Baschet

Spectacol în fața unui adversar cu pretenții de „careul de ași”: FCC UAV Arad – CSU Olimpia Brașov 86-54





Vicecampioana României a făcut 3 din 3 în primele meciuri din 2023, ba chiar a avut cea mai convingătoare evoluție a returului și asta chiar în fața uneia dintre fruntașele Ligii Naționale de Baschet Feminin. Susținută ca de obicei de un public arădean frenetic, FCC UAV Arad nu le-a dat nicio șansă fetelor de la CSU Olimpia Brașov, care pierduseră doar alte trei partide până la vizita pe Mureș și în tur cedaseră greu (65-70). Atacul gazdelor a mers șnur în special în primele trei sferturi, pentru ca motoarele să fie stinse în ultima repriză mică, pentru un succes – totuși – clar: 86-54 (27-15, 22-17, 23-10, 14-12).

În absența căpitanului Branki Hadzovic (accidentată la unul dintre degetele mâinii stângi), la „catedră” a trecut celălalt conducător de joc cu experiență din lotul „galben-albastrelor”, care a oferit cea mai bună prestație stagională. Veatriki Akathiotou a deschis și închis „balul” pentru arădence în această seară, terminând meciul cu nu mai puțin de 25 de puncte. „Betty” a scuturat pentru prima oară plasa coșului advers cu o „triplă”, iar Ciotir a punctat și ea. 5-5, în minutul 3, a fost singura egalitate a partidei impusă de vizitatoare, care apoi au pierdut teren de la minut la minut. Americancele Green și Baptiste au dominat – la rândul lor – lupta sub cele două panouri și aproximativ cei 800 de spectatori au avut parte de un adevărat regal baschetbalistic.

La + 17 (49-32), meciul era jucat încă de la pauza mare, dar distanța pe tabelă s-a mărit constant și în sfertul trei. Extremele Georgieva Racic și Pyka  și-au etalat și ele aruncările de la distanță și semi-distanță, prilej pentru antrenorul Bogdan Bulj să le dea minute bune și tinerelor Fleșer sau Timotity. Dincolo, americanca Cortez a evoluat mult sub potențial, terminând meciul cu niciun punct marcat, în timp ce Anisha George, cealaltă jucătoare de peste Ocean de la formația de sub Tâmpa, să fie printre puținele eleve ale lui Dan Calancea care a ținut cât de cât steagul sus.

Până la urmă, FCC-ul face o partidă ca un rodaj pentru cele trei deplasări consecutive, cu un grad ridicat de dificultate. Sâmbătă, 28 ianuarie, joacă la București, cu Agronomia, iar luni, 30 ianuarie, vicecampioana ajunge pe Litoral, pentru duelul cu CSM Constanța. Apoi, de abia pe 15 februarie, arădencele se întorc în capitală pentru disputa cu Rapidul.

Formații și marcatoare:

FCC UAV Arad: Akathiotou 25 (4×3), Baptiste 17, Georgieva 12 (2×3), Greene 11, Pyka 8 (1×3), Racic 7 (1×3), Vaida 4, Ciotir 2, Fleșer, Mîrne-Nagy, Timotity.

Olimpia Brașov: A. George 18 (1×3), Zubac 11 (1×3), Pesovic 10, Armanu 7 (1×3), Voica-Nagy 6, Kilin 1, Plavițu 1, Cortez, Nan, M. Florea.

FOTO: FCC UAV Arad (facebook)









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button