Fotbal feminin

„Leoaicele” vor să miște clasamentul în confruntarea internă cu Alexandria! Cuedan: „Orice punct e important, obiectivul e salvarea în acest an”



Start anevoios de sezon pentru AC Piroș Security în prima ligă de fotbal feminin.  Măcinată de multe probleme de lot, între accidentări și jucătoare care întârzie să revină în „roșu-alb”, echipa de pe Mureș are un singur punct în clasament din 9 posibile, golaveraj – 13, iar o clasare în zona play-off pare un vis interzis în acest sezon.

De altfel, Dan Cuedan, cel care a acceptat să revină (parțial) pe banca „leoaicelor”, susține că obiectivul stagional nu poate fi decât salvarea de la retrogradare. „Oricât mi-așdori să vorbesc despre o clasare în primele 6 echipe la finalul sezonului regular nu pot. Cel puțin în acest moment nu avem jucătoarele necesare să ne batem acolo, nici prezența și frecvența la antrenamente nu este una bună, așa că, din punctul meu de vedere, Piroș Security cred că ar trebui să-și propună în acest sezon salvarea de la retrogradare. Eu am acceptat să mă ocup de pregătirea fetelor prin prisma relației pe care o am cu președintele clubului, căci indiferent de situație, Pavel Piroș a fost și va rămâne prietenul meu”, ne-a declarat tehnicianul, care a mai colaborat cu omul de afaceri arădean sezoane de-a rândul la Șoimii Pâncota în ligile trei și doi.

Dumincă dimineața (ora 11), pe „Banatul” din Sânnicolau Mic, arădencele se vor afla față în față cu „bestia nera” din stagiunea precedentă. CSM Alexandria a câștigat cu 2-0 la Sânnicolau Mic în ultima rundă a sezonului regular și le-a trimis pe fetele lui Cuedan în play-out, făcându-le – indirect – un serviciu celor de la ACS Poli care au aveau să ia „bronzul” național. „Dacă Alexandria se va prezenta la Arad în formula de anul trecut ne va fi foarte greu să ne impunem. Avem jucătoarele numărate, Sally Mansour nu s-a întors încă din Egipt, Bălaș, din Germania, Pozmac și Cauni sunt accidentate. Sperăm să o recuperăm pe Varga, e o jucătoare importantă pentru această echipă. Orice punct e important în acest campionat greu pentru noi”, a adăugat tehnicianul celor de la AC Piroș Security.

Alexandria nu a început nici ea prea bine campionatul, demonstrând că are o problemă a deplasărilor. A cedat atât la Miercurea Ciuc (2-3),cât și la Reșița (0-5 cu Banat Girls), singurele puncte stagionale venind după 3-0 cu Vasas Femina, de pe teren propriu. Și arădencele au făcut singurul punct acasă, după 2-2 cu Fair Play Joc Cinstit București, în timp ce deplasările de la Timișoara și Miercurea Ciuc au fost pierdute la zero.

FOTO: FK Csíkszereda (Facebook)










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button