Caravana sportului arădean se pune în mișcare de mâine dimineață, pe terenul Indagrara din Bujac!

Am intrat în luna în care Aradul sportiv se pune în mișcare la inițiativa Centrului Cultural Județean Arad (director Ioana Engelhardt), a CJA și a deputatului Sergiu Bîlcea. Proiectul gândit se numește Caravana sportului arădean și este pus în practică de cu ajutorul „Asociației activi și mai puternici împreună”, organizată în jurul profesorilor Mircea Crișan și Mircea Pința.
Primele două zile ploioase ale lui septembrie nu sunt prea ofertante pentru acțiunile sportive în aer liber, dar, conform prognozei meteo, de mâine va străluci din nou soarele. La timp pentru ca la prima oprire a Caravanei, pe terenul de sport Indagrara din Bujac, să se adune tinerii din zonă și nu numai pentru a asista la demonstrațiile unor cluburi sportive din Arad, dar și alte surprize. Duminică, 4 septembrie, acțiunea se repetă și în parcul din Gai.
Până la finalul lunii, Caravana sportului arădean mai ajunge în următoarele locații: Parcul Orizont din Micălaca (10 septembrie), parcul din Alfa (17 septembrie), terenul de fotbal din Sânnicolau Mic (18 septembrie), stadionul Academiei Brosovsky din Grădiște (24 septembrie) și Liceul Teoretic „A. M. Guttenbrunn” din Aradul Nou (25 septembrie). Absolut toate acțiunile se desfășoară în intervalul orar 10-15.