Poenaru a văzut-o cu ochi buni pe UTA la Ovidiu: „Frustrare și dezamăgire, am făcut un joc bun și am avut atitudine…Eu sunt principalul vinovat!”

UTA o ia la vale după al doilea eșec consecutiv în Superligă, o situație înregistrată în premieră stagională. Arădenii au pierdut cu 2-0 pe terenul liderului Farul Constanța, după o prestație curajoasă, dar nimic mai mult. „Roș-albii” au măcinat în gol jocul, cu excepția a două-trei situații de poartă, plus faza de penalty ce nu a folosit la nimic căci Postolachi a tras peste poartă de la punctul cu var. Și mai îngrijorător este că „Bătrâna Doamnă” nu a tras pe spațiul porții în 11 contra 10, căci Corinus a și fost eliminat de pe teren la ținerea de penalty asupra lui Otele (min. 57). Mai mult, trupa lui Hagi a înscris și golul liniștii pe final, la o eroare a lui Iacob, dar și a fundașilor din fața sa ce nu au urmărit faza.
„ Am fost lipsiți de reacție și de concentrare la golurile lor”
Nu e prima oară când Ilie Poenaru își vede echipa jucând bine când nu e cazul. „E frustrare și dezamăgire în același timp, pentru că am echilibrat, am făcut un meci bun, am avut atitudine și, din păcate, fotbalul te pedepsește dacă nu faci ceea ce trebuie. Iarăși, niște greșeli, o înlănțuire de greșeli, n-ai voie să te comporți așa, mai ales la faza penalty-ului lor și cum s-a ajuns până la acea fază, cu câtă ușurință au ajuns acolo. Am fost lipsiți de reacție și de concentrare la golurile lor, din păcate asta este situația. Avem penalty, nu marcăm, probabil că dacă făceam 1-1 alta era situația jocului și a scorului, bineînțeles. Dar, până la urmă, au câștigat meritat”, a spus antrenorul arădenilor la flash-interviuri.
„După eliminarea lor era normal să domini, să ai posesie, dar a fost o posesie fără progresie”
Poenaru a vorbit și despre ocaziile echipei sale, dar și despre ceea ce a lispit din jocul elevilor săi în partida de pe Litoral. „Imediat după primul gol, am avut o reacție, ocazia din corner și ocazia lui Otele la o centrare din zona laterală. Dar, nu ne-am creat mai multe situații, chiar dacă după eliminarea lor era normal să domini, să ai posesie. Numai că am avut o posesie fără progresia necesară, trebuia să ne demarcăm și să verticalizăm mai mult, să schimbăm direcția în zonele laterale și să venim de acolo cu centrări. Din păcate, totul a fost întârziat, în doi timpi și de aici și rezultatul final”, a mai punctat „principalul” trupei de pe Mureș.
Pstolachi? „Ratează atacanții mari, toți suntem vinovați pentru acest rezultat”
Întrebat dacă i-a luat pulsul Virgiliu Postolachi după ce acesta a ratat penalty-ul ce putea schimba soarta partidei, Poenaru a adăugat: „Nu am vorbit cu el, nu știu dacă a avut vreo problemă, dacă l-a scos din ritm acea întrerupere cauzată de consultarea arbitrului cu cei din camera VAR. E normal să îl consolez, e un copil, e tânăr, încă nu a ajuns la maturitatea necesară. Ratează atacanții mari, nu putem acum să îl găsim pe el singurul vinovat, vinovați suntem cu toții pentru acest rezultat. Eu sunt primul vinovat. Asta este viața, dacă nu faci ce trebuie, nu ești concentrat, nu ai reacție…Dacă nu eliminăm aceste greșeli, pentru că facem niște greșeli personale în număr mare, avem probleme. În momentul în care o să fim mult mai concentrați la ceea ce avem de făcut, probabil că nu o să mai apară aceste greșeli și rezultatele vor fi altele”.
„Nu avem timp de scuze”
Măcar Poenaru nu a mai găsit alibiuri, fiind întrebat despre drumul lung până la Constanța. În fapt, echipa sa era pe drumuri de marți după ce plecase de la Arad la Suceava, după care a rămas în zona Bucureștiului până la deplasarea la mare. „Nu căutăm scuze. A fost o deplasare lungă și obositoare, dar nu trebuie să căutăm scuze acum, nu avem timp de scuze. Toată lumea se deplasează, toți fac deplasări lungi sau scurte, nu are nici o importanță. Avem tot ce ne trebuie pentru a ne reface. Nu trebuie să căutăm scuze, nu avem scuze pentru rezultatul acesta”, a încheiat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
UTA va intra pe gazon în etapa a 13-a luni, 10 octombrie, în nocturna de pe „Francisc Neuman” , contra campioanei CFR Cluj.


Asta a văzut alt meci…saracu
Sper sa nu fie Balint urmatorul.. se uita prea repede cum a plecat. Drum bun!
Calineeeee……vine Balint!!!!
Doamne ajută!
Doamne, dar sa i spuna cineva ca e penibil, ca vad ca tupeu are cu carul!
”Am făcut un meci bun …” ???? Poenaru ori nu s-a uitat la același meci, ori ia la mișto suporterii arădeni! UTA nu joacă nimic, din păcate! Și dincolo de lot, Poenaru nu a reușit să implementeze niciun concept de joc, niciun sistem … se joacă numai cu pase în spate și cu mingi aruncate la nimereală în față! Jucătorii sunt blazați, fără nicio idee de joc, iar după această declarație a lui Poenaru, mi-am dat seama că nu jucătorii sunt de vină, de fapt, pentru că ei joacă doar ceea ce li se cere! Din păcate la UTA nu există ”bancă tehnică” care să ne facă să sperăm la ceva mai bun!
TĂCEȚI DIN GURĂ!!!, CÂND ERA BALINT, SPUNEA ȚI SA PLECE BALINT CA NU ESTE BUN DE NIMIC A TI STRIGAT DEMISIA PE STADION ACUM IL VRETI??? OAMENI DUPLICITARI SUNTETI!!! UN MECI SLAB DA!!! DAR OMUL A SPUS CLAR CA ESTE PRIMUL VINOVAT, dar nu vă uitati ce jucatori avem??? sa preiei o minge si sa faci 4 atingeri ca sa o dai mai departe asta nu poate sa invete poenaru!!!
Pare ca norocul a părăsit UTA, odată cu plecarea unui Moldovan, Albu, Ioniță. Și iar suntem nevoiți sa ne îndreptăm privirea spre antrenori. Din alte 6 echipe, toate 6 ar fi scos X-ul și tot din alte 6, 4 ar fi luat 3 puncte.
Sper sa fie nebun si nu nesimtit
Cu cât i se dă salariu degeaba lui Keseru îl aduceau pe Galca antrenor.
Lăsați-ne cu Balint uitați ce playoff de promovare penibil am făcut! Umilința 6-0 cu Astra Giurgiu, 10 meciuri fără victorie în 2 ani jumate a schimbat 50 de jucători, va luat ochii cu câteva meciuri bune cu CFR FCSB și Craiova era și normal din 100 de meciuri sa faci și câteva bune mai ales cu granzii când jucătorii vor sa se remarce sa plece pe salarii mai mari dar în clasament tot jos am terminat.
Cred ca e timpul pt un antrenor cu experiența.
Fiecare om are dreptul la o nouă șansă. Așa cum a fost, a fost un alt joc al echipei si o altă atmosferă pe stadion cu Gyuszi. Numai rău faceti acestei echipe cu antrenorii vostri cu experientă. Cai verzi pe pereti vreti. Lăsati-l pe Gyuszi să facă treabă si va face. El vrea să facă ceva pe termen lung dar pentru asta trebuie un pic de răbdare si timp. E un om care doreste din tot sufletul binele echipei, mai mult decât antrenorul ăla din vise cu experientă
Jucatorii fac legea la UTA indiferent de antrenor….Balint a plecat tot pe mana jucatorilor !
Pe termen lung si foarte bine platit. Si prime duble daca se poate . Ma lasi cu Balint e mai mercenar ca multi jucatori .
Cu Balint echipa avea o identitate clară. De te uitai la TV alb negru, în 5 minute știai care e UTA. Au fost eșecuri și în mandatul lui, dar măcar vedeai ceva. Aveai dăruire, avei pressing agresiv.
În primul sezon de liga 1, eram o echipă reactivă, apărare solidă, redutabuli la fazele fixe, slabi pe atac pozițional.
În al doilea sezon, aveam inițiativa, dominam adversarul, dar ne înecam la finalizare.
Acum, în afară de haos și monotonie ce avem?
La Balint după rateuri, jucătorii mâncau jar etapa viitoare. Acum, nimic nu se schimbă. Oricine joacă, același haos, aceași lipsă de idei.
La același Balint, vedeai o evoluție a echipei. Acum, iarăși, nimic.
Nu o fi fost Balint antrenorul perfect, încăpățânat până la extrem de multe ori, dar era cert peste Poenaru.
așa este! Gyuszi a fost un om care a pus suflet la UTA. Nu poti duce orice antrenor la Arad. Poenaru nu are nimic cu clubul nostru, nici Badea, nici Grozavu…
Avem nevoie de om serios si utist. Așa cum l-a pus Arsenal pe Arteta care a venit din iarbă, care stia cu ce se mănâncă fotbalul tunarilor. L-a inlocuit pe marele Vanger, a mers greu 2-3 ani dar acum se bate la tilu si joacă un fotbal foarte frumos. Noi am fost aproape anul trecut, echipa mergea bine, doar că mai trebuia reglat atacul. Le-a luat pe rând, apărarea, mijlocul si când să se bucure de munca lui a trebuit să plece. Acum totul e distrus. Nu se mai înțelege nimic ce joacă echipa, e o brambureală organizată
Eu v-am zis ca asta nu isi va da in veci demisia si nici conducerea nu il va demite…ne indreptam cu pasi grabiti spre liga a doua, o liga a doua care e egal cu falimentul pentru ca sunt sigur ca acolo UTA nu va mai avea nici un petitor. Din momentul in care au inceput sa ducă relicve de jucatori cu salarii astronomice si antrenor fara licenta si superinfatuat era clar ca pornim pe acest drum …cu un astfel de joc tot mai multi suporteri se vor indeparta de echipa, dupa 13 meciuri in care echipa nu a jucat bine decat la Botosani la ce sa te mai astepti? De la promovare s-au schimbat zeci de jucatori si teoretic in acest moment avem cel mai echilibrat lot, mai putin in randul underilor si mai ales la portari unde avem doar jucatori de liga a doua…deci teoretic nu valoarea jucatorilor ne-a adus aici, ci cea a antrenorilor…desi nu trebuie Poenaru sa il invete pe Postolachi sa bata jos un penalty sau pe pensionar sa respinga in lateral mingi simple, pe nici un jucator nu trebuie sa il invete sa paseze sau sa centreze …el trebuie sa faca jocul sa mearga si e clar ca nu e in stare.
balint ar fi spus adevarul pe fata ….tu poenaru vezi alt fotbal …lasane
Nu ai cum domnule antrenor sa mai ramai la UTA. Echipa dumitale e varza , nu joaca nimic. Pur si simplu nu ai adus nimic bun UTA-ei. Oricum zi bune la UTA nu vei mai avea.
Multi tot o dau cu sa vina GYUSZI sa vina dinou antrenor dar va intreb oare UTA. nu poate gasi un antrenor peste Gyuszi ca, valoare ? UTA. merita mult mai mult. Cert este ca, POENARU trebuie sa plece de la UTA.
Nu așa se pune problema că „multi o dau cu să vină Gyuszi”, ci el trebuie neapart să vină. Poate de la Târgoviste nu se vede așa bine și nu pricepi diferența dintre el si ceilalti antrenori. Si la stadion era altă atmosferă.
Portarul Iacob nu trebuie să mai facă multi pureci la UTA,este o catastrofă.
Cu Gyuszi, Iacob e batut in cuie in poarta, ca doar e fin-ul lui.
Oricum,oricine ar veni antrenor,dacă nu joaca cum vreți voi 2 meciuri le cereți demisia. Eu aș schimba jumate de echipa mai întâi. În 6 luni e al treilea antrenor,cum naiba sa creezi omogenitate? Sper doar ca Poenaru nu e Balint și nu pleacă doar ca îl înjură suporterii fără sa il dea nimeni afara. Mai bine hai sa facem putina ordine la jucători ca prea s au învățat cu binele și nu le mai pasa prea tare de fotbal,de club sau de suporteri. Dacă ești jucator se vede pe teren indiferent ca este antrenor x sau y. Sa ne înțelegem,nu iau apărarea antrenorului,dar nu antrenorul ar fi primul pe care l-as injura…
Corect! Jucatorii au o viata foarte buna la Arad,suporterii ii apara si cand ei nu respecta acest club!
Meszar trebuie să se gândască serios la un antrenor. Acel antrenor să aibă continuitate. Jucătorii să știe că dacă nu joacă pleacă ei nu antrenorul. Si suporterii să-l sustină. Un natrenor este mai credibil decât un fotbalist de 20 ani. Are familie nu-și permite să facă figurație, pe când un fotbalist cu fluturi in cap, fără familie nu se gândeste serios la viața lui. Am văzut cu toții cum zboară antrenorii si rămân figurantii, că așa vor ei. Dintre jucători doar Alex Benga se zbate si se vede că se gândeste si la familie după cum isi dă interesul. Uitați-vă la Otele si la Jobelo, la Ubbink, la Matei, Anton si alti indolenti. Pe ăstia îi vedeti că se gândesc serios la viață? La performanță? Ei se gândesc cum să dea jos un antrenor.
Meszar, adu-l inapoi pe Gyuszi si dă-i mână liberă că până in iarnă face curățenie de n-a văzut aradul așa ceva.
Am sperat ca pe zi ce trece am sa vad o creștere in joc o atitudine un spirit .
Si ce observ in afara de vreo 2 3 jucatori restu plafonati fara un orizont joc haotic ,fara niste trasee clare totul e întâmplător .
Si mai vine mister si ma imbata cu apa rece că am jucat bine, doar că nu am avut șansa.
Boss nu ca esti vinovat ,habar nu ai ,esti pe langa subiect ,dupa un tur echipa mere din prost in mai prost.
Jenant!
Un lucru este comun la toți ideea ca Poe trebuie sa plece ACUM.Iar noi sa ne rugam sa mai piardă FC Craiova um meci și…..Hai UTA.
Am avut în lot jucători buni care au plecat și ai adus jucători care nu fac nimic pt UTA din contra și care mai sunt sunt ținuți pe banca de domnul Poenaru…. campanie eșuată…bani pierduți…ne așteaptă barajul domnilor.
MEDIOCRITATE! Asta-i cuvantu’! Acolo o ajuns,din pacate!, ARADu’! De aci,se trage totu’!MAFIA , n-avea cum sa ocoleasca fotbalu’! Din pacate…
HAIDE UTA!!!
La meciul cu cfr, propun cutia milei, sa facem cheta pt clauza de reziliere a contractelor acestor asa-zisi ” antrenori” si la le cerem inca din primul minut DEMISIA !
Cutia poate sa ramana si etapele viitoare pt Keseru,Ademi,Iacob,Dobrescu,Steau,Matei, samd….
Ne trezim in B, de’ stam dupa actuala conducere.
Si inca ceva! Daca-l mai vad odata pe Iacob cu banderola de capitan, eu ma bag sa-i iau si i-o pun lu’ Benga !!!
nici nu mai pot citi declaratiile lui M. Poenaru nu stiu ce meci a vazut UTA nu joaca nimic de cand a venit tot povesti ca din etapa 5-6 vor juca altceva sa ajuns sa nu poti sa ai pretentii cu Mioveni si Chindia si acum vrea cu Farul CFR Fcsb si Craiova. vreau sa nu am dreptate dar nu vad un punct din urmatoarele 3 partide trebuie sa plece antrenorul lui peste cu toata suita lui + cheseru ademi si alti…. o sa nu uit pe mister soani
Tragedia este că au jucat mai bine in pregătiri când abia s-au adunat…acuma parcă joacă legati la ochi