UTA Arad

Pârvu exultă după victoria împotriva UTA-ei: „Jucătorii au făcut un efort extraordinar, sunt foarte mulțumit, au crezut până în ultimul minut”



Petrolul o bate din nou pe UTA pe „Ilie Oană” și, cel puțin până duminică, urcă pe primul loc în play-out, dar mai ales pune 7 puncte între ea și echipa arădeană, aflată pe loc direct de retrogradare. Ploieștenii nu au făcut un meci grozav, dar au profitat de lejeritatea cu care defensiva adversă a interpretat faza din minutul 89, ce a dus la golul lui Doua.

Cel puțin în partea a doua, prahovenii au părut că se mulțumeau cu remiza, dar aveau să ia tot „potul”. „În prima repriză am avut situații de gol, nu consider că suferim, avem un echilibru tot timpul. Echipa joacă, își asumă responsabilități, jucătorii au făcut un efort extraordinar, sunt foarte mulțumit și îi felicit pe această cale pentru efort și pentru faptul că au crezut până în ultimul minut în victorie.  Toată lumea spune că jucăm într-un sistem defensiv 541 sau 343 ofensiv, trebuie privit în primul rând cum joacă echipa, ce situații avem și după aceea putem să spunem dacă jucăm defensiv sau nu.  Iar când jucăm acasă, ne ajută și suporterii, avem un avantaj”, a spus Florin Pârvu la finalul disputei cu UTA.

Antrenorul Petrolului a vorbit și despre eroul echipei sale, Seniko Doua, fundașul ivorian de 21 de ani, autor al unui gol spectaculos cu un șut de la marginea careului: „Doua nu m-a surprins pentru că se antrenează foarte bine, este un jucător care și-a câștigat locul în echipă. A așteptat, a fost rezervă în foarte multe meciuri, dar în momentul în care a jucat titular a făcut-o foarte bine și m-a obligat pur și simplu să-l bag în teren”. 

Petrolul a avut aproximativ programul UTA-ei pe final de retur, exceptând meciul cu FC Argeș. „E benefică această pauză pentru toate echipele. De exemplu, noi am jucat într-o săptămână cu toate cele patru echipe din frunte, Farul, CFR, FCSB și Universitatea Craiova 10 zile, este o încărcătură fizică, dar și mentală, așa că jucătorii au nevoie de o pauză binemeritată”, a adăugat Pârvu.

Presa centrală susține că Marian Copilu se va implica financiar la Petrolul. „Nu știu ce să spun mai mult decât s-a scris, deocamdată noi am vrem să ne bucurăm de acest joc. Iar dacă Marian Copilu va veni alături de noi, este un lucru bun, ne poate ajuta și cred că orice ajutor este benefic în acest moment pentru noi. Dar, repet, în primul rând, trebuie să rămânem echilibrați. Este un Play-out foarte disputat, meciurile sunt pe muchie de cuțit, trebuie să fie luate cum vin, după care vom vedea la final unde vom fi”, a concluzionat Florin Pârvu.

Petrolul va juca în runda a doua play-outului la Craiova, cu FC U 1948.

 







2 comentarii

  1. La Petrolul , un antrenor care putea fi și lipsa. Atât e gradul lor de dezorganizare. Dar la UTA.? Cam la fel, doar ca cineva se agita pe margine. Pe cine sa dai vina? Nu antrenorul le susține o cvasi valoare ? Spectacol jenant în prime time. Lăsăm spectacolul și privim la niște realizări ce cu greu ar primi vreun calificativ. E limpede ca jucătorii nu cred în obsesia lui Balint. Un Kucher sosit prea târziu,,, nazbatii” și inovații tocmai la o linie de fund neperformant, și pe drept urmași fără stea norocoasa a lui Keseru. Și scăpați de o retrogradare, lotul nu e ce trebuie. Printre laude, când a fost cazul, am mai trântit câte un adevăr. Lotul e greșit 80%.!!! Restul de 20 sunt simpatii, nici ei fotbaliști. Gen Erico..Asteptam șutul în fund. EL VA FI PASUL ÎNAINTE.!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button