Crama MaxiMarc – partener oficial al campioanei României: ”George Țucudean revine alături de CFR Cluj!”

Astăzi, CFR Cluj a anunțat încheierea parteneriatului cu crama arădeană, MaxiMarc, deținută de George Țucudean. Fostul internațional crescut de Atletico și lansat în fotbalul mare de UTA este campion al României cu FCSB, Viitorul Constanța (Farul) și CFR Cluj. Cu gruparea din Gruia are trei titluri, ultimul câștigat chiar în sezonul retrageri din activitate ca urmare a problemelor cu inima.
Marius și George Țucudean sunt aproape nelipsiți de la Tribuna VIP, la meciurile de pe teren propriu ale UTA-ei, dar au preferat să-și asocieze numele și afacerile cu gruparea de pe Someș.
”Bun venit în familia CFR, Crama MaxiMarc!
George Țucudean revine alături de CFR! De data aceasta, însă, în calitate de partener al clubului. Compania sa și a familiei sale, Crama MaxiMarc, a devenit partenerul oficial al Campioanei României!
MaxiMarc este o cramă tânără, din județul Arad, care a început fabricarea primelor vinuri în 2016, în crama veche, care acum este zonă de maturare. Astăzi, procesarea și vinificarea strugurilor se realizează în construcția nouă, dotată cu tehnologie de ultimă generație.
Motto-ul Cramei – „Where dreams become wines” – a luat naștere dintr-o idee a lui Marius, tatăl lui George, care a avut trei visuri în copilărie. Unul dintre ele a fost să dețină, la un moment dat, 15 rânduri de vie pentru a-și produce propriul vin. Acum, și-a îndeplinit visul! Crama MaxiMarc este locul în care visurile se transformă în vinuri” – e mesajul postat pe contul de Facebook al celor de la CFR Cluj.
Nu putem să-l condamnăm ,ar fi culmea sa se alăture unei echipe care în proporție de 70% e retrogradată !
Oricum la cât îs de zgârciti contribuie cu o vadră de vin și cazare gratuita la aniroc hotel! Maximum atât ! Deci nu suntem frustrați că nu a venit la UTA!
Eu sigur nu voi cumpăra de la ei ! La fel nici de la gheza balla , care sponsorizează pe Sepsi !
Ce „patrioți „!!!)))