Fotbal junioriUTA Academie

UTA are punctaj maxim în Liga de Tineret după succesul autoritar din Secuime, prima victorie și pentru juniorii U16 în Liga Elitelor!





Academia UTA o duce bine în Liga de Tineret, unde a adunat 6 puncte din tot atâtea posibile. În schimb, colegii lor de la U17 au cedat în weekend, în timp ce puștii de la U16 au valorificat avantajul terenului propriu, după ce debutaseră cu o remiză, la Timișoara.

Cibi, pe lista de marcatori la Sfântu Gheorghe

Cu trei fotbaliști din circuitul primei echipe, Maxim, Cibi și Pop, „Bătrâna Doamnă” s-a impus la scor de neprezentare în Secuime, împotriva incomodei formații a lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Meciul a făcut parte din runda secundă a Ligii de Tineret și a fost decis de reușitele semnate Ronai, Andreaș și Cibi au marcat pentru roș-albi. De menționat că Bîrlădeanu, transferat în această vară de la Iași, a parat un penalty la scorul de 2-0.

Ieri, Sandu Gaica,Costel Bogoșel, și Adi Ungur au mers pe mână următorilor jucători: Bîrlădeanu – Maxim, Bota, Roșu, Anișorac – Ristin, Cibi – Pop, Popa, Ronai – Andreaș, pe parcurs mai intrând în luptă: Bokse, Mitu, Caia, Ekmecki și Covaci. După două etape, UTA conduce Liga de Tineret, cu 6 puncte din 6 posibile și golaveraj 8-1.

Meci fără istoric la U17

La U17, în celălalt joc contra covăsnenilor, jucătorii pregătiți de Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au cedat cu 2-5. Joldea și Bădău au fost marcatorii arădenilor, în timp ce pentru gazde au punctat Ghimbovschi, Bartha, Clinciu și Fadei (2). UTA a început în formula Burtic – Joldea, Funkenhauzer, Buza, Olariu – Valcu, Maghiar – Curtuiuș, Bercea, Bădău – Nica. Au mai jucat: Blaga, Murgu, Goia, Aslău. Locul 5 este locul ocupat de „roș-albi” în ierarhia Ligii Elitelor U17, cu 3 puncte și golaveraj 8-6.

Puncte la U 16 pe mâna lui Felea și Huc

Succes important și pentru grupa de U16 antrenată de Adi Petruț și Vivi Erdei. Pe „Motorul”, din Aradul Nou, roș-albii au trecut cu 2-0 de Viitorul Cluj, golurile fiind marcate de Felea și Huc. Cei doi tehnicieni de pe banca utistă au început cu: R.Rusu – Ștef, Pop, Paștină, Ilie – M. Rusu, Gogea – Măgulean, Felea, Șiclovan – Huc, iar pe parcurs au mai intrat Bejenaru, Centye, Neagu, Indreică și Harduț. Cu 4 puncte acumulate în primele două jocuri, UTA se clasează pe locul 5 în ierarhia generală a Ligii Elitelor U16. În aceeași serie, ACB Ineu a cedat clar acasă, 1-12, cu Universitatea Cluj.

Un comentariu

  1. Bun portarelul de la Tineret ( foarte bun fizic), pe langa penalty a mai avut vreo trei, patru interventi excelente.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button