza placuta prin energia cu care a intrat pe teren..
„dar sper să pot pleca din nou afară. Nu știu când va fi asta, acum mă simt bine la UTA”
nu mise pare nimic in neregula la exprimarea asta…altfel Steau e cel mai bun jucator under ce il avem noi…clar asta .
scz ,nu e vorba de copil,,,mai degraba e frustarea ca de la UTA se pleaca la prima oferta..vezi cazurile recente-roger,pasaglia ,rusu,miculescu..visez la ziua in care pentru un nou venit primul meci in tricoul alb rosu sa reprezinte punctul de apogeu al carierei nu o oprire temporara in asteptarea trenului spre alte destinatii..
Radule,cred ca gresesti…Cazurile Denis Rusu si Pasaglia,nu le poti pune in aceeasi oala cu ale lui Roger sau Miculescu…De fapt,nici cazurile Roger si Miculescu nu pot fi confundate…Inteleg substratul pe care ai vrut sa-l spui,totusi…
ok,GIRO,revin cu precizari..poate m-am exprimat gresit,dar mai demult au fost si altii,MAN,ADI PETRE pe care nu am putut sa-i tinem..e normal ca oamenii sa plece la un contract mai bun de la o echipa care nu poate sa isi propuna obiective mai indraznete decat salvarea de la retrogradare..trebuie facut ceva,adusi mai multi bani in club,altfel la inceputul verii in fiecare o sa vedem autobuzul cu jucatori veniti gratis,,,din pacate ,acestia au anumite limite chiar daca cativa s-au autodepasit,,
am inteles,apogeu la Uta mai greu…poate peste catva ani,nu poti sa zici ca ai atins apogeul la o ech de play out din Ro indif cat de utist ai fi….si noi dc am juca am vrea mai sus decat play out la noi :)).Asta e momentan,a fost si mai rau,se poate si mai bine …om vedea,vb aia -speranta moare ultima.
mi se pare ca,cu 2-3 exceptii,pentru jucatorii din lotul actual ,UTA chiar reprezinta cel mai important club din CV,asa amarati cum suntem ..cand ne vom bate la titlu ,cu media salariala 30 000 euro,multi din cei care acum abia asteapta sa plece ,vor sta cu ochii pe telefon sa primeasca o oferta de la UTA..
Cred ca este o cauza pierduta acest Steau! Daca la 18 ani, dupa 10 min de joc nu esti in stare sa faci o cursa de 40 de metri ce pretentii poti sa mai ai de la el!
Ai mare dreptate,daca scapi singur…de la centru, ai 2-3 m avans si te prinde din urma, unul…mai batran…e clar nu poti, ca nu ai valoare. Steau este mereu impins in fata altora,..a jucat mult, fara sa produca…mai nimic, dar Poenaru..tot insista cu el ( o avea si el comision ?). In pregatiri Negoescu sau Patlagica au jucat bine, azi,,,” freaca tusa”. Isac a fost impus de galbenele lui Batha si de suporteri. Si nu inteleg de ce nu il incearca si pe portarul Mociu, e tanar, e inalt, e la under 21…si ar rezolva o problema. Si Iacib si balauru au mai luat golurimparabile,.dati-i si copilului asta…o sansa !
Imi place Steau,am mai spus-o,nu doar de cand e la noi…Ale tineretii valuri(l-a luat gura pe din-nainte…iertabil pentru varsta lui,fara a-i cauta scuze!)…Nu e rau copilul,are tupeu,tehnica,doar niste minute mai multe ii lipsesc dar asta depinde doar de el si vad ca Poenaru nu face diferente intre jucatori..Joaca cine merita..deocamdata…Contra FCU,in foarte putinele minute de joc acordate,a avut 3 zvacniri bune total diferite..La una a vrut sa ridice stadionul de unul singur,la a 2-a l-a taxat arbitrul ilogic cu fault in atac si la a 3-a,chiar nu ar fi avut cu cine pasa…Scuze daca am incurcat ordinea cronologica…
Nu s-a prea exprimat corect fata de noi si club,inca nici cerneala nu s-a uscat pe semnatura contractului si viseaza sa plece afara….dar oare care tanar nu viseaza la asa ceva??Sa fim sinceri cu noi insine!
Pana a visa sa prinda un transfer bun e cale lunga si multa munca,in primul rand la UTA,clubul care il plateste actualmente!
Va cer din nou sa nu mai criticam (jignitor) juniorii Under doar dupa cateva aparitii meteorice,minute putine…Momentan,sa ne bucuram de jocul ascendent,vizibil, al baietilor,chiar daca uneori ne mai baga in sperieti si emotii…Cand senatorii de drept vor conduce cu macar 3-0,sunt absolut convins ca Poenaru ii va juca si pe Negoescu,Rares Pop,etc….Concurenta este foarte buna,cu atat mai mult ca vrei sa te afirmi ca tanar…Deci???Pune osul la treaba!
Sau voi credeti ca un Jobello,Otele,Postolachi,Hoxallari,Vukcevici,Chindris,vor sa iasa la pensie de la UTA???Daca cel mai constant pion din angrenaj,Benga,maine,poimaine are o oferta mult mai buna,nu se va lua in considerare???Iata-l pe Ubbink…Nu stiu daca s-ar numi neaparat „mercenari”,mi se pare cam exagerata expresia…Viata de fotbalist adevarat este foarte scurta si nu prea cred ca prea curand va fi amplasata o alta statuie langa cea a lui Jozsef(Iosif)Pecsovszky(Perenyi)…Nu mai sunt acele vremuri in care incepi ochit pe maidane,recrutat junior dupa furci caudine,cresti in propria ograda,debutezi la seniori si te retragi tot acolo,foarte putine si rare exceptii in lume!
Nu am dreptate???
PS:”un mesaj de la Arad” pentru domnul primar Bibart!Demonteaza naibii acele fieratanii caricaturistice,monstruoase,hidoseniile respective din fata stadionului,acele Kitchuri reprezentand cica fotbalisti,jenante,penibile…Du-le prin parcuri sau in fata primariei…
@Giro
„Cand senatorii de drept vor conduce cu macar 3-0,sunt absolut convins ca Poenaru ii va juca si pe Negoescu,Rares Pop,etc….Concurenta este foarte buna,cu atat mai mult ca vrei sa te afirmi ca tanar…”
Poenaru a promis la „Glasul Tribunei” de la TV Arad, că îl va introduce pe Negoescu în maximum trei meciuri indiferent că vom conduce sau nu (din care un meci a trecut), va intra cu Mioveni sau cu Chindia!
După părerea multora, Negoescu a fost cel mai penetrant tânăr jucător în pregătiri, cu gol și pasă de gol și un șut razant cu bara…
Așadar Poe, așteptăm ca cei care au simțul porții, chiar dacă sunt foarte tineri, să prindă minute meci de meci!
Forza UTA!
greu sa aduci copiii direct la nivelul primei ligi..cei care reusesc sunt mai degraba cazuri izolate,exceptii..il inteleg si pe POENARU ,isi risca postul astfel.el raspunde pentru rezultate,a zis ca e mam manager general si are mana libera..uite ca si HAGI care controleaza tot in clubul lui,da multe rateuri..a castigat campionatul cand a avut o generatie de exceptie la iuniori pe care i-a promovat in bloc…eu zic ca daca apar cativa copii foarte talentati,POENARU o sa joace cu ei,dar nu acum,poate daca o sa fim in play off si nu avem emotii pentru retrogradare ..