Ultrașii UTA-ei s-au întrecut în mesaje ironice la adresa rivalilor rapidisto-poliști: ”Bum eee pe ritmuri indiene!” Ce a aprins spiritele la tribuna a II-a?
În ciuda programării neinspirate din partea LPF și a televiziunilor, la puține minute după încheierea finalei Campionaului Mondial dintre Argentina și Franța, derby-ul dintre UTA și Rapid a adus aproximativ 8000 de oameni în tribunele arenei „Francisc Neuman” din Arad. Atmosfera a fost incendiară la -2-3 grade Celsius, fanii „roș-albilor” fiind la câteva secunde distanță să plece fericiți acasă și să petreacă ceva mai optimiști sărbătorile de iarnă. În cel de-al 7-lea minut de prelungire, Dugandzic a egalat din penalty reușita lui Otele din finalul primei părți și „Bătrâna Doamnă” a rămas pe loc direct retrogradabil (15) până pe finalul lunii următoare, când se reiau meciurile din Superligă.
În special galeria utistă s-a pregătit temeinic pentru vizita rivalilor din Giulești, întăriți cu „elemente” de pe Bega, în contul înfrățirii dintre cele două grupări. De altfel, mesajele afișate de ultrașii arădeni i-au vizat și pe susținătorii lui Poli, dar ele s-au referit și de această dată la un anumit tipar de suporter din galeria Rapidului și, în final, chiar la șeful ei. ”La surorile violete le mai dați sau nu bilete?“, ”Umpleți autocare, vă laudați cu deplasările, păcat că doar jumătate știți să ne citiți mesajele“, ”Burțile pline, buzunarul gol, apa o aduce ploaia, noi vă dăm șampon“, ”Bum eee pe ritmuri indiene“ sau ”Haide spune dolofane, vă spălați tot la ligheane?“ – au fost mesajele ce au apărut pe parcursul partidei de aseară, de pe arena din Calea Aurel Vlaicu. Tot „recitalul” a fost început cu o „ploaie” de role de hârtie ce s-a abătut din sectorul galeriei asupra careului utist. Portarul Florin Iacob nu a stat pe gânduri și a început să curețe terenul, fiind ajutat mai apoi de copiii de mingi și câțiva stewarzi. Meciul a fost întrerupt de Marcel Bîrsan timp de aproape 6 minute.
În schimb, rapidiștii au avut un salut cald pentru cei care aprins flacăra Revoluției din ’89, chiar la Timișoara: ”Multă iubire celor care au fost ai libertății novici și au pus capăt unei epoci plină de frici!“ Altfel, susținătorii veniți din capitală sau de pe Bega au avut și ei în repertoriu destule scandări ironice, sau chiar triviale la adresa peluzei arădene.
Bannerul ce a iscat discuții și un conflict la tribuna a II-a
În fine, un episod mai puțin fericit, s-a înregistrat la mijlocul primei reprize, când stewarzii au încercat să îndepărteze de pe gardul din fața tribunei a doua un banner anti-Falcă și Meszar. ”Hoția se pedepsește, sclavia se moștenește“ a fost mesajul ce a deranjat forțele de ordine, care și-au motivat acțiunea prin faptul că acel banner ar fi acoperit sponsorul principal al Superligii chiar într-o zonă de maximă vizibilitate pentru telespectatori, la mijlocul terenului. S-a iscat o adevărată luptă corp la corp între suporterii nemulțumiți și câțiva bodyguarzi, iar la un moment dat bannerul a fost urcat în tribună pentru ca mesajul să fie văzut în special de spectatorii de pe „Francisc Neuman”. Majoritatea suporterilor arădeni au spus despre gestul stewarzilor că a fost unul desprins din „epoca de aur”.
Cu buzunarele pline de iluzii, ne întoarcem cu numai un punct. Bun și ala. Tocmai un teren de blestem ne-a ajutat cu un amestec de pământ și lacrimi de tranșee interbelice. Ne făcusem planul de bucurii de entertaiment. Eu făcusem meniu de sărbători. Pita de Santana, cozonac de Ineu, vin de Pâncota, la Minis nu gândesc, e luat de Tucudean șuncă și șorici de la Igas. Versuri. din Augustin Doinas și film , Moara cu noroc, alui Slavici. În sfârșit, dragoste pentru toți ai UTA , alături la bine și la rău de Giro și Nelu Târgoviște, de…. nepotu ‘. Vanter. Sărbători fericite.!!!
Frumos spus Gavriluță, sănătate, multă sănătate îți doresc bunicule, păcat pt acest egal, meritam din plin victoria, ce frumos era, mergem înainte cu încredere, forza uta oriunde, oricând 🍺🖐️
Sarbatori fericite,asemenea, @Ionescu Gavrila si tuturor adevaratilor suporteri ai UTA-ei…Sa vedem ce ne aduce Mos Craciun,doar poarta straie alb-rosii,nu-i asa?
Domnu IONESCU GAVRILA, va multumesc pt. aprecieri si va doresc multa sanatate si sarbatori fericite alaturi de cei dragi si raman cu marea speranta ca, dupa pauza de iarna UTA. se va ridica si va triumfa trcand peste toate greutatile pe care le are in prezent !!! FORTA UTA Arad, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!
Foarte interesanta exprimarea banner-ul a deranjat fortele de ordine, sau conducerea si alte persoane? Pe bune cand faceti asemenea afirmatii chiar ne luati pe toti de idioti!!! Sau scrieti dupa dictare si la comanda………………..
Ce sa mai comentez, cântecele lgaleriei rapidiste, le cântați, păcat de UTA ca se va întoarce acolo unde a stat foarte mulți ani. De vina sunteti voi, cei care ziceți ca susțineți UTA. Pe dracu, învățați sa fiți modești, voi sunteți cu mult mai etnici decât oricare echipa. Aveți toate naționalitățile posibile și tot nu știți decât sa va dați In spectacol, sa fi modest este o onoare, sa fi îngamfat și prost crescut este o certitudine în Banat!
Voi sunteți vinovați 💯de ce este acolo.