UTA Arad

Concluziile triste ale lui Balint după eșecul cu Sepsi: „O realitate dezamăgitoare, diferența a fost mare inclusiv la duelurile individuale” + FOTO





După eșecul la limită cu Petrolul, remiza cu Voluntariul și succesul din Cupă, de la Buzău, UTA sub comanda lui Laszlo Balint s-a șifonat serios după vizita celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Fără 7 jucători, șase accidentați și unul suspendat, arădenii au contat doar o repriză în fața trupei lui Cristiano Bergodi, care a jucat aproape perfect după pauză și au obținut cea de-a treia victorie la rând în Superligă. 1-4 a fost rezultatul final, semnat Otele 30, respectiv C. Matei 29 (pen.), Ștefănescu 51, Tudorie 64 și Păun 90+4.

„Le-am mulțumit suporterilor și le-am transmis că lupta va fi lungă”

Laszlo Balint a fost realist la finele disputei cu trupa din Secuime. A vorbit despre dezamăgirea momentului, dar – totodată – a încercat să fie optimist pentru viitor. Antrenorul arădenilor a și ținut un scurt discurs în fața galeriei imediat după ultimul fluier al lui Cătălin Popa, despre care a pomenit și la conferința de presă de după meci. „Cred că cea mai clară concluzie pe care putem să o tragem după acest meci este că a câștigat echipa mai bună. E o realitate dezamăgitoare pentru noi, dar, din păcate, sau poate pe undeva, din fericire, trebuie să ne conștientizăm nivelul la care suntem în acest moment. Pe lângă asta, aș vrea să mulțumesc suporterilor, pentru că, știu, este frustrant să vii, să încurajezi UTA din primul până în ultimul minut și la sfârșit să pleci cu amărăciunea acestui rezultat. Dar, le-am transmis și după meci, lupta o să fie lungă. E adevărat, e un moment foarte dificil pentru noi toți, dar atât cât putem, o să dăm absolut tot. Vreau să spun că o să ne luptăm până la final și am foarte mare încredere că echipa asta se va menține în Liga 1. Chiar dacă pentru mine e dureros să spun treaba asta. Nu mă gândeam că o să fiu nici măcar în primul sezon după promovare într-o postură în care să fim într-o zonă atât de urâtă a clasamentului și să spun așa, public, că vom face tot ce putem ca să menținem în prima divizie”, a menționat antrenorul „roș-albilor”.

Am văzut băieți cu capetele plecate în vestiar și nu vreau să ne lăsăm copleșiți de moment

Balint nu a dorit să vorbească prea mult de demeritele echipei sale, și așa măcinată de probleme de efectiv, ci mai mult de atuurile lui Sepsi. „Să nu uităm că am avut în față un adversar foarte bun. Noi am încercat, pe cât posibil, să facem în așa fel încât, pe lângă blocarea adversarului, să ne creăm niște situații apărute în urma unor repere tactice lucrate. Prima repriză a fost destul de echilibrată, nu pot spune că au fost mari situații pentru noi, dar ce m-a bucurat în prima repriză a fost, în special, reacția imediată de după primirea golului. Gol care a venit în urma unei neglijențe, putea fi evitată foarte ușor acea situație. Dar, e adevărat, e o zi dezamăgitoare pentru noi toți. Toți, împreună cu mine, în primul rând, trebuie să ne gândim ce avem de făcut ca să ne ridicăm nivelul. Pentru că, este clar, diferența dintre noi și Sepsi în această seară a fost mare. Sepsi, am spus-o și înainte de meci, în opinia mea va fi cu siguranță una dintre echipele participante la play-off-ul din acest sezon. Noi trebuie să ne acceptăm realitatea și să încercăm să scoatem maximum posibil din toate meciurile care vor fi până la întrerupere. Am avut și o bancă destul de subțire, încercăm să le dăm încredere tuturor. A fost acest entuziasm cu Godwin, avem încredere în el, dar are nevoie de timp, am și spus-o. La fel și Cibi, Maxim, în timp ce Rareș Pop ușor-ușor începe să devină o certitudine. Din păcate, și el, înainte de schimbare, mi-a transmis că nu mai poate duce la ritmul și intensitatea necesare. Sunt aspecte pe care trebuie să le luăm în calcul și pentru mine e foarte important în acest moment să menținem unitatea. Am văzut băieți cu capetele plecate în vestiar și nu vreau să ne lăsăm copleșiți de moment, pentru că timpul este foarte scurt și avem o perioadă foarte grea. Urmează un meci important în Cupa României și atunci vreau să ținem fruntea sus, să acceptăm cumva, cu amărăciunea și rușinea aferente, acest rezultat. În primul rând pe noi ne doare această înfrângere și ne doare maniera în care am pierdut pentru că, cel puțin în a doua repriză, au fost momente în care, din păcate, am fost surclasați”, a adăugat Balint.

„Dacă ar fi fost o altă suprafață de joc…dar nu spun că noi am fi fost favorizați”

Gazonul a fost deplorabil la Arad, iar Cristiano Bergodi chiar a spus că nu ar trebui meciurile din Superligă să se joace în astfel de condiții. „Sunt de acord cu ce a spus Bergodi, sunt convins că, dacă ar fi fost o altă suprafață de joc, poate altfel s-ar fi desfășurat întâlnirea. Nu spun că noi am fi fost favorizați, pentru că, repet, Sepsi este o echipă foarte bună în acest moment. Din punctul meu de vedere, au pierdut câteva meciuri pe nedrept, pentru că, dacă ar fi câștigat meciurile respective, erau acolo la bătaie pentru primele trei locuri. Dar, nu ne uităm foarte mult la adversar, ne uităm la noi, încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat astăzi, în special în a doua repriză. Eu cred că au fost niște momente psihologice premergătoare golului doi, niște mingi pierdute destul de ușor, pe niște naivități undeva în zona centrală a terenului. Cei de la Sepsi au plecat pe niște contre și acolo cred că ne-am pierdut puțin din stabilitate, din echilibru și din încredere. Și a venit golul doi, tot pe o contră rapidă. La duelurile individuale au fost momente în care, din păcate, s-a văzut destul de clar nivelul lor și nivelul nostru”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.

„O seară tristă pentru noi, dar trebuie să vedem ce avem de făcut ca să reușim să trecem rapid peste acest moment”

Tot legat de starea terenului, Gyuszi Balint a fost întrebat de ce echipa sa nu a jucat uneori mai simplu, în special în suprafața proprie de teren. „Eu încerc să-i înțeleg pe jucători, pentru că în momentul în care nu ai încredere, ai tendința să faci o atingere suplimentară ca să liniștești puțin mingea, tocmai din dorința de a nu greși. Și eu cred că de acolo au venit mai multe probleme decât dacă, poate, am fi jucat simplu. Poate lumea înțelege că jocul simplu înseamnă numai să arunci mingi pe atacanți, iar noi nu încercăm să propunem un astfel de fotbal. Sepsi, în momentul în care a prins încredere, a avut și rezultatul pe tabelă, a pus stăpânire pe joc, ceea ce am încercat să evităm încă din primul moment. Partea aceea de echilibru pe care am avut-o în prima repriză a fost și datorită faptului că noi am reușit să blocăm anumite zone ale celor de la Sepsi care dezvoltau foarte bine. Eu cred că Sepsi este una din echipele care ajunge cel mai ușor la zona de finalizare. Asta e, e o seară tristă pentru noi, trebuie să punem capul în pământ și să vedem ce avem de făcut ca să reușim să trecem rapid peste acest moment”, a mai punctat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Galerie foto de la meciul UTA – Sepsi 1-4, semnată Claudia Carp

12 comentarii

  1. Foarte triști au fost…..mai ales Keseru care râdea cu adversarii pe teren după meci……excelent…noi picam in B dar pe el îl doare la patina cu mii de euro lunar pentru nimic ….sa vina sa lucreze 8 ore in locul meu nesimtitu

    0
    0
  2. Șoarecele și pisica. Șoarecele noi, pisica… tot noi. Dublu rol. Fără a rapi din merite lui Sepsy, UTA a facilitat scorul. Textilisti angrenați declarativ și faptic în lupta pentru retrogradare Nu e încă retrogradare, va fi o lupta cu vreo doua echipe, afara de Mioveni. Nu au rost analize individuale. Revigorarea poate veni de la o victorie afara. Cu cine?. Tot cu ei. Cu străinii nu e model cu ai noștri, sa tzipi la ei sau și mai rău să le arăți obrazul. Cu ei, ori nu le zici nimic, ori ii dai afara Avem 50% șanse de scăpare. Cu reveniri la Ubink și Cascini. Fără ei e jale. Chiar o retrogradare ar avea și lucruri bune. Dai afara 16 inși fără despăgubiri. Trăim epoca de proiecte. Nu poți știi cât rezista unul. Repornește cu tineri și un Otele și Godwin, Benga, alți portari etc. Alt sistem de plăti, cu accent pe performanta. În B, sunt orașe ca Iași și Hamburg ! Apoi mai atenți pe la vânzări. Vulturar a adus bani, dar era mai buna acum o pereche Vulturar, Isac, decât Matei cu Anton. Ori e UTA, ori Ascoli sau cine o mai fi. Asta e logica. Nu,, LOGICA” tipul care mănâncă la cantina investitorilor. Luptam în continuare, deși lacrimile se amesteca pe fatza noastră cu ploaia

    0
    0
    1. Cam asa-i cu Keseru si Matei…la mijloc..ne-am batut singuri. R Pop , fizic…nu pote,..mai mult de io repriza. Sper ca Mociu sa nu treaca de varsta under 21, fara a debuta,( ca alti…i Calin, Mar…alungati…ghiciti…de cine ?) Ca o parere, cam prea multi.. ” se dau loviti”…si nu pun suflet. re..de ce ?. Deci e nevoie de…singe proaspat. Eu nu am ce le reprosa lui Vuccevici,Anton, Benga,Batha…mereu au avut un adversar..in plus..” pe ei”,. …in aparare. Dar cu Balint…sperantele sint…desarte. Am tot spus-o ( degeaba)…Ciorba reincalzita…nu-i ca uba proaspata !

      0
      0
    2. Wow. Ce mi ai zis o…inteligenta pură ce sa mai….
      Adică intr un fel sau altul, tu iei in calcul retrogradarea… Apoi promovarea si nush ce performanțe in functie de..
      ce ti elucubreaza tie unicul neuron. Bahh…inteligenta rafinată, iti trebuie bani mahhh. Bani, bani, pistari sau cum naiba vrei sa le zici.
      Bine, tu esti super inteligent dar o dai in bara mereu. Vezi postarea ta despre super echipa din Sibiu. Si cand ti am spus că o sa vb de Sibiu mai încolo, ai inceput iar cu logoorea. Uita te bahh in clasament si vezi cine ocupă primele 6 locuri. Sau cine le va ocupa la final. Si atunci iti permit sa vorbesti cu mine ? Iar daca te depaseste subiectul las o balta.
      Ps. Cat despre cantina…sa manânci tu cat mănânc eu.
      Alt ps. Stii cum se citesc literele m si a si r si ș, împreună?

      0
      0
  3. Probabil acesta a fost ultimul meci al lui Abeid la Arad si de el chiar imi pare rau insa nu are nici o scuza pentru ce a facut si avand in vedere ca va fi suspendat o perioada lunga nu cred ca mai are rost sa i se plateasca salariul. Sa speram ca a fost si ultimul meci al lui Iacob, Keserü,Matei sau Anton…oricum nu stiu ce vom mai face in acest sfarsit de an, sa speram ca nu ne vor umili si oamenii mutului iar la Mioveni sa avem un pic de noroc.
    P.S. Pentru felul cum arata acest gazon, intr-o tara normala cineva ar trebui sa faca puscarie. Asa se mai investesc o caruta de bani si s-ar putea ca rezultatul sa fie acelasi.

    0
    0
    1. Am impresia ca de la promovare incoace, s-au comis (intentionat sau nu, ramine de analizat, daca nu cumva de investigat), erori colosale la toate palierele de raspundere care si-au asumat si gestionat clubul UTA in aceasta perioada. Si asta incepind de la istoria reconstructiei din temelie a stadionului Francisc von Neuman.

      0
      0
  4. Pana la tactica,tehnica un fotbalist(un sportiv) trebuie sa poata alerga… Anton,Matei,Batha nu alearga 90 de minute nici dupa 3 saptamani de antrenament,plus trebuie sa schimbam numele clubului in UNICEF pentru ca transferam romani si jucatori de afara cu probleme medicale pe salar mare! Exista jucatori „parfum” fata de ce avem noi la echipe din Liga 2! Sa nu zic de gestul MIZERABIL facut de Abeid cand echipa avea nevoie de el!

    0
    0
    1. Nu il apreciez pe Batha.( prea mult),..dar daca nici el nu a alergat…nimeni nu a mai facut-o. Mai degraba introducerea la mijloc a lui mMatei si Keseru au prabusit echipa,au rupt-o..in doua,.. la care s-a mai adaugat starea fizica deplorabila a lui R Pop..” terminat” dupa o repriza. Si Balint…nu a schimbat nimic…la pauza..la 1-1. Mi-e clar Balint a pierdut meciul, gestul de mirlan a lui A Aneid, doar a crescut scorul. Si cind ma gandeam…ca acolo juca …bine Shlyakov…ma doare capul, cit de prost management are UTA

      0
      0
  5. Echipa nu e pregatita fizic in primul rand … sau unii nu vor sa alerge. Iar la unii e si lipsa de valoare pt. liga 1. Ambele probleme se pot remedia daca se vrea …

    0
    0
    1. Acum o lună erau leșinați după 15 minute. Acum au dus 45.

      Mulțumim Poenaru!

      (Abia după pauza de iarna vom conta cât de cât și noi)

      0
      0
  6. Balint ne spune : „..Sunt de acord cu ce a spus Bergodi, sunt convins că, dacă ar fi fost o altă suprafață de joc, poate altfel s-ar fi desfășurat întâlnirea. Nu spun că noi am fi fost favorizați, pentru că, repet, Sepsi este o echipă foarte bună în acest moment..”. Deci,…pe un teren bun, UTA pierdea si mai simplu ! Nu asta se subintelege ?.Balint…a pierdut meciul :… tu antrenor..stii ca nu ai doi stoperi in teren, ca la mijloc doar Batha sau Anton…cu rindul,..pot inchide. Si ce faci ?..Ii bagi pe doi -Matei si Keseru-..care nu stiu deposeda, si pot alerga, si nici nu stiu stiu sa tina de minge. Aici ai rupt echipa. Ai noroc..sa fie 1-1 la pauza..si tu antrenor…de 2 lei…nu schimbi nimic, desi vezi ca si Rares Pop era fizic terminat si nu produsese..mai nimic. Cu asa antrenor,…care nu intelege jocul,…nu ai cum sa aduni puncte. Vad aceleasi declaratii, acelasi joc…si o echipa UTA…ruina, plina de ” mercenari! ce … se dau loviti”. E ultimul meci…la care mai merg, nu sint masochist, sa ma enervez..mereu, Cred ca UTA nu doar va retrograda…dar la orizont…imi apare Falimentul. Este ” Gandirea lui Meszar” care si–ar dori…ca niciodata , nimeni..sa nu ii poata vedea…” contabilitatea clubului” Nu va fi asa, …cred eu ! Pina la urma se vor vedea…potlogariile. Dar sanse de baraj…macar nu se vad…cu atita mai mult cu cit ” impotentul Balint”..a revenit.

    0
    0
    1. Rapid reziliere de contracte pentru Anton, Dobrescu, Keseru, Postolachi, Abeid, Iacob, Balauru, atacantul elvetian, etc. Unde sunt Ubbink, Cascini, ce accidentari asa grave au ?Mai bine jucam cu trupa lui Gaica, mai rau de a ne face de ras cu titularii adusi de peste mari si tari, nu putem face.O sa ajungem ca
      Botosaniul 0-7 cu Sepsi, 0-8 cu Farul.Meszar de ce nu intra pe post ? – aha ca nu are functie oficiala la UTA, nu este in statul de functii si nici in organigrama …Rusine UTA, cu pseudoconducatorul Alexandru Meszar ! si rusine pentru Administratia Locala a Primariei vis-a vis de „gazonul ” pe care jucam.O rusine pentru Comuna Arad !

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button