Fratele lui Istvan Kovacs o arbitrează în premieră pe UTA în Superligă!

UTA nu a avut prea mult noroc cu arbitrii nici în acest debut de sezon. Numai la ultimul meci, cel de la Mioveni, Ilie Poenaru consideră și e susținut de imaginile video că brazilianul Garutti trebuia eliminat de pe teren după lovitura în figura lui Șteau, dar și că echipa sa trebuia să primească un penalty după ce mingea a lovit mâna lui Balaur.
Așadar, subiectul arbitraj devine tot mai sensibil pentru jucătorii „roș-albi” și suporterii lor, care mâine seară se reîntâlnesc din nou pe arena „Francisc Neuman”, cu ocazia confruntării cu noua lanternă roșie, Chindia Târgoviște. Pentru acest joc, Comisia Centrală de Arbitri l-a trimis la Arad pe Szabolcs Kovacs, care o arbitrează în premieră pe UTA în primul eșalon. Nici în liga secundă, fratele mai mic al lui Istvan Kovasc – cel mai bine cotat arbitru român după problemele de sănătate ale arădeanului Ovidiu Hațegan – nu a fluierat-o prea mult pe „Bătrâna Doamnă”, mai precis în două meciuri, încheiate la egalitate. În aprilie 2019, pe „Motorul” a fost UTA – Pandurii Târgu Jiu 3-3, iar în luna noiembrie a aceluiași an, a fost U. Cluj – UTA 1-1.
De altfel, Szabolcs Kovacs (35 de ani) este la începutul aventurii sale în Superligă, unde a arbitrat până acum doar cinci partide, dintre care două cu târgovișteni printre protagoniști. Chiar la debutul său în elită, careianul a condus un Chindia – FC Argeș 2-2, după care și un Gaz Metan – Chindia 0-4. La confruntarea de mâine seară (0ra 19), Kovacs va fi ajutat de Valentin Avram (Bucureşti) și Romică Brîndaș (Piteşti), iar dintre băncile de rezervă de Florin Andrei (Târgu Mureş). În Camera VAR vor lua loc Rareș Vidican, din Satu Mare și Florin Neacşu, din Câmpulung Muscel, în timp ce notele „fluierașilor” cad în sarcina Teodorei Albon, din Cluj.
Surpriză când vine vorba despre observatorul de joc, căci acesta este nimeni altul decât arădeanul Ioan Bogdan. Fost fotbalist la Brad, Corvinul și UTA, „Roger” Bogdan o observă, totuși, pentru a doua pe fosta sa echipă pe arena „Francisc Neuman”, după confruntarea de tristă amintire cu Poli Iași, din play-outul sezonului 2020-2021 al Ligii 1, când moldovenii s-au impus cu 2-1.
Atenție la pozițiile afară din joc, asistenții sunt Valentin Avram (Bucureşti) și Romică Brîndaș (Piteşti)!
Câteva 1-2- uri mult exersate ne-ar scuti de offside.
Ne-am bucura să vedem tinerii (care ar putea debuta în fața propriilor suporteri) cu entuziasmul lor, marcând!
Forza UTA!
In general,tusierii nu au curaj,nu prea isi asuma absolut nimic…Mai bine asteapta cateva secunde pana la decizia centralului..Iobagi,slugi…Avram si Brandas se preteaza in aceasta categorie…Atentie mare!