UTA Arad

UTA înfruntă Mioveniul cu obsesia deblocării și în deplasare, după 10 luni de zile! Poenaru: „Să spargem bariera, vrem să legăm două victorii!”





UTA se află la a cincea deplasare stagională și pentru a treia oară se întoarce în județul Argeș. Chiar în debutul sezonului a cedat cu 2-0 în fața piteștenilor lui Prepeliță, peste alte două săptămâni a pierdut și mai rău (3-0) pe neutrul de la Mioveni, cu FC Voluntari, pentru ca mâine, „Bătrâna Doamnă” să evolueze din nou pe „Orășenesc”. Marți, de la ora 16,30, aici o așteaptă chiar formația locală ce a ratat debutul în Superligă și s-a și despărțit de Alexandru Pelici. Ilie Stoican a dublat numărul de puncte într-o singură etapă, de la unu la două, odată cu remiza albă de la Ploiești, cu Petrolul și acum pune „tunurile” pe formația de pe Mureș.

Stoican: „Să fim agresivi, vreau ca adversarii să simtă că joacă pe terenul nostru”

Pe hârtie, se întâlnesc două echipe ce ar trebui să aibă încredere după runda din weekend, doar că Stoican știe că doar o victorie poate da valoare punctului de pe „Ilie Oană”. „Au fost multe momente foarte bune de joc la Petrolul, ne-am creat situații de gol, am făcut un pressing avansat, am câștigat dueluri, am avut situații în care am finalizat. Evident au fost și momente mai puțin bune, dar – per total – sunt chiar foarte, foarte mulțumit. Am la dispoziție jucători atenți, care-și doresc foarte mult să ieșim din această zonă. Cu multă muncă încercăm să nu mai fim precipitați la finalizare, pentru că în meciul cu Petrolul am avut câteva ocazii clare, au fost și decizii la limită, un ofsaid la golul anulat, penalty-ul care a fost și nu a fost, genul ăsta de decizii puteau fi în favoarea noastră dacă eram puțin mai atenți. Important este să mergem pe aceeași atitudine, pe aceeași dorință, să facem un pressing agresiv, să câștigăm dueluri și, cu siguranță, vor veni și rezultatele. Băieții au potențial și-și doresc foarte mult să facă o partidă bună cu UTA și să scoată maximum, ceea ce-mi doresc mereu de la ei. Suporterii o să fie aproape de noi, sunt convins, când văd din partea jucătorilor dorință, atitudine, determinare. În schimb, vor fi dezamăgiți daă văd o stare de amorțeală, care nici mie nu îmi place și tocmai asta le-am transmis și o să le transmit jucătorilor, vreau să văd că suntem agresivi, mai ales când jucăm acasă. Vreau ca adversarii să simtă, indiferent cu cine vom juca, că joacă pe terenul nostru. Oamenii care vin la stadion aș vrea să fie aproape de echipă în momentele dificile, acești băieți au nevoie de ei, de sprijinul lor și am văzut pe pielea noastră ce înseamnă aportul publicului, cât de mult înseamnă să împingă o echipă de la spate. Spun asta pentru că spre finalul partidei cu Petrolul, publicul chiar i-a împins de la spate pe ploieșteni și au avut o oarecare dominare, dar o dominare sterilă”, spune noul tehnician al argeșenilor.

„O să le creăm multe și mari probleme celor de la UTA”

Vorbind mai aplicat despre UTA, fostul fundaș al naționalei a observat la rându-i cele două fețe ale arădenilor în jocul cu FC U Craiova 1948. „Este un meci destul de dificil, cum – de fapt – sunt toate. Până la urmă, dacă stăm să analizăm campionatul nostru, echipele, adversarii, toate partidele sunt grele, important este ca noi să avem încredere că putem să scoatem un rezultat bun. Întâlnim, într-adevăr, o echipă cu jucători de calitate, au făcut partide bune în ultima perioadă. Au și câștigat ultimul meci cu cei de la FC U Craiova, au avut și momente destul de bune, în care și-au dominat adversarul, dar la fel de adevărat este că au avut și dificultăți în a doua repriză. E clar că UTA a pus probleme mari echipelor care se bat la play-off, chiar ei înșiși vor să intre în primele 6.  Deci nu o să fie ușor, dar nici lor nu o să le fie ușor, pentru că sunt convins că o să facem în așa fel încât să le creăm multe și mari probleme. Una peste alta, va fi un meci deschis oricărui rezultat. Noi încercăm să menținem ritmul și tonusul bun pe care l-am avut la Ploiești, dar nu trebuie să ne mulțumim doar cu atât, pentru că se poate mai și mai bine”, mai afirmă Flavius Stoican.

Poenaru: „Să fim concentrați și modești și să le răspundem cu aceeași monedă celor de la Mioveni”

UTA se simte foarte bine în fața propriilor susținători, unde a făcut 9 din cele 10 pe care le are în clasament, dar aleargă după o victorie în deplasarea de aproape un an de zile. De pe 25 octombrie 2021 datează precedentul succes al „roș-albilor” departe de casă, 3-0 în „Ștefan cel Mare”, contra Clinceniului, iar primul pas greșit era făcut chiar la Mioveni, două săptămâni mai târziu. A ieșit un 0-0 după un meci cu ocazii mari pentru arădeni în prima repriză și pentru argeșeni în ultimele 10 minute. Până la urmă, Ilie Poenaru a preluat „greaua moștenire” a rezultatelor negative de la Ionuț Badea, care, la rândul său, l-a schimbat pe Laszlo Balint tocmai pentru că acesta uitase să câștige pe banca UTA-ei. „Ne așteaptă un meci greu cu o echipă în suferință de puncte, o echipă schimbată în bine de un antrenor nou. Mie îmi place ce face Flavius Stoican, un antrenor care pune presiune. Mioveniul are o echipă foarte bine organizată din punct de vedere defensiv, o echipă reactivă ce face un pressing foarte avansat. Poate, la meciul cu Petrolul au schimbat puțin, în sensul că, cel puțin în primele 40 de minute, au făcut un fel de pressing foarte avansat și foarte agresiv. Asta înseamnă că Flavius a implementat niște principii într-un timp foarte scurt. În plus, cei de la Mioveni au transferat și ei în ultima perioadă niște jucători, vom vedea dacă vor juca sau nu. I-am analizat, suntem pregătiți, de asta suntem aici, să facem analize, să le dăm informații jucătorilor pentru ca ei să știe pe cine au în față la joc. Noi venim după niște meciuri bune, după o victorie frumoasă, muncită, meritată, ce ne dă încredere, entuziasm și este obligatoriu pentru noi să încercăm să legăm două victorii la rând. Este foarte important să spargem această barieră, inclusiv a victoriilor din deplasare și trebuie să mergem acolo foarte concentrați, să fim modești, să răspundem cu aceeași monedă și – bineînțeles – să punem în practică tot ceea ce am reușit să lucrăm în aceste zile puține, scurte. Ceea ce a fost foarte important a fost să ne refacem atât din punct de vedere fizic, cât și medical, pentru că, statistic, meciul cu Craiova a fost din toate etapele de până acum cu cea mai mare intensitate și ca dueluri și ca ritm și ca tot. Prin urmare, s-a acumulat o oarecare oboseală și anumiți jucători resimt această oboseală, dar să sperăm că până la ora meciului vom fi așa cum trebuie”, a punctat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Keseru, Erico, Iacob și Abeid – absențe certe, Postolachi și Hoxhallari sunt incerți

Runda a 7-a a Superligii s-a încheiat cu UTA pe locul 9, dar arădenii au șansa să pună puncte importante la păstrare, căci după meciul de la Mioveni urmează un joc pe teren propriu cu cealaltă codașă, Chindia Târgoviște. „Jucătorii sunt conștienți de șansa pe care o avem să mai urcăm în clasament. Îi văd de la zi la zi la antrenamente cât de conectați sunt, cu toții vrem să profităm de acest moment bun în care suntem și să câștigăm cele trei puncte puse în joc la Mioveni și o luăm meci cu meci. Din păcate, victoria cu Craiova ne-a costat destul de scump, avem jucători cu probleme medicale. Postolachi și Hoxhallari vin cu noi la Mioveni, vom lua decizia dacă vor fi sau nu vor fi pe teren înainte de meci”, a mai transmis Poenaru, care l-a exclus pe căpitanul Keseru din lotul deplasat în județul Argeș pentru că a fost surprins la un party după ora de stingere prevăzută în regulamentul de ordine interioară. Apoi, lui Aly Abeid nu i-a sosit cartea verde și oricum încă nu e apt din punct de vedere fizic, iar Erico s-a accidentat la gambă chiar în preziua partidei cu trupa lui Stoican. Portarul Florin Iacob mai are două zile de tratament la nervul sciatic și ar trebui să revină la antrenamente de miercuri.

Formații probabile:

Mioveni: I. Popescu – Balaur, Scarlatache, Garutti – Oancea, V. Pop, Lixandru, Șerbănică – Blănaru,  Antal – Buziuc.

UTA: Balauru – Vukcevic, Chindriș, Benga, Dobrescu – Batha, Cascini – Șteau, Ubbink, Otele – Ademi.

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Andrei Constantinescu (București), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Cristina Trandafir (București).

Camera VAR: Radu Petrescu și Mircea Grigoriu (ambii din București)

Observator FRF: Irina Mîrț (București), Paul Mincu (București).









3 comentarii

  1. Cred ca Stoican s-a cam saturat de cate ori a fost a fost demis dupa confruntarile contra UTA…Banuiesc ca isi va alege chiloti de culoare maronie,ca sa nu i se vada „emotiile”…
    Nici nu ma intereseaza scorul,ci doar cele 3 puncte sa fie ale noastre la Mioveni!Hai baieti!Se poate!Baga-ti conducerea la cheltuieli,prima de victorie!..Luati-le banii!!!

    0
    0
  2. Superliga arata mult mai echilibrata in acest sezon, in sensul ca toate echipele si-au imbunatatit loturile, au schimbat antenorii fara rezultate imediate ca pe lenjeria intima, iar echipele de „Conference Ligue ” cu multi bani la ciorapi, se bat si arunca bani seriosi pe ultima suta de metrii ca sa ia caimacul jucatorilor din Romania sau de aiurea, perioada de transferurilor de vara se apropie cu pasi rapizi de sfirsit, disperarea lipsei de puncte acumulate pina acum atinge cote maxime, arbitrajele sustinute acum si de tehnologia avansata a VAR-ului dau rate-uri la foc automat, orice rezultat pe teren este impredictibil. Nu am ajuns inca la o decantare clara a valorii echipelor din Superliga. Situatia este fluida si intr-o continua schimbare cel putin pina la incheierea perioadei de transferuri.

    Ramine de notat, efortul echipei din Sibiu care desi este neplatita de o vreme buna, nu a pierdut inca in acest sezon !

    Alo ? UTA Arad unde, inclin sa cred, ca salariile si primele sint la zi ?

    In aceste conditii nu cred ca ne putem permite sa cedam cele 3 puncte puse in joc la Mioveni. Vin meciuri foarte grele pentru UTA iar stratul de slanina al punctelor acumulate pina acum nu este tocmai gros si linistitor !

    Bafta UTA

    0
    0
  3. Eu zic ca, va fi un meci foarte greu nicidecum usor precum se crede !!! Depinde de baietii de cum va juca de bine pe teren, Vom vedea ce va fi, sper sa fie bine. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button