Handbal

Fetele de la Frontiera Curtici dau lecții de handbal în județul Timiș: Din toamnă, „grănicerele” vor în Divizia A!





Exact în urmă cu doi ani de zile, handbalistele de la Crișul Chișineu Criș rămâneau fără finanțare din partea autorităților locale și s-au retras după doar două turnee din Liga Florilor. Dezamăgirea a fost mare în special în rândurile jucătoarelor din oraș de pe Crișul Alb sau din județul Arad, discursul manifest al Roxanei Boldor, de pe 16 noiembrie 2020, fiind edificator în acest sens.

Trei victorii din tot atâtea meciuri în întrecerea județeană din Timiș

Viața a mers mai departe, iar majoritatea jucătoarelor și-au continuat cariera în altă parte. Altele au rămas acasă și au încercat să pună bazele unei alte echipe. Dintre acestea, Frontiera Curtici pare cea mai decisă să ajungă să evolueze din nou în competițiile organizate de Federația Română de Handbal. Până una alta, formația de la graniță s-a înscris în campionatul organizat de Asociația Județeană de Handbal Timiș, unde a bifat deja trei victorii, două dintre ele la diferențe mari de scor: 59-15, la Periam, 56 -17, acasă, cu AJH Timiș, respectiv 27-25, la Giarmata. Așadar, „alb-albastrele” au maximum de puncte, ca și Dominicii Timișoara, principala contracandidată la câștigarea competiției.

Lucușa: „Din dragoste pentru handbal”

Deocamdată, fetele din Curtici sunt sprijinite doar de niște oameni de afaceri din oraș, dar speră ca lucrurile să se schimbe din vară încolo. „Ne-am înscris din propie inițiativă la întrecerea județeană din Timiș, nu avem încă finanțare de la clubul Frontiera, nici Primăria Curtici nu ne sprijină cu bani în acest an. În schimb, autoritățile ne pun la dispoziție sala de sport, unde ne antrenăm și jucăm, și la mulțumim pentru asta. În plus, avem lângă noi niște oameni inmoși din oraș care ne-au sponsorizat cu bani pentru echipamente și mingi. Anul viitor ni s-a promis că vom avea un mic buget pentru handbal, prin mai-iunie vrem să participăm la turnee cu echipe de divizie pentru a intra din toamna viitoare în Divizia A, al doilea eșalon după Liga Florilor. Facem două antrenamente pe săptămână la sala de sport, toate fetele sunt eleve sau muncesc, o facem din placere, iubim handbalul. Am imprimat și pe tricouri un logo: <<I love handbal>>. Andrei Tuca, handbalist care acum nu mai are echipă de băieți, ne coordonează ca antrenor. Handbalul a avut mereu o istorie în orașul nostru, multe plecând de la domnul profesor Petru Mocuța care a îndrumat fete de-a lungul a mai multor generații. A dus numele Curticiului în țară prin handal și noi vrem să fim modele pentru micile jucătoare ca să intre în echipa noastră și chiar mai sus, să facă performanță. De fapt, majoritatea fetelor am început handbalul la Curtici cu domnul profesor Mocuța, iar patru dintre noi, eu, Raluca Sas, Alexandra Haidu și Simona Anghelina, am jucat și la Chișineu Criș. Invităm cetățenii orașului Curtici și nu numai să vină să ne vadă și să ne susțină la sala de sport din Curtici, o pot face chiar sâmbăta aceasta, de la ora 17, când jucăm împotriva echipei CS Unirea Sânnicolau Mare”, spune Priscila Lucușa, căpitan al Frontierei și antrenoare la echipa de junioare a Curticiului.

Lotul fetelor de la Frontiera Curtici

Paula Iuonoi, Andreea Moț – Florentina Anghelina, Angela Julean, Ana Barti, Priscilla Lucușa, Andreea Păcurariu, Alexandra Crauciuc, Alexandra Haidu, Dariana Roșu, Carina Csiki, Nadina Neagrău, Raluca Sas, Nikolett Csákány, Simona Anghelina. Antrenor: Andrei Tuca.

Clasament AJH Timiș

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button