UTA Arad

UTA, invitată la curtea „Regelui”! Poenaru: „Ne plac meciurile în care ne măsurăm forțele cu cei mai buni”





Farul Constanța e liderul la zi al Superligii, însă duminică (ora 18,30) găzduiește o formație pe care nu a învins-o  în precedentele două sezoane. De la revenirea în elită, UTA a l-a ținut mereu în șah pe Gică Hagi, patronul și mai apoi antrenorul, cu patru remize și o victorie. La Ovidiu, acolo unde are loc confruntarea de mâine, din cadrul rundei cu numărul 12, „Bătrâna Doamnă” a oprit tabela la un 1-1 în 2020 și 0-0 în 2021, pe când la Arad am înregistrat două rezultate albe, dar și succesul cu 1-0 al „roș-albilor” în play-outul stagiunii 2020-2011. Toate indiciile conduc spre un meci cu goluri mâine seară, constănțenii având – evident – prima șansă.

Poenaru: „Primul punct forte al lor este Gică Hagi, e antrenorul care produce fotbal”

Farul ajunge la ora meciului cu arădenii după cinci întâlniri cu câte trei goluri marcate, însă doar patru victorii, căci la Craiova, Universitatea a marcat 4. Fără îndoială, trupa de pe Litoral produce – la ora actuală – cel mai bun fotbal din Superligă, iar Alibec și L. Munteanu sunt adevărate „guri de tun”. „Primul punct forte al lor este Gică Hagi. Este antrenorul care produce fotbal, de ani de zile a implementat un sistem care le aduce și rezultate. Al doilea punct forte este echipa, o echipă care știe foarte bine ce are de făcut, indiferent de adversar și scor. Acasă, exprimarea Farului este bună, vorbim despre o echipă ce presiune pe adversar, cu un joc elaborat și care are un joc ofensiv foarte bun. Alibec și Louis Munteanu sunt într-o formă bună, dar sunt puși în valoare de echipă. Alibec este un jucător foarte bun, de execuție, care te poate surprinde în orice moment. Munteanu s-a întors în campionatul nostru, lucru care – se pare – îi priește, se potrivește foarte bine pe sistemul lui Hagi și pe ceea ce joacă Farul. Sunt buni, dar, dacă noi facem ce trebuie și nu le oferim spații, cei doi nu vor avea realizări la acest meci. Trebuie să creăm superioritate în zona mingii, să fim agresivi și să nu dăm spații. Practic, vreau să jucăm ceea ce am antrenat și am pregătit”, a menționat Ilie Poenaru.

„Jucăm împotriva liderului, nu poate decât să ne motiveze”

Dacă în eșecul intern cu Hermannstadt (1-2) și mai ales la Suceava, în Cupă, cu ocazia victoriei mici (1-0 cu Foresta, din Liga 3-a), UTA a avut probleme de atitudine, antrenorul arădenilor nu crede că asta se mai poate întâmpla în compania unei formații ca Farul. „Jucăm împotriva liderului, o echipă care a pierdut un singur meci și care are o medie de aproape 2,5 goluri pe meci. Asta nu poate decât să te motiveze, mai ales că este o echipă care iese la joc și îți oferă și ție spații. Avem un lot echilibrat și valoros care a reacționat bine la acest gen de meciuri, cu adversari puternici. Ne plac meciurile în care ne măsurăm forțele cu cei mai buni. Ca o paranteză, trebuie să înțelegem că atitudinea asta și dorința asta jucătorii ar trebui să o aibă cu toate echipele, nu doar cu cele din fruntea clasamentului.  Așadar, se întâlnesc două echipe care vor să joace fotbal. Noi suntem oscilanti, nu avem echilibru și constanță, iar aici am lucrat și mai trebuie să lucrăm. Și din punct de vedere defensiv vom arăta altceva, am lucrat în această perioadă, dar și din punct de vedere ofensiv sperăm să punem în practică ceea ce am antrenat. Dacă vom face ceea ce am facut și la Botoșani, vom avea șanse foarte mari să luăm toate punctele de la Constanța. Să nu uităm că suntem datori și față de fani și galerie, cei care ne susțin și care știu că sunt alături de noi și le mulțumim pe această cale. Suntem conștienți că i-am dezamăgit și vom face orice ca în perioada imediat următoare să îi bucurăm”, a mai afirmat Poenaru.

Hagi: „Sper să spargem gheața cu UTA”

Gică Hagi știe că niciun meci nu e jucat dinainte, cu atât mai mult cu cât nici el nu a batut-o încă pe UTA în prima ligă. „Jucăm acasă, cu toții suntem încrezători că putem face un meci foarte bun contra unui adversar care până acum a arătat că a creat un lot foarte bun. Un lot care a jucat bine acasă, a făcut meciuri complete, meciuri foarte bune. Sunt agresivi, iar în deplasare joacă cu personalitate. UTA  e o echipă care iese la joc, care încearcă să fie agresivă pe toată durata meciului. Mă aștept la un meci foarte greu, din toate punctele de vedere, dar sunt încrezător în tot ceea ce facem noi, în puterea noastră, în calitatea echipei, în talentul pe care îl avem. Sperăm să facem un meci foarte bun, atât din punct de vedere ofensiv, cât și fără minge, defensiv, să încercăm să stăm foarte bine, pentru că UTA chiar are atacanți foarte buni și trebuie să fim atenți la acest aspect. Ne așteptăm să îi batem, pentru că nu i-am bătut până acum acasă. Sper să vină cele trei puncte ca să spargem gheața și din acest punct de vedere. De fapt, de când ei au ajuns în prima ligă, nu am câștigat deloc împotriva lor”, a spus antrenorul principal al Farului.

Nu îmi doresc să văd jucători care să creadă că deja am făcut prea multe

„Regele” încearcă să-și țină jucătorii cu picioarele pe pământ, reamintind faptul că nimic nu e câștigat încă. „Sperăm să obținem victoria, ar fi foarte importante cele trei puncte, e foarte important să mergem pe aceeași linie, aceea de a păstra concentrarea jucătorului și a echipei, determinarea și atitudinea trebuie să fie la fel ca înainte. Nu îmi doresc să văd jucători care să creadă că deja am făcut prea multe. Nu am făcut nimic, e doar un început de campionat foarte bun, poate pentru unii nesperat, dar eu am fost încrezător de la început, pentru că avem un grup foarte bun”, mai susține Hagi.

Farul pare să aibă destule absențe pentru jocul cu UTA. Popescu e suspendat, iar Torje, Benzar și Nedelcu acuză probleme medicale, ca și Larie, cu mențiunea că ultimul are șanse mai mari să joace mâine. Arădenii nu pot conta doar pe Cascini (suspendat).

Formații probabile:

Farul: Aioani – Borza, Larie, Băluță, Kiki – Artean, Grameni, Casap – Pitu, Alibec, L. Munteanu.

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari – Batha, Anton – Otele, Șteau, Jobello – Postolachi.

Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov).

Camera VAR: Marian Barbu (Făgăraș) și Adrian Vornicu(Iași).

Observator FRF: Alexandru Deaconu (București)

Observator LPF: Imilian Șerbănică (Bragadiru).

FOTO: farulconstanta.com

17 comentarii

  1. Printre curiozitățile statisticilor, sunt și situații repetabile , în pofida formei de joc a protagonistelor. Ne domina stilul de învingător al Farului, 80% fosta ambiție de jucător de clasa a lui Hagi. El știe totuși ca mai e mult pana departe. Un examen, e chiar UTA, rănită pe planul jocului, dar având grije la punctaj. Pornind de la 0-0, sunt șanse pentru condamnarea tabelei la nemișcare. La UTA, greul punctelor, e adus totuși de apărare. Cu un mijloc activ preocupat numai de joc, Batha și Anton, ar fi cheia de anihilare a buldogului Alibec. Atacanții , deși maxim doi, sa între în mecanismul de dublare, măcar pe aria lor. Și Hagi în situații de genul asta mai da și el cu șapcă de pământ. Caracteristica jocurilor la noi e inconstanta. Pe ea pot construi echipele în criza. Vedem un 80%,X, 15%,1, 5%,2. BAFTA !

    0
    0
  2. Giruta să vezi pățanie azi în Germania cu un polonez, am lucrat împreună azi, mă întreabă de unde ești, eu zic Arad, știi ce a spus,,, aaa uta Arad, am rămas surprins ca un polonez de 64 de ani să știe de uta, din momentul ăla am avut o zi excelentă, sănătate giruta ??️forza uta oriunde, oricând

    0
    0
  3. Un meci foarte greu pt. UTA.,baietii trebuie sa dea randament maxim pt. a obtine puncte din acest meci cu Farul o echipa care joaca un fotbal bun ,un joc agresiv avand evident ca, echipa gazda are prima sansa la victorie cu un tanc numit Alibec un jucator care nu trebuie lasat sa isi faca jocul. Sper ca, sa fie bine pt. UTA. Vom vedea !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  4. fosta viitorul actuala farul este echipa pe care nu am reusit sa o dominam niciodaia ,nici pe vremea lui balint cand dominam cfr-ul,fcsb sau craiova dar paradoxal,nici nu ne-au batut niciodata de cand am revenit in prima liga,,ce ar fi daca am castiga maine?

    0
    0
  5. După meciul de la Suceava, Poenaru spunea:
    „S-a văzut diferența de valoare și pregătire în primele 25 de minute”.
    S-a văzut lipsa de valoare, atât la jucători, cât și la antrenori, jocul durează până arbitrul fluieră sfârșitul meciului, dacă ai valoare și caracter, atunci ești profesionist tot meciul și nu dai vina pe lipsa de atitudine.
    Atitudinea este inclusă la fotbaliștii valoroși!
    Nu sunteți amatori, nu aveți și alte locuri de muncă în alte domenii!
    Farul va juca cu tinerii și UTA trebuie să demonstreze că are fotbaliști tineri de valoare!
    Este meciul în care ar trebui să joace toți tinerii începând cu Mociu în poartă!
    Miculescu a fost printre cei cu cele mai multe minute jucate, pentru a le crește încrederea și implicit valoarea și ceilalți tineri pot demonstra că sunt mai buni decât ceilalți care fac doar figurație!
    UTA înseamnă performanță, nu indolență și amatorism!

    0
    0
    1. Ai tu o solutie mai buna pentru acest meci ? Negoescu e extrema ( locuri ocupate deja ) , iar Isac nu e deloc in forma ( plus ca si la el locurile sunt ocupate ), deci ?

      0
      0
  6. CFR se chinuie cu Petrolul la Medias, iar etepa viitoare vine la Arad.CFR, Campioana Romaniei n-a avut nici un sut pe poarta in prima repriza.Ledorim succes in Conference Liigue, dar uite ca au dat gol cu Petrolul in prelungiri !

    0
    0
  7. Tamas, Deac, Sapunaru, Holban, DA ! Keseru Ba ! Nu stiu daca cei mentionati la DA primesc salariile lui Keseru la UTA ?

    0
    0
  8. cu poenaru si dună chiar nu am speranțe, decât la evitarea retrogradarii! nu pot numii momentan 4 echipe cu joc mai slab ca noi!! dar prima repriză cu craiova si tot prima cu botosani au aratat că stim putin fotbal… dar suntem dependenti de forma din acea zi a lui Cascini! dacă el nu merge echipa are zero realizări!

    0
    0
  9. Daca tot criticam si injuram pe FB antrenorii,bine ca jucatorii nu au nici o vina….cand a fost Erico suparat Balint a plecat,acum din auzite Erico iar este suparat…cand jucatorii fac legea in vestiar iar antrenorul depinde de ei …plus conducerea no comment!

    0
    0
  10. Probabil apararea noastra v-a avea de rezolvat „munca fizica” cu „tancul” Alibec si asta, fara fault-uri in careu sau in preajma careului. A doua problema pentru UTA, calitatea si precizia sutului de la distanta al Farul-ui. Au cel putin 4-5 jucatori cu sut foarte precis din afara careului, ceea ce de fapt, le-a adus pozitia de lider in clasamentul Superligii la acest moment.

    Pentru moment noi nu dispunem de jucatori cu sut letal de la distanta, nu avem jucatori capabili de rupere de ritm de la la mijloc in sus, nu avem jucatori de viteza in atac (l-am dat afara pe Buhacianu), nu legam pase precise intre linii pe faza ofensiva si la firul ierbii , atacantii sint greoi, nu au tehnicitatea preluarii balonului in regim de viteza, nu se demarca suficient de rapid pentru eventuale pase in adincime, stau permanent cu spatele la poarta adversa cu aparatorul advers in spate. Nu avem un executant de valoare a loviturilor libere, cornere, faze fixe.

    Ce poti face in acest contex ca sa obtii cel putin un punct cu Farul ?

    Aparare supra-aglomerata si blocarea suturilor Farului !

    Bafta Multa UTA !

    0
    0
  11. Camera VAR: Marian Barbu (Făgăraș) , sperante zero pentru a corecta eventuale greseli ale centralului , talharul asta ne urmareste efectiv peste tot , dupa ce ne-a macelarit de-a dreptul sezonul trecut la FCSB , iar acum la Mioveni ( sa nu uitam ca am avut penaly clar + eliminare la faultul la Steau ) , acum apare in rolul de sef corector aici . Nu putem naibii sa scapam de buruiana asta ?

    0
    0
  12. Păcat de punctele pierdute ușor cu Sibiul, altfel se putea aborda aceste meciuri mai dificile care urmează. Mergem mai departe fără a ne pierde speranța că se poate realiza ceva. Mult succes astăzi, și multă inspirație în alcătuirea echipei. Să joace cine este mai în formă, fără șanse acordate unora dintre ei, care au beneficiat de ele până acum. Plictiseala în joc nu își are locul într-un meci de fotbal.Cu abordarea corectă or să apară și rezultatele pozitive. Nu este momentul potrivit pentru analize, acum ne trebuie puncte,care sunt foarte importante în momentul de față. Impostori sunt destui aciuiți pe la noi,hai să-i ignorăm Poenarule.Hai UTA,hai Aradul!

    0
    0
  13. Popescu se revoltă! Acuză cluburile din Liga 1 de rezultatele de la naționale: „Băi, unde să mai joace juniorii dacă vin străini de calitate îndoielnică?”

    Aviz antrenorilor. Cu ce e mai bun Ademi, Jobelo, ca Nego??? Sau ca Pop, sau ca Pătlăgică. De ce l-ati dat măi „orbilor” pe Pătlăgică??? Un jucător extrem de bun fundas dreapta. De ce l-ai dat Poenarule? De ce l-ai dat pe Hrezdac? Si pe o grămadă care joacă prin C? Ca să ne uităm la putorile astea ce le avem la echipă cu mii de euro si nu stiu trage un sut pe poartă? Nu stiu da o pasă bună, nu stiu centra, nu stiu bate o lovitură liberă. Până când circul acesta? Duceti tot felul de jucători ratați si juniorii nostri crescuti in spiritul UTA sunt pusi pe linie moartă. Cum să fie bine? Multi părinti se revoltă când văd atâta nedretate față de copiii lor. De asta cred că nici nu merge nimic la echipă.

    0
    0
  14. Poenaru, de ce tot insiti cu Iacob, nu se merge dupa premisa , cine greseste sta pe banca , vezi primul gol cu Sibiul,ma refer la portari. Il intelegeam pe Balint ca era nasul lui Iacob, dar pe tine si tactica ta ,imi e foarte greu sa nteleg.

    0
    0
  15. HAI BAIETII !!! Faceti-ne o bucurie mare si castigati meciul cu Farul, si egalul este bun !!! FORTA UTA Arad, Hai Baietii hai ca, se poate .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button