Cluburi polivalente

Șase medalii pentru atleții arădeni, la „naționalele” de aruncări: Mihai Motorca și-a făcut baremul pentru Europene!





Prima competiție a anului pentru atleții de la aruncări lungi a fost și prima ocazie în acest an de a obține medalii, în cadrul Campionatelor Naționale de iarnă de la București.


Denis Both (CSM Arad) s-a clasat pe locul 2 în proba de aruncarea suliței și a luat argintul, cu 72,71 metri, clasat după principalul favorit, Alexandru Novac (CSM București), care a aruncat 77,38 metri.

Cu 50,86 metri, Andrei Severin (CSM Arad) a cucerit bronzul la categoria tineret și s-a clasat pe 7 la seniori, tot la aruncarea suliței.

În aceeași probă, dar la feminin, Vanessa Oriaku (CSS Gloria Arad) a câștigat aurul la junioare I, cu 41,96 metri, clasându-se pe 2 la tineret, unde s-a ales cu medalia de argint și pe 4 la senioare, cu 38,78 metri.

În fine, medaliatul cu bronz la Europenele U18 de anul trecut și cu aur la FOTE, Mihai Motorca (foto, CSS Gloria Arad, CSM Arad) a câștigat proba de disc a juniorilor mari, cu 54,65 metri, record personal și barem pentru Europene, clasându-se pe doi la tineret, unde a luat „argintul” și pe 5 la seniori, cu 47,14 metri. La tineret a fost la doar patru centimetri de aur, primul loc fiind ocupat de Matei Ionescu, de la Dinamo, care a aruncat 47,18 metri. 

Both a luat argintul, Motorca, Oriaku și Severin au urcat și ei pe podium

Profesorul Constantin Miclea, antrenor al celor patru atleți medaliați ne-a rezumat pe scurt ceea ce s-a întâmplat în weekend, la București: „A fost bine, exact cum ne-am așteptat, adică la 5-6 medalii. Au fost până la urmă șase, dintre care două titluri la juniori. Both a fost propus de antrenorul federal pentru Cupa Europei de la Leiria, din 15 martie, pentru că Novac s-a accidentat și nu poate merge. Și Motorca are șanse de Cupa Europei, el fiind în progres, de asemenea și-a făcut și baremul pentru Europenele juniorilor, din vară. Din păcate, în prima zi a plouat și nu a putut arunca atât de bine cu discul, nici nu l-am mai forțat, dar apoi la juniori și-a făcut și record și chiar a aruncat bine.” 

La Naționale a mai concurat în proba de ciocan și Alex Miculița, de la CS Universitatea Arad, care s-a clasat pe locul 7, cu 45,01 metri.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button