Fotbal judetean

Sântana, peste Scododor în derby! Ciubăncan: „Pregătiți de la A la Z, nimic la voia întâmplării” v.s. Darazs: „Viciere de rezultat!” +FOTO





Unirea Sântana a bătut cu 3-2 Socodorul în derby-ul startului de sezon în Liga 4-a Arad. Startul și finalul meciului au produs cele mai mari emoții, cu goluri de ambele părți, însă gazdele, aflate încă în „exil” la Pâncota, au mai marcat și în debutul reprizei secunde, când și-au surprins puțin adversarul cu o așezare în teren mai curajoasă.

Ciubăncan:O soluție ce-ți iese este o soluție câștigătoare, dar tot ce am făcut, am făcut pe argumente”

Trabalka (min. 7, din penalty), Șulea (min. 49) și Olteanu (min. 87, cu o lovitură liberă excelent executată de la 25 de metri) au fost marcatorii echipei din Sântana. „A fost un derby interesant între două echipe preocupate de joc. Mă bucură faptul că nu au fost durități, chiar dacă au mai fost unele îmbrânceli și cuvinte urâte. Este fotbal, nici o problemă, ce-i pe teren rămâne pe teren, iar în afara lui rămânem mai departe amici, prieteni. Până la urmă, a fost un meci încrâncenat, un meci de luptă, în care noi am fost mai lucizi și am profitat de momentele de joc, am reușit să marcăm imediat ce am fost conduși cu 1-0. Am fost foarte deciși, foarte echilibrați, am mai avut câteva situații bune de a marca și, din ce țin minte, adversarii nu prea și-au creat nici o ocazie de gol în afară de acea lovitură liberă scoasă de Edi Mucha. Am pregătit meciul bine. Le-am spus băieților, trebuie să pasăm, să avem mai multă posesie și, chiar dacă nu punem foarte multă presiune pe poarta lor, să-i plimbăm, să nu riscăm nimic, să îi obosim în prima repriză. În repriza a doua am mers peste ei, am dat goluri, am mai avut ocazii, ne-a ieșit. O soluție care îți iese este o soluție câștigătoare, dar tot ce am făcut, am făcut pe argumente. Nu am făcut nimic la voia întâmplării. Am ținut cont și de faptul că ei se antrenează cum se antrenează și am mizat pe faptul că, din punct de vedere fizic, nu vor sta bine în a doua repriză. Altfel, au jucători de valoare, care au jucat la un nivel bun sau foarte bun. În plus, au și experiență, știu să pună mingea jos, să bage corpul, știu să scoată un fault, sunt o echipă bună care joacă de mult timp împreună. Dar, repet, am pregătit meciul sub toate aspectele posibile și faze fixe și tot, am pregătit de la A la Z. Mă bucur că băieții au avut curaj, nu era simplu, fiindcă suntem una dintre cele mai tinere echipe din campionat.  Urmează multă muncă, trebuie să ne îmbunătățim jocul, urmează o deplasare la Viitorul, meci greu, dar toate sunt grele și campionatul este lung. Conducerea ne pune la dispoziție toate condițiile, doar că jucăm toate meciurile în deplasare, cum a  fost și la Lipova. Asta nu-i o problemă, ideea este să ne facem noi treaba cât mai bine și să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Marius Ciubăncan, antrenorul „uniriștilor”.

Reușita meciului i-a aparținut lui Gabriel Olteanu, un mijlocaș de 21 de ani crescut chiar de Sântana. „Mă bucur și pentru Olteanu, jucător din 2001 care a intrat bine și a executat magistral lovitura liberă de la golul al treilea. Eu i-am săus să bată în locul lui Simion, care era cam obosit. Are patru goluri marcate, execuții bune la antrenamente și iată că am fost inspirat”, a completat fostul mijlocaș al UTA-ei.

Darazs: „Avem gol valabil la 1-2, neacordat ,arbitrajul nu a fost la înălțimea meciului”

Încă din sezoanele trecute, Socodorul are o problemă cu derby-urile la vârful clasamentului, pierzând, de altfel, titlul în sezonul trecut la Ineu, după un 2-7. Tiberiu Darazs a atacat – practic – arbitrajul brigăzii conduse de Alin Deac. „Avem gol valabil la 1-2, neacordat. Mingea șutată de Mitruț din lovitură liberă a fost respinsă din poartă, asta e, anul trecut la Ineu, la fel…Tușierul era pe linie cu ultimul fundaș, avea timp să fugă spre linia porții. Și noi și tribuna a văzut că Mucha a scos mingea de dincolo de linia porții. A fost viciere de rezultat, noi așa am văzut meciul”, susține antrenorul vicecampioanei județene en-titre.

Darazs a analizat și desfășurarea confruntării cu noul lider al campionatului. „Am dat un gol rapid, dar- totuși – dintr-o neatenție a ieșit un penalty. Ne-au egalat, după care noi am condus ostilitățile în prima repriză. În repriza a doua, ne-au surprins repede cu gol, dar am avut forța, cu toate resursele, să egalăm. Apoi, nu a fost fault la lovitura liberă de la golul 3, practic nici nu a fost contact. Din păcate, arbitrajul nu a fost la înălțimea meciului. Urmează un meci acasă cu Vladimirescu, trebuie să-l câștigăm”, a mai afirmat „principalul” celor de la Socodor.

Galerie foto de la partida Unirea Sântana – CS Socodor, scor 3-2

5 comentarii

  1. Antrenorul de la Socodor,pronabil a fost la alt meci.Este din alt film. Socodor nu a emis nici o pretenție. Să cultive varză in continuare, lasă fotbalul pentru alții

    0
    0
  2. Cand te cramponezi dupa niste chestiuni de joc si nu vezi adevarul din joc ,inseamna ca nu te pricepi si ar trebui sa te lasi .
    Pacat ca uni din jucatori de la Socodor ,de care am mai auzit pe la echipe de ligi superioare ,au un comportament de maidan.
    In rest meci frumos pentru liga lV

    0
    0
  3. Santana e prinicipala favorita și cea ma încredințata și ca valoare și ca buget care ar putea promova in Liga 3,și chiar merita pt ca este un oras mare din județ,plus ca se va termina și un stadion făcut din fonduri de la CNI,iar despre Ciubancan cred ca e cea mai buna varianta pe care a luat-o domnu Puia ,…e un antrenor tanar și dornic de afirmare,face o treaba buna și la echipe Ute—iU17

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button