Șimandul a produs o frumoasă surpriză în cadrul etapei a 9-a a ligii secunde de futsal (seria a doua). În noua sală din comuna arădeană, „șoimii” i-au produs prima înfrângere stagională liderului Kereszthegy Remetea.
Harghitenii au condus cu 4-2 la pauză, dar băieții lui Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană au întors tabela la 8-5. De fapt, vizitatorii au luat avans de patru goluri până în minutul 14, după care Șimandul a înscris de 7 ori la rând până în minutul 36, prin Pirtea (3), Cordoș (2), Mărcuș și Sechel. Buruiană a fost cel care a închis tabela cu 2 minute înainte de final.
Împtriva celor de la Kereszthegy, „șoimii” au evoluat în formula: Florin Năstase – Andrei Haloș, Andrei Cordoș, Alin Ciornei, George Pirtea, Claudiu Ujoc, Daniel Mărcuș, Dumitru Buruiană, Ioan Gherheș, Florian Albu, Fabian Micula, Andrei Sechel, Daniel Albu, Darius Găleancu.
Fiindcă Inter Gheorgheni a cedat (2-5) la Târgu Mureș, Șimandul a urcat pe locul 2, la 3 puncte în spatele adversarului de azi.