Alte sporturi

Atleții arădeni au „vânat” medalii la Cupa Aradului – „Memorialul Gheorghe Indreica – Gheorghe Mărginean”! Bejan, Motorca și Oriaku – remarcați speciali!





Pe o vreme superbă de toamnă, peste 200 de sportivi de la 21 de cluburi din ţară şi unul din Ungaria (Elore Bekescsaba) au luat startul, sâmbătă, pe stadionul Gloria, la adiția cu numărul 5 a Cupei Aradului, „Memorial Gheorghe Indreica – Gheorghe Mărginean”. Atleţii au concurat în probe de alergări, sărituri și aruncări, iar Asociația Județeană de Atletism Arad a împărţit diplome și medalii la cinci categorii de vârstă: plus : copii 3 (născuți 2011), copii 2 (2010), copii 1 (2009), dar și Under 16 și 18.  Totodată, fiecare participant a primit un tricou personalizat cu competiția desfășurată în orașul nostru.

Distincții speciale pentru Bejan, Motorca și Oriaku

Campioană naţională la tetratlon şi aproape de o medalie (locul 4) la European Kids Atletic, de la Brno (Cehia), în proba de 800 de metri ( 2’25”) – septembrie Brno (Cehia), Denise Bejan a fost desemnată cea mai valoroasă atletă din întrecerile rezervate copiilor. Antrenată de câteva săptămâni de Gabriel Gui, Bejan  şi-a câştigat ambele probe, la categoria copii: la săritura în lungime (5,08 metri) şi 800 metri (2,29).

Alți doi arădeni au fost desemnați cei mai buni atleți din concurs, dar de data aceasta la categoria juniori. Este vorba despre Mihai Motorca (CSM Arad / CSȘ Gloria Arad), multiplu medaliat național, campion balcanic de cadeți și deținător al „bronzului” european tot la cadeți, care sâmbătă a aruncat cu discul pe distanța 58,36 metri și Vanessa Oriaku (CSȘ Gloria), campioană naționala U18, cu o aruncare a suliței de 47,76 metri la Memorialul de la Arad.

Dar, arădenii au ținut, în general, capul de afiș al întrecerii de sâmbătă și prin alte rezultate, după cum urmează:

Alergări și sărituri

Emanuel Laza (CS Universitatea), juniori 3, 800 metri, 2’07”12 – loc 1

Eric Krieger (CSŞ Gloria), J3, 400 metri, 57”78 (record personal) – loc 1

Marc Krieger (CSŞ Gloria), J3, 100 metri, 12”03 – loc 1

Bogdan Moş (CSŞ Gloria), Copii 1, lungime, 4,70 metri (record personal) – loc 1

Alexander Blidar (CS Universitatea), J3, 800 metri, 2’08” 40 (record personal) – loc 2

Ianis Olteanu (CSŞ Gloria), C3, 50 metri, 7”59 – loc 2 şi 300 metri, 47”43 (record personal) – loc 2

Leon Costea (CS Universitatea), C2, 60 metri, 9”02 – loc 3 şi lungime, 4,52m – loc 4

Ramses Popa (CSŞ Gloria), C3, 300 metri, 53”25 – loc 6

Maria Dincea (CSŞ Gloria) – C1, 80 metri, 12”18 – loc 4

Giulia Lupşa (CSŞ Gloria), C2, 60 metri, 9”20 – loc 5 şi lungime, 4,12 metri – loc 6.

Sportivii sunt pregătiți de Olivia Brosovszki.

Aruncări

Victor Crișan (copii II) – locul 1 la ciocan

Ovidiu Bălan (copii I) – locul 2 la ciocan

David Parasca (copii II) – locul 1 la suliță

Simina Simion (juniori III) – locul  2 la ciocan

Alexandru Moț (copii II) – locul 3 la ciocan

Gabriela Neag (copii II) – locul 3 la ciocan

Sportivii sunt antrenați de Constantin Miclea și Zoltan Szabo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button