Fotbal judetean

Bocsiganii iau punctul ce-i duce lângă vecinii din Beliu, un nou rezultat pozitiv pentru trupa lui Pâncotan: ACB Ineu II – Voința Macea 1-1





Pentru patru dintre prim divizionarele județene vacanța a venit mai târziu. Pe motive medicale, vecinele din Beliu și Bocsig și-au amânat partidele din cadrul rundei a 13-a, dar niciuna dintre ele nu a reușit să câștige.

Deși a contat pe o parte dintre fotbaliștii care evoluează și în Liga 3-a, ACB Ineu II – Bocsig nu a reușit să treacă de o altă nou promovată. Ca și ieri, împotriva celor de la Progresul Pecica, zărăndanii au condus cu 1-0, dar au scăpat printre degete victoria. Titular, ieri, în eșalonul terț, Laurențiu Udrescu (foto) a deschis destul de repede tabela, cu marele ajutor al portarului Șoltesz care a intrat cu mingea în poartă la centrarea șutată în fața porții a bocsiganului. A fost 1-0 din minutul 21, cu toate că înainte de gol Voința a avut o ocazie mare, după lobul lui Noaică ce a trecut peste poartă. În rest, gazdele au ratat în alte trei-patru ocazii desprinderea, prin Răsvanță, Rucăreanu și Palcu, așa că diferența la pauză a fost minimă.

Fața jocului nu s-a schimbat prea mult după pauză, Hada, Răsvanță și Miculaiciuc jucându-se cu alte ocazii. În schimb, măcenii au fost ceva mai pragmatici și au reușit să egaleze. În mintul 67, Trif a tras din 15 metri lateral dreapta, iar D. Varga și-a deviat balonul în proprie poartă. Vizitatorii au mai avut o dublă ocazie mare. Sârbu a tras în bară, mingea a ajuns la Gheorghieș, care a finalizat în portar. La finalul celor 90 de minute, cele două echipe și-au împărțit punctele, măcenii pierzând la ultimul meci al anului poziția a 8-a, la golaveraj, în fața Șimandului.

Mihuț: „Sunt nemulțumit de rezultat și de arbitraj”

De această dată, ineuanii nu au avut pe teren niciun jucător de culoare, iar asta și pentru că Banam și Ndoye au fost suspendați după eliminările din rundele precedente ale Ligii a 4-a, pe care trupa lui Sculici le-au plătit și în eșalonul terț. „A fot un meci cu mult fair-play, felicitări oaspeților pentru acest lucru mai rar întâlnit la fotbalul județean. Am avut o primă repriză bună, cu multe ocazii, pentru ca apoi să intrăm în jocul adversarilor și am intrat cu 1-0 la pauză. În a doua repriză am dominat jocul, am ratat din nou mult. Sunt nemulțumit de rezultat pe fondul unui joc bun, am plătit din nou tribut tinereții. La 1-0 am ieșit la joc și am fost surprinși. Și arbitrajul ne-a nemulțumit din nou, Udrescu a primit galben pentru simulare în careu, dar chiar și oaspeții au recunsocut că a fost fault de penalty. Mai avem activitate o săptămână, apoi vacanță până la mijlocul lui ianuarie, după o toamnă plină de meciuri și competiții”, a menționat Teodor Mihuț, „principalul” celor de la ACB II – Bocsig, care vin lângă vecinii beleni, cu același număr de puncte – 11.

Pâncotan: „Îmi felicit băieții pentru parcursul bun pentru o nou promovată”

Macea termină turul cu 10 puncte din 15 posibile, între care se numără și succesele cu Păuliș și Felnac, un parcurs foarte bun pentru o echipă nou-promovată. „Am întâlnit o echipă bună, pregătită fizic, în timp ce noi nu ne-am putut antrena ca lumea de câteva săptămâni, având destui accidentați. Îl felicit pe sebișeanul meu, Teo Mihuț, pentru că a aliniat o echipă foarte bună, ne-au pus probleme, mai ales în prima repriză. În a doua, cred că am fost noi mai prezenți, am mai avut o dublă ocazie mare. Îmi felicit băieții pentru parcursul bun pentru o nou promovată, chiar au dat totul pe teren. Nu ne dădea nimeni șanse, chiar și la noi în comună se făceau pariuri că nu vom face puncte în Liga a 4-a și cel puțin de cinci etape încoace cred că ne-am arătat adevărata față. Se putea chiar și mai bine, a durat până ne-am omogenizat, mă bucur că au debutat la Liga a 4-an u mai puțin de șapte băieți din comună. Mai facem o întâlnire de final de an, apoi intrăm timp de o lună va fi vacanță. Mulțumim conducerii, a fost alături de noi și ne-a oferit tot ce am avut nevoie. S-a creat o emulație în comună și iată că se va monta și o instalație nocturnă la stadion. Primăria a promis că se vor face câteva investiții și la infrastructura sportivă, ceea ce pe noi ne bucură foarte mult și îi mulțumim domnului primar Ciprian Otlăcan și pentru asta”, a punctat Ruben Pâncotan, antrenorul măcenilor.

Formații:

Ineu-Bocsig: Tulcan – D. Varga, Rădac (83 Purlea), Spătaru, Nica (46 Miculaiciuc) – Țârlea (46 Hada) – Udrescu, Rucăreanu, Sas (73 Ndoye), Palcu – Răsvanță. Antrenor: Teo Mihuț

Macea: Soltesz – D. Crișan, Edu, Kiss, Boiț – Șiclovan, Trif – Sârbu, Fritea (86 Botaș), Brandabur (25 Gheorghieș) – Noaică.

Arbitri: Alin Deac – Flavius Dreghici, Gabriel Hărduț

Observatori: Leontin Buda, Mako Andras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button