Balint, exasperat de starea gazonului: „Singura variantă este să schimbăm stadionul și nu vreau asta, poate schimbăm strategia de transferuri!”

UTA – Rapid s-a jucat pe un „câmp de cartofi” ce-și spune gazon. Adrian Mutu a spus răspicat că astfel de suprafețe de joc nu ar trebui să câștige în anul 2022 în prima ligă din România și e convins că cele două echipe ar fi produs spectacol pe un teren mai bun.
Dacă înainte de meci, Laszlo Balint nu a vorbit prea mult despre gazonul cu probleme de pe „Francisc Neuman”, la finele disputei a avut un soi de discurs manifest în care a atins toate aspectele. Antrenorul UTA-ei nu a arătat pe nimeni cu degetul, dar și-a expus argumentele pentru care echipa pe care o antrenează merită să joace în condiții mai bune. „Sunt de acord cu Mutu, dar ce putem face? Singura variantă e să schimbăm stadionul și nu vreau asta. Eram antrenor aici când a fost inaugurat stadionul și au fost probleme de la primul meci. Nu m-am plâns niciodată, nu m-am ascuns în spatele unei scuze, că se pierd puncte din cauza gazonului. Spun doar atât, dacă s-ar face statistică la meciurile jucate de UTA acasă, s-ar spune că echipa a controlat jocul și, din păcate, de prea multe ori s-au pierdut puncte importante la fel ca azi. Nu știu dacă deznodământul era neapărat altul cu Rapid, dar, dacă am fi putut să ținem de minge și construim, am fi liniștit puțin jocul când s-a pus presiune din partea adversarilor. Avem jucători cu calități capabili să țină de minge, dar nu se poate juca, sunt zone în care – efectiv – băieții se simt ca pe plajă. Portarii îmi spun mereu că la orice șut pe poartă nu pot împinge în piciaore. Apoi, gândiți-vă că un astfel de teren mărește riscul de accidentare pentru jucători. Echipele vin și pleacă cu puncte de aici, noi rămânem și încercăm să ne adaptăm. Poate trebui să schimbăm și stragegia de transferuri, să ducem jucători de luptă, să bubuim mingile. Eu nu vreau asta, vreau ca echipa să joace fotbal, să paseze. Avem jucători capabili de asta, uitați-vă la Ubbink, Cascini, deși la el s-a văzut lipsa de jocuri, Isac, care a făcut meci admirabil. Avem jucători cu calitate tehnică, pe Rareș Pop vrem să îl creștem, la cei pe care vrem să-i transferăm le spunem de fani, de echipă, de tradiție și ei dau pe youtube și văd gazonul aceasta. Rămânem fără argumente, noi vrem să aducem jucători tehnici, dar ne gândim dacă îi putem folosi acasă, în iarnă, când vom juca pe ploaie, poate ninge și până în martie va fi iarnă. Nu vreau să se înțeleagă că acuz pe cineva, eu sunt aici să antrenez echipa în orice condiții, să fac rezultate, mi-am asumat asta. Și când am promovat știam ce probleme sunt cu gazonul, trebuie să facem tot posibilul să ne adaptăm cât se poate de bine, doar că Mutu a spus bine. Dacă vrem să atragem jucători cu calitate, să creștem copii Isac, Rareș Pop, sau alți tineri din Academie, nu o putem face pe acest gazon. De multe ori, meciul de azi a fost un sport de luptă și atunci cred că trebuie să fie un mare semn de întrebare. Repet, nu acuz pe nimeni, nu îmi caut scuze sau alibiuri legate de starea terenului, dar și pentru noi e fustrant”, a subliniat Balint.
Consiliul Local Municipal Arad a alocat deja 12 milioane de lei pentru a se schimba în totalitate iarba de pe „Francisc Neuman”, dar și sistemele de drenaj, irigare și degivrare, „operațiune” ce ar dura minimum trei luni de zile, condiții în care UTA ar trebui să înceapă sezonul următor pe un alt stadion omologat, adică în alt județ. Asta, bineînțeles, dacă evită retrogradarea din Superligă.


Dupa cum era de asteptat,la chelfanalea pe care si-au luat-o…nici urma de politician la meciul de aseara…Poate ca erau ocupati….:-(((
Bine ca n-au fost. Cine stie ce se mai intâmpla dupa golul ăla primit in prelungiri. Isi aduceau spectatorii instantaneu aminte de mocirla de gazon si cred ca nu scapau ușor. Dar nici comentatorul, cel ironic, care este fățis contra UTA, poate nu stie că a mai fost un comentator (Ilie Dobre) care s-a incuiat in cabină si n-a mai iesit de acolo numai cu ajutorul politiei. Râdeti mult si ironizati mereu, poate, poate vă scutură si pe voi odată de nu vă mai vine să râdeți. Acolo nu e henț…ha, ha, ha nu va e rusine? Orinde te loveste in mână e henț. Numai când il loveste pe unul de la bucurești nu e henț. Mai râdeti un pic, clovnilor
Dar politistii locali ce sunt? Si ei stau ca politicienii la oficiala sau vad meciul de pe locurile bune din stadion. Si a fost si un politruc Cadar Olimpiu-Razvan (bineinteles, la caldurica).
Consiliul local nu a alocat nimic încetați cu minciunile doar a aprobat un deviz de lucrări banii se aloca în bugetul pe 2023 dacă? ii vor aloca iar după urmează licitația.
Cu acest stadion prăpădit, unii politruci locali dar ajunși prin Parlamente se lauda. Într-o țară normală la cap astfel de specimene ar fi in cu totul alta parte. Aradul lucrului excelent făcut!
A spus și Pancu aseară la digi antrenorul de la U20 ca primește apă pe la toate încheieturile.
Dar degeaba schimba gazonul dacă și degivrarea nouă va funcționa tot la 25% din capacitate.
Bibi a zis ca specialiștii i-au recomandat să-l schimbe Toamna nu a spus și anul.
Analiză perfectă D.le Gyusi.Simțim la fel, cu Dvoastră. Dar mai trebuiesc adăugate două adevăruri : 1. Ambele echipe joacă pe acelaș teren . 2. Echipele în defensivă ( sau mai slabe) sunt NET AVANTAJAȚE de terenuri tip arătură
Rușinea lumii 😡
Sa nu faci gazonul cum trebuie
Mare rușine
Nu mai găsiti scuze,că și in deplasare sunteti niște nulităti.
Stiu ca nu mai suntem ok cu cei de la Lipova după faza cu D. Rusu, dar poate ar fi o variantă… 30km de Arad, teren bun cu stadion nou, se pot duce tribunele de pe Motorul, nocturna îmbunătățită… ar fi peste cel de la Chiajna, Clinceni, Voluntari, etc. UTA joaca primul meci acasă pe 26-27 ianuarie, timp berechet sa-l pui la punct stadionul din Lipova. Doar dacă se vrea. Categoric sa se lucreze de e cazul și pe 2 schimbări la arena UTA-ei, arena arădenilor de care Ghețy Falca si-a bătut joc încă dinainte sa fie ridicat… gazonul ala ce l-a pus în ghivece sa îl aibă… peste el.
Da, Lipova chiar ar fi o varianta buna pina se schimba gazonul la noi.
Nu stiu daca stadionul din Lipova ar putea fi omologat peste noapte la cerintele Superligii, dar din pacate, spre binele acestei echipe, dupa parerea mea, UTA nu mai poate continua disputarea jocurilor de acasa pe Francisc Neuman. Riscam retrogradarea !
Inlocuirea gazonului precum si restul lucrarilor necesare la Arena Francisc Neuman ar trebui sa inceapa miine la ora 7 DIMINEATA si sa se termine integral, puncual si la cea mai inalta calitate posibila, la startul anului competitional 2023-2024.
Echipa risca efectiv retrogradarea daca v-a continua restul sezonului pe acest (asa zis) gazon !
Conducerea clubului impreuna cu conducerea tehnica trebuie sa analizeze de urgenta si sa gaseasca o solutie de avarie, cu asumarea integrala a tuturor inconvenientelor si impactului financiar in bugetului clubului !
La vremea respective multe voci și-au exprimat îndoielile cu privire la patronul ? firmei ,( amintițiI-vă de vagabondul cu pălărie de covboi ) care a ”gazonat” terenul de joc . Pe de altăparte acea persoană, care a semnat din partea Aradului – Procesul verbal de Predare- Primire avea funcția / calitatea potrivită ptr. semnătură ? Dacă avea pregătirea necesară pentru funcția ? Ultima întrebare : a știut CE SEMNEAZĂ ?
Nu știu dacă îți mai aduci aminte, când s-a făcut receptia, au venit niste domni si niste doamne (am râs de ne-am cocoșat la ceea vreme, acuma plângem)de la primărie (din birorurile de pe centru) si le-o interesat buruiana care era vizibilă printre frunzele de iarbă. Nici habar n-au avut ce inseamnă calitate gazon, drenaj, degivrare etc. Acolo trebuia să vină niste specialisti care știu ce inseamnă gazon și tot ce tine de infrastructura lui. De aia avem ce avem, la stadionul ăsta specialistii au fost angajatii de la primărie care (poate unii) nici n-au călcat pe un stadion.
Eu mă număr printre privilegiatii care am călcat pe gazonul vechiului stadion. Atentie, nu am jucat doar am călcat. Era ca un burete, așa era de deasă iarba cu trifoiaș printre. Talpa piciorului nu se mai vedea când călcai pe covorul acela de un verde unicat în țară. Îti era mai mare dragul să-l privesti când avea UTA meci. Acuma te apucă groaza. Din ce cauză? Din cauza acestor oameni de la primărie care nu le pasă de cel mai televizat obiectiv din Arad. suntem deja rusinea țării, cu Clujul împreună. Și acolo e gazonul tot la fel.
Guvernul Romaniei a aprobat documentatia pentru construire unui stadion la Hunedoare . Putin mai mult de 10.000 de locuri si cu o valoare de peste 60 milioane euro. Al nostru a fost gindit si platit la mina a doua . Oare de ce ne miram ca are atitea hibe?