UTA Arad

Mihalcea nu a pus mare preț pe Cupă: „Bine că nu s-a întâmplat în campionat, nu am evoluat sub așteptări cu UTA”





Gloria Buzău e deja eliminată din ediția 2022-2023 a Cupei României Betano, după 1-3 cu UTA. E al doilea insucces al formației lui Adrian Mihalcea  în această competiție, după 0-1 cu FC Botoșani și toate gândurile se îndreaptă spre campionatul ligii secunde, respectiv pe cucerirea unui loc de play-off, în primă instanță.

De altfel, stafful tehnic al grupării din Crîng a gândit meciul cu arădenii prin prisma deplasării de sâmbătă, de la Dej, acolo unde o așteaptă revelația acestui sezon. „Am făcut extrem de multe schimbări în echipă, le-am dat posibilitatea jucătorilor care nu au multe minute să reintre într-un ritm competițional. Am suferit puțin pe final, dar, până la urmă, ne gândim sau cel puțin eu mă gândesc la meciul de la Dej”, a spus Adrian Mihalcea, care e clar că nu a pus mare preț pe Cupă, din moment ce a comentat astfel neatenția de la primul gol al arădenilor venit după doar 40 de secunde de joc: „Nu ar trebui să se întâmple astfel de episoade, neatențiile astea pe început de joc sau pe final de joc sunt cele mai periculoase. Bine că s-a întâmplat într-un meci de Cupă, într-un meci în care nu este o miză așa extraordinar de mare pentru noi. Oricum, mi s-a părut offside la primul gol, dar totuși nu aș vorbi nimic de arbitraj, mi s-a părut un arbitraj destul de bun”.

Până la urnă, Gloria Buzău este neînvinsă cu Mihalcea pe banca tehnică, singurele eșecuri au venit în Cupă, iar buzoienii apreciază parcursul echipei și au fost și azi în număr destul de mare la meci, în ciuda orei de start imposibile (14) pentru o zi lucrătoare. „Publicul vine și în multe momente este aproape de echipă, e un public pretențios. mi-ar plăcea ca și în momentele mai puțin bune să fie aproape de noi, dar așa reacționează destul de bine. Până în momentul de față, în campionat nu am pierdut, ceea ce este foarte bine. La meciurile de Cupă contra unor echipe de Liga 1 am avut două înfrângeri pe niște prestații bune. Adică nici cu Botoșani, nici astăzi cu UTA nu am evoluat sub așteptări, dar valoarea individuală la momentul acesta face diferența. Și, până la urmă, cum am mai spus, am făcut și multe schimbări. Am terminat cu trei jucători Under și trei jucători sub 20 de ani în teren, ceea ce cred că e un lucru bun și benefic”, a mai punctat fostul atacant al naționalei României.

Sâmbătă dimineață (ora 11), la Dej, Unirea (locul 3, 25 de puncte) dă piept cu Buzăul (locul 6, 22 de puncte). „Mâine se pleacă, este un meci extrem de important, dar nu este crucial, nu e nimic pierdut. Suntem conștienți că, cu o victorie la Dej, lucrurile se așează în favoarea noastră și vom merge să câștigăm. Băieții sunt conștienți și vom avea după meciul acesta, cu UTA și un drum lung, dar cred că vom reuși să ne recuperăm și să câștigăm la Dej”, a încheiat Mihalcea.

În Grupa B a Cupei României Betano, Buzăul va mai evolua doar la Galați, cu Oțelul, la începutul lunii decembrie. Dacă Oțelul nu scoate, mâine, ceva în fața celor de la FCSB, meciul nu va mai avea niciun fel de miză, atâta timp cât doar primele două echipe clasate din fiecare grupă se califică în sferturi.









5 comentarii

  1. Mihalcea,seful elefantilor…Nu are emotii,de nici un fel…Nu performeaza,se intoarce in FRF,loc asigurat,caldut,Hopa Mitica…Inteligenta maxima din partea Chindiei,faptul ca l-au pus pe faras…Nici la Buzau nu va face prea multi cartofi prajiti…
    Categoria antrenorilor de complezanta,de avarie..

    0
    0
    1. Pe cine interesează cu ce echipă a jucat Buzăul? Scorul 3-1 contează. Si UTA a avut 8 jucători lăsați acasă. Deocamdată e cel mai mare scor in etapa asta de cupă. Felicitări, UTA!

      0
      0
  2. Pe toți când pierd nu-i interesează, dar când câștigă îi interesează ?
    Mihalceo, nici UTA NU I-A AVUT pe Benga, Vukcevici (plămânul echipei), Cascini, Anton, ș.a.m.d.
    HAIDE UTA!?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button