ACB Ineu - liga 3 arhivăCrisul Chisineu-CrișGloria LT Cermei - arhivă Liga 3Progresul Pecica

Live-text Liga a III-a (seria a 8-a), etapa a 3-a, ora 17: Pecica – Cermei 3-2, Ineu – Buziaș 1-2 și Pobeda – Crișul 3-2, finale



Seria a 8-a a Ligii a III-a a demarat cu destule surprize, în pozitiv și negativ pentru formațiile arădene. Reșița și Lipova sunt singurele echipe ce au făcut maximum de puncte și se vor înfrunta în meci direct mâine, dar între timp restul divizionarele terțe joacă astăzi, începând de la ora 17, după cum urmează:

Progresul Pecica – Gloria Lunca Teuz Cermei 3-2

Formații:

Pecica: Roșca – Moraru, Sarkozi,  Wild, Puta – Borcea, Arsene, C. Mihai, Stanciu –  Capătă, Puie. Rezerve: L. Roșu – Bozian, Andrieș, Șerengău, D. Roșu, Bănățan, Gomboș, Câmpan, Gruia. Antrenori: Mihai Petcuț și Bogdan Bozian

Cermei: Zamfir – Clipotă, R. Iuga, D. Lazăr, Deta – D. Salka, Cocriș –P. Varga,  Șimăndan, Vlad – Mateucă. Rezerve: Creța – Piț, Balazs, M. Salka, Calotă, Cleuța, Gruiescu, Novac. Antrenor: Cristian Todea

Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj), Alin Revnic, Claudiu Giorgiu (ambii din Cluj-Napoca)

Observatori: Sebastian Moisin (Oradea), Gheorghe Ilici (Timişoara)

Min. 1: A început meciul de la Pecica, gazdele sunt în galben-albastru, oaspeții în roșu-alb.

Min. 2: Început pe contre, la Pecica, fără ocazii de poartă

Min. 6: Clipotă centrează din dreapta, Moraru respinge din gura porții

Min. 10: Capătă a șutat în blocaj din 12 metri

Min. 18: Arsene îl angajează în stânga pe Capătă, acesta încearcă să reia din prima lobat, dar fără probleme pentru Zamfir

Min. 21: Roșca reține un balon din fața lui Șimăndan, lansat în atac

Min. 22: Puie pătrunde în stânga, îl culcă pe Iuga, dar șutul din unghi e respins de Zamfir în corner

Min. 24: GOL Pecica! Dan Puie trage puternic pe jos,în cros, de la 17 metri ușor lateral stânga, minea pare că a sărit ușor în fața lui Zamfir

Min. 33: Capătă trage de la marginea careului, de puțin pe lângă bara din dreapta lui Zamfir

Min. 39: GOL  Cermei! După un corner din stânga, Mateucă centrează în 6 metri, de unde Marius Șimăndan înscrie cu capul nestingherit, în stânga lui Roșca

Min. 42: GOL Cermei! Contră a oaspeților, Deta combină cu Mateucă în stânga, ultimul pasează puternic în fața porții și Paul Varga reia în plasă din 3 metri

Min. 45: Mihai îi pasează lui Puie în careu, acesta întârzie șutul și Iuga respinge într-un corner ce nu se mai execută. E pauză, la scorul de 1-2

Min. 46: S-a reluat meciul de la Pecica, la gazde ies Puta și Borcea și intră Bozian și Roșu

Min. 53: Șimăndan trage de la mare distanță, prinde Roșca fără probleme

Min. 60: Mateucă trage cu stângul de la 13 metri, Wild deviază mingea în corner

Min. 62: După al treilea corner consecutiv al gazdelor, Cocriș trage de la 20 de metri la o jumătate de metru peste poartă

Min. 68: Bozian îi pasează lui Arsene la marginea careului, acesta trage pe jos, de puțin pe lângă bara din stânga lui Zamfir

Min. 70: GOL Pecica! Bozian îl deschide în dreapta pe Alexandru Capătă, acesta trage pe jos,Zamfir e surprins

Min. 72: Cristi Mihai trage de la 15 metri pe jos, respinge Zamfir în lateral

Min. 73: Galben pentru D. Salka

Min. 79: Schimbări în cele două echipe. La Pecica, ies Puie și Stanciu și intră Andrieș și Câmpan. La Pecica, iese Cocriș, intră Cleuță

Min. 84: Vlad trage pe colțul scurt din 12 metri lateral stânga, respinge Roșca

Min. 86: Arsene centrează din dreapta, Câmpan nu urmrește balonul din poziție bună

Min. 87: Schimbare la Cermei, iese Șimăndan, intră M. Salka

Min. 89: GOL Pecica! Contră a gazdelor, Bozian trimite în dreapta lui Mirel Arsene, care trimite în plasă cu o scăriță elegantă, fundașii oaspeților nu reușesc să respingă

Min. 90+2: D. Salka vede al doilea galben al meciului pentru o ținere la Bozian și e eliminat

Min.90+3: Schimbare la Pecica, iese Arsene, intră Gomboș

Min. 90+5: Fluier final la Pecica, acolo unde gazdele revin de la 1-2 și câștigă primul meci al sezonului


ACB Ineu – Phoenix Buziaș  1-2

Formații probabile:

Ineu: Merșca – D. Varga, Mendy, Șerban, Hulbăr – Zdrențan – Banam, Cahill, Ndoye, Jurj – Toure. Antrenor: Cristian Sculici

Buziaș: Lupu – A. Rus, Nicolescu, Mircea, A. Popescu – D. Filip, Țugui, Petruș, Birău – Matiș, Marian Musteța.

Arbitri: Cristian Codrea (Baia Mare), Ludovic Zifceac (Oradea), Cristian Mureșan (Cavnic – Maramureş)

Observatori: Cornel Pantea (Oradea), Mihail Boru (Reşiţa)

Min. 1: A început meciul de la Ineu, gazdele sunt în alb-albastru, oaspeții evoluează în agalben-albastru

Min. 4: Ineul a început bine, a avut câte un corner de pe fiecare parte, dar fără urmări

Min. 11: Oaspeții au echilibrat jocul, au avut și ei un corner și o lovitură liberă, dar ambele nefinalizate

Min. 13: Preluare și șut din întoarcere a lui Banam la marginea careului, peste poartă

Min. 22: Penalty pentru ACB Ineu! Filip îl împinge pe Banam în careu și „centralul” Codrea dă penalty

Min. 23: GOL Ineu! David Florea marchează cu toată opoziția lui Lupu de la punctul cu var, care ghicise partea

Min. 26: Șut Vostinar de la 18 metri, mingea trece peste poartă

Min. 38: GOL Buziaș! Lovitură liberă de la 25 lateral dreapta al lui Popescu, Paul Nicolescu reia cu capul de la colțul lung cu boltă, peste Merșca

Min. 40: Galben pentru Banam

Min. 45+1: E pauză la Ineu, scor egal între nou-promovatele din C8

Min. 46: S-a reluat meciul de la Ineu, fără schimbări în cele două echipe

Min. 50: Șut Filip de la 20 de metri lateral stânga, Merșca scoate în corner de sub transversală

Min. 53: Schimbare la Buziaș, iese Petruș, intră Butar

Min. 60: Galben pentru Butar

Min. 71: Schimbări la Ineu: ies D. Varga, Banm și Ndoye și intră Răsvanță, Cahill și Spătaru

Min. 76: GOL Buziaș! Pasă lungă trimisă de Popescu, ezită fundașii și Alexandru Birău șutează puternic pe jos din 10 metri, la colțul lung

Min. 80: Șut Spătaru de la 18 metri de puțin pe lângă poartă

Min. 82: Schimbări la Buziaș: ies Țugui și Birău și intră Chistrugă și Marius Musteța

Min. 86: Schimbare la Ineu: Iese Zdrențan, intră Toure

Min. 88: Schimbări la Buziaș: Ies Matiș și Filip și intră Artimon și Hrudei

Min. 90: 4 minute de prelungire

Min. 90+4: Fluier final la Ineu, unde ACB-ul pierde al doilea meci stagional și rămâne doar cu succesul de la Chișineu Criș


Pobeda Star Bîșnov – Crișul Chișineu Criș  3-2

Formații probabile:

Pobeda: Stoianov – Cochințu, Bîrloveanu, E. Miculescu, Angheli – Lungu, Briciu, Paunchici, S. Budur – Vincu – V. Grigore. Pe bancă: Jurcă – Solomon, Gînju, D.Bălace, Vegh, D. Vaslcin, Ghiuruțan, Boboiciov, Kalapis. Antrenor: Daniel Vasilcin

Crișul: Iliescu –  Haloș, Hreniuc, Paşca, Bortiș,  Siminic – Grigore, Dinu, A. Iuga, Toboșaru – C. Barbu. Rezerve: Pașcalău – Malița, Gavrilaș, Nistor, Al. Pavel, A. Moise, C. Popa, Burlă, Janu. Antrenor: Dan Stupar

Arbitri: Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) – Csaba Antal (Baciu – Cluj), Alin Mureșan (Floreşti – Cluj)

Observatori: Dorin Voina și Antonie Burtea (ambii din Reşiţa)

Min. 1: A început meciul de la Dudeștii Vechi, gazdele sunt în vișiniu, oaspeții în albastru

Min. 14: Penalty pentru Crișul, obținut de Haloș după contactul cu Briciu în careu. Execută Dinu, dar Stoianov îi ghicește intenția și respinge din dreapta sa

Min. 20: Crișul are ușor inițiativa, dar fără ocazii de poartă

Min. 24: C. Barbu trage de la 22 de metri, mingea trece pe lângă poartă

Min. 30: Contră 3 contra 3 a oaspeților, Grigore trage peste poartă în locul unei pase în dreapta

Min.34: Miculescu trimite un șut centrare, Iliescu respinge de sub bară

Min. 42: GOL Crișul! Toboșaru pasează filtrant, Grigore ajunge unu la unu cu Stoianov, portarul respinge până la Cătălin Barbu, care îl evită pe portarul gazdelor și marchează

Min. 43: Schimbare la gazde, Miculescu iese accidentat de pe teren, intră D. Vasilcin

Min. 45+1: E pauză la Dudeștii Vechi, Crișul conduce meritat cu 1-0

Min. 46: S-a reluat meciul la Dudeștii Vechi, fără schimbări în cele două echipe

Min. 47: GOL Pobeda! Vasilcin execută un corner din dreapta, Valentin Grigore înscrie cu capul din 7 metri

Min. 51: Dinu execută peste poartă o lovitură liberă de la 25 de metri

Min. 63: GOL Crișul! A. Iuga pasează vertical, Cătălin Dinu scapă singur și înțeapă balonul pe lângă Stoianov în plasă

Min. 68: D. Vasilcin execută în bară o lovitură liberă de la 24 de metri, Crișul pleacă într-o contră rapidă, Grigore îl vede pe Iuga în careul mic, care trage în portar

Min. 69: Schimbare la Crișul: Iese Barbu, intră Burlă

Min. 72: S. Budur trage la poartă, V. Grigore își bagă capul și trimite mingea peste poartă

MIn. 73: Schimbare la Crișul, iese Iuga, intră Janu

Min. 77: Penalty pentru Pobeda pentru un henț în careu

Min. 78: GOL Pobeda! Daniel Vasilcin înscrie făfă probleme de la punctul cu var!

Min 82: GOL Pobeda! Viașu pasează dinm dreapta și Valentin Grigore marcheză din 6 metri

Min. 84: Schimbări la Crișul: Ies Hreniuc, Hreniuc și C. Grigore și intră Moise și Gavrilaș

Min. 86: Burlă așează pentru Janu pe 16 metri, acesta trage puternic, respinge Stoianov

Min. 89: Haloș centrează în fața porții, Moise trage exact în Stoianov

Min. 90: 5 minute de prelungire

Min. 90+5: Fluier final. Criza Crișului continuă, e al treilea eșec la rând pentru trupa lui Dan Stupar, între Cupă și campionat






Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button