UTA Arad

UTA – Botoșani se joacă la Arad, conducerea clubului nu a ținut cont de sugestia lui Balint!





„Bătrâna Doamnă” și-a irosit glonțul din runda cu numărul 24 a Superligii cu 1-2 pe terenul din Ploiești…al Chindiei Târgoviște. Statistica spune că a trecut un tur întreg fără un meci de când UTA nu mai bate pe nimeni în Superligă, iar meciul cu FC Botoșani devine important și din această perspectivă.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Dincolo de victoria ce ar mai putea debloca mental formația arădeană înainte de seria infernală de pe finalul sezonului regular: Hermannstadt, Farul, CFR Cluj, FCSB și U. Craiova, ar fi cu adevărat rușinos ca o echipă ce își anunța intențiile de play-off în vara anului trecut și are destule nume importante în lot să bifeze exact o jumătate de campionat fără cele trei puncte.

„E o situație în care trebuie să găsim resursele necesare, să fim puternici și să mergem înainte. Pentru că, indiferent ce se întâmplă, structura competiției, cu înjumătățirea punctelor, ne dă speranțe. Dar, până una alta, săptămâna viitoare avem, din punctul meu de vedere, un meci crucial. Meciul cu Botoșani e mai mult decât o finală pentru noi”, spunea, printre altele, Laszlo Balint după eșecul de ieri, aflând și el – între timp – că această finală se va juca, totuși, la Arad.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Chiar antrenorul „roș-albilor” recunoștea la mijlocul acestei săptămâni că a sugerat conducerii clubului găsirea unui alt stadion, cu un mai gazon bun decât cel de pe „Francisc Neuman”, pentru disputa cu trupa lui Flavius Stoican, însă nu a primit feedback-ul dorit. „Oficialii” arădenilor nu au luat niciun moment în calcul variantele de „exil” Mediaș, Târgu Jiu sau Drobeta Turnu Severin, gândindu-se în primul rând la suporterii echipei. Până la urmă, UTA are – poate – cel mai frumos public din țară și acesta ar trebui să fie un argument destul de puternic pentru ca Benga și colegii săi să se adapteze la orice condiții de joc pentru a beneficia de căldura și sprijinul acestuia. Iar adversarul (în acest caz FC Botoșani) va juca pe aceeași suprafață de joc și, dacă meciul va trebui să se rezume mai mult la o luptă în noroi, atunci pur și simplu „roș-albii” trebuie să fie mai buni în această luptă.

Până la urmă, la situația gravă (de clasament) în care a ajuns „Bătrâna Doamnă” nici nu mai contează cum se exprimă echipa, atâta timp cât punctele au trecut pe lângă ea inclusiv pe terenuri bune. Așadar, UTA – FC Botoșani, de sâmbătă, 11 februarie, se va juca pe „Francisc Neuman”, începând cu ora 14,30. Într-adevăr, vremea se anunță urâtă, ploioasă, dar Reconsul are datoria să „scoată” un gazon cât mai bun. Nu degeaba a fost – oarecum – lăudată de suporteri într-un comunicat pe această temă emis la începutul acestei săptămâni.









4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button