Balint cere energie pozitivă: „Dacă vorbim și ne gândim la retrogradare o să fie foarte greu, dar dacă dorim să ne îndeplinim obiectivul…”

Echipa emblemă a fotbalului românesc va încheia și etapa cu numărul 17 al Superligii pe loc direct retrogradabil. Șocul schimbării lui Ilie Poenaru cu Laszlo Balint nu și-a produs efectele la Ploiești, unde UTA a cedat cu 2-1 la capătul unei partide în care brigada condusă de Marian Barbu, plus arbitrii din Camera VAR și-au pus amprenta la ambele goluri înscrise de gazde. Chiar dacă a vorbit despre decizii discutabile, noul „principal” nu dă vina pe arbitraj pentru eșecul de pe „Ilie Oană” și privește deja spre cele două meciuri oficiale ale săptămânii, la Buzău, în Cupă și în campionat, la Arad, cu Voluntari.
Invitat al emisiunii Glasul Tribunei, la TV Arad, Laszlo Balint a răspuns, printre altele, la întrebarea ce-i macină pe suporterii „Bătrânei Doamne”. Chiar există posibilitatea retrogradării la finalul prezentei stagiuni? „Totul este posibil. Eu tot ce vreau să spun este că, dacă noi împreună credem că putem, avem dreptate, iar dacă noi împreună credem că nu putem, avem dreptate. Este important să vedem ceea ce ne dorim. Pentru că dacă ne dorim să terminăm sezonul cu fruntea sus, cu obiectivul îndeplinit, dar vorbim de retrogradare și ne gândim la retrogradare, o să fie foarte greu. Și asta vorbesc așa ca o energie colectivă în cadrul marii familii utiliste, în cadrul spiritului utist. De aia vreau să îi fac pe băieți să conștientizeze că putem să facem lucruri frumoase, putem să-i bucurăm pe suporteri, putem să trăim momente minunate alături de fanii noștri. Dar trebuie să credem, să muncim și să fim uniți, pentru că fotbalul este un sport colectiv, care trăiește foarte mult prin energia sau din energia suporterilor. Energia venită din tribune și nu doar din tribune, ci de la toată lumea care iubește UTA este foarte, foarte importantă pentru mine, pentru noi. Așadar, trebuie să avem credința că putem îndeplini obiectivul din acest sezon”, a spus Laszlo Balint, sugerând faptul că echipa sa încă poate îndeplini obiectivul stagional impus de club, locurile 1-8.
Vorbind în detaliu despre jucătorii săi și cum ar trebui să interpreteze lucrurile în perioada următoare, Balint a adăugat: „Încercăm să nu aducem o presiune suplimentară pentru noi, peste noi, pentru că nu cred că este cazul. Avem multe puncte de câștigat, avem, sper, timp la dispoziție prin întreruperea ca să punctăm anumite lucruri. Trebuie să creștem, chiar dacă nu spectaculos, dar în așa fel încât să fim eficienți pe anumite momente ale jocului și să putem să aducem rezultate într-un timp cât se poate de scurt. Nu aș vrea să mă raportez la ceea ce a fost înainte. Ideea de la care am plecat cu toții în momentul în care s-a produs această schimbare este să avem un punct zero, să facem un prim pos pe drumul pe care ni-l propunem de aum înainte. La-am și spus băieților că ar fi bine să nu ne uităm la clasament, cu doar la ceea avem de făcut ca să obținem rezultate pe termen scurt. Ei ar trebui să-și dea așa un restart mental, dar suntem oameni. Există această apăsare și nu neapărat raportat la ceea ce a fost înainte de momentul schimbării, ci la situația din clasament. Pentru că, indiferent de ce am spune noi, locul din clasament vine așa ca o apăsare suplimentară și atunci – bineînțeles – poate fi și un factor inhibant în absolut tot ceea ce încearcă jucătorii să facă pe teren. Dar, eu încerc să le să le transmit acest suflu de încredere în ei. Atât eu, cât și colegii mei din staff, am insistat foarte mult pe acest un lucru și anume că acela că sunt jucători care, categoric, au valoare mai mare decât locul pe care îl ocupă echipa în acest moment și atunci individual trebuie să contribuie fiecare la tot ceea ce înseamnă exprimare colectivă”.


Hai ca nu-i chiar asa rau…cateva victorii legate si urcam spre mijlocul clasamentului.
Suporterii arădeni par resemnati cu gandul retrogradării, cu gândul că nu suntem doriti in aceasta „superliga” si parca nu mai au puterea nici sa critice mizeriile de arbitraje pe care le avem in acest sezon si le-am avut si in precedentele…pentru ca noi degeaba tipam pe aici daca ” conducerea” nu scoate un cuvant in directia asta. Cu toate slabiciunile pe care ni le prezinta aceasta echipa trebuie sa fii orb sa nu vezi aceste nedreptati care ne sunt facute chiar daca nu la fel de vizibile ca cele de anul trecut insa ele exista aproape etapa de etapa si taie si ele din moralul jucatorilor….E clar ca trebuie sa fim alaturi de echipa mai ales in aceste momente si sa lasam luptele interne deoparte insa din moment ce si o parte din presa parca si-a propus sa saboteze echipa e tot mai greu. Cu totii ar trebui sa intelegem ca UTA nu inseamna meszar, falcă sau Balint… UTA inseamna ARAD si exact cum spune Gyusi doar impreuna putem reusi. Deci hai sa fim putin mai optimisti!
Cum?Cine e resemnat?Haterii,uzurpatorii,poate…Sapatorii la radacina,ma rog…
Nu mor caii cand vor cainii dar mostenirea lasata de gelatul si caruntul este intr-adevar grea,totusi nu imposibila…
Echipele care sunt angrenate cu noi, prin mlastini,ne fac de bine,teoretic..dar pentru asta avem nevoie stringenta de victorii,sa profitam…”Nu te ajuta nimeni..ajuta-te singur”..
Diferenta de puncte este infima,locurile sunt stranse in zona roz si rosie,nu e voie sa scape,sa evadeze,sa faca ecart,deocamdata..Pana la injumatatirea punctelor mai este mult,ca sa ai de unde sa injumatatesti…Nu vor fi ceasornic elvetian si nu vor defila,doar ca au avut prezenta de spirit sa schimbe antrenorul la primele semne de incompetenta…Aici s-a facut diferenta….pana acum…
Ai dreptate din pacate,o simpla paralela numai intre ultimele 2 meciuri,hentul la Latovlevici vs cel al lui Chindris,asa slabi cum jucam puteau fi niste puncte in plus daca nu eram talhariti in mod constant si aici e vina conducerii exact cum spuneai sau lipsa unei conduceri competente.Nu exista sa vezi asemenea nedreptati si sa nu iesi in fata,sa nu ai un om care sa intervina in mod constant in emisiuni,dar probabil ca nu exista nici un interes sa fie adus acel cineva pt ca ar fi fost adus de mult.
Ai perfecta dreptate.Dar pentru acest deziderat,ai nevoie de oameni credibili,de oameni cunoscuti in media nationala si in conducerile Ligii si a FRF.Din pacate,din cauza unor orgolii personale,nu avem astfel de personaje,cu priza la televiziuni si la forurile superioare ale fotbalului romanesc.Nu este firesc,ca antrenorul sa iasa pe posturile TV si sa sustina cauza UT-ei.Arbitri ne fac praf aproape la fiecare partida,iar analistii sportivi,de la DIGI,ORANGE sau Prima,ne trateaza ca pe o echipa de duzina,nu ca pe una cu istoric si palmares impresionant.De cate ori a fost invitata conducerea clubului in studio pe posturile nationale? Cred ca niciodata.Nu poti la infinit sa fii calcat in picioare si sa nu ripostezi.Programarea unor jocuri internationale ale echipor de juniori la Arad,nu justifica sub nici o forma, tacerea conducerii clubului,in relatiile cu FRF.Daca nu vor fi adusi oameni care au un cuvant de spus in fotbalul romanesc,sa ne reprezinte interesele in media,vom suferi in continuare,din acest punct de vedere.Pentru ca fara PR,este ca si comertul fara reclama.
Avem un arbitru în arad de ce nu îl întreabă nimeni despre fotbal mai e și doctor și nu îl refuză nici Europa chiar dacă a făcut infarct
Forza balint, forza jucători, forza tribune, forza uta oriunde, oricând 🖐️
Doamne ajuta Vanterica!Sa-ti fie gura aurita!Fara rime,din greseala,scuze…:-)))
😀
Am incredere in Balint ca va redresa corabia in directia pe cre neo dorim, cu siguranta nu va fi usor. Dar potential avem si UTA nu va retrograda
Statistica Prima Sport: -Cele mai multe driblinguri din Liga 1:1.Bauza FCU Craiova 2.Otele UTA 3.Negut Chindia. -Top cele mai multe actiune ofensive:1.Bauza 2.Otele 3.Negut peste jucatori CFR,FCSB sau CSU Craiova! Deci material avem la UTA….mentin parerea de dupa meciul cu Petrolul,nu avem echilibru la mijlocasii centrali,nu avem un mijlocas defensiv de forta cu talie sau macar cu viteza buna si disponibil la efort!Sunt mijlocasii centrali foarte buni de transferat din Liga 1 si chiar Liga 2.
PS: Cordea de la FCSB este pe locul 4 in acest clasament!
Ai punctat bine Red West,dintre toti jucatorii plecati de la UTA cel mai mult se simte lipsa lui Albu si a lui Vorobyovas.Tot jocul la mijloc la Chindia il face Vorobyovas,nimic nu trece de el,pe cand Albu ajuta foarte mult faza de constructie pe langa recuperari.