Seară neagră pentru Dennis Man pe San Siro: Arădeanul s-a accidentat, Parma a pierdut dramatic calificarea în sferturile Cupei Italiei!

Internazionale Milano este prima echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Italiei, după 2-1 împotriva Parmei. Sub privirile lui Cristian Păcurar, antrenorul care l-a crescut la Atletico, Dennis Man a fost titular pentru formația de Serie B pregătită de Fabio Pecchia, însă a ieșit accidentat de pe teren în minutul 26. Fotbalistul arădean e suspect de o ruptură musculară ce l-ar ține din nou în afara gazonului pentru câteva săptămâni.
Înlocuitorul fostului utist, Stanko Juric a marcat un gol spectaculos (șut din afara careului în vinclu), iar Parma a ținut de avantajul minim până în minutul 89. Lautaro Martinez a egalat cu un șut deviat nefericit de Osorio în poarta veteranului Buffon, iar Acerbi a obținut biletele pentru sferturi în contul „nerro-azzurrilor” cu un gol cu capul, în minutul 110.
În minutul 81, pe teren pentru Parma a intrat și ex. craioveanul Mihăilă, fără a se remarca cu ceva.
„Cruciații” sunt pe locul 6 în Serie B, iar sâmbătă joacă primul meci al anului și în campionat, pe terenul lui Bari, formația de pe poziția a 4-a. Man a marcat patru goluri în 15 etape, iar Bologna și Besiktas rămân interesate de serviciile arădeanului pentru un transfer chiar în această iarnă.