Cluburi polivalente

Halterele dau cei mai mulți sportivi în Top 10-le CSM-ului. Jigău: „Secretul e continuitatea, nu am întrerupt pregătirea”





Secția de haltere a CS Municipal Arad s-a dovedit cea mai prolifică în 2022 dacă vorbim despre numărul sportivilor prezenți între performerii anului. Adi Jigău a avut trei halterofili în Top 10-le clubului, mai exact pe Martin Tîrziu, locul 6, Cristian Molnar, locul 9 și Daniel Jigău, locul 10, toți campioni și medaliați naționali. Tirul, atletismul și kaiac canoe au dat câte doi performeri, iar secția de tenis de masă a avut și ea o reprezentantă de top. Trebuie însă punctat și faptul că unul din principalii performeri ai anului trecut în sportul arădean, Cosmin Krupla – triplu medaliat european de juniori în 2022, acum legitimat la AMEFA, este un produs al CSM-ului, el crescând și formându-se ani buni sub comanda lui Jigău. De asemenea, secțide haltere a dat de-a lungul ultimilor ani sportivi de top, iar cele mai bune exemple sunt Emanuel Danciu, desemnat acum câțiva ani cel mai bun sportiv al Aradului și Florin Vizitiu, medaliați europeni și mondiali la nivel de cadeți sau juniori, performanțe cu care s-au aflat în fruntea listei performerilor din sportul arădean. Adrian Jigău, fost mare campion la vremea sa, ne-a dezvăluit secretul succesului secției: Secretul e continuitatea, nu am întrerupt pregătirea nici măcar pe perioada sărbătorilor de iarnă, la noi dacă nu te antrenezi 3-4 zile te duci în cap, cum se spune. Apoi ar fi seriozitate și disciplină, sportivii știu că pentru a ajunge la un nivel mare trebuie să fii echilibrat din toate punctele de vedere.” 

Ciurar și Molnar – în vederile lotului național, Jigău poate concura la Europene!

Iar 2023 începe promițător pentru secția de haltere, care ar putea da doi sportivi la Centrul Olimpic de juniori 2 de la Bistrița, Roberto David Ciurar și Sorin Cristian Molnar aflându-se în vederile antrenorilor, care după 15 ianuarie vor definitiva componența loturilor naționale. Pregătirile halterofililor arădeni se desfășoară pe plan local, iar primele competiții încep în primăvară: În martie avem prima competiție, Cupa României rezervată juniorilor U20 și selecția pentru speranțe olimpice, copii de 9-12 ani. În acest an, pe plan internațional avem două competiții mai importante, Europenele de juniori 2 de la Chișinău (Moldova) și Europenele de juniori 1 din România, care se vor desfășura cel mai probabil la București. Dacă va fi apt din punct de vedere fizic și va demonstra o formă bună, Daniel (n.n. fiul lui Adi Jigău), ar putea participa la Europenele de juniori mari. Am făcut și ceva selecții, avem trei copii noi, iar în competiții vom merge cu nouă sportivi, șase sunt legitimați și alți trei în curs de legitimare” , ne-a mai declarat Adi Jigău.

csmarad.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button