Baschet

Deznodământ previzibil, eșec la scor în fieful campioanei și locul 3 înainte de play-off: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – FCC UAV Arad 98-68





Final previzibil de sezon regular al Ligii Naționale de Baschet Feminin în cazul FCC UAV Arad. Vicecampioana României a mai pierdut o dată rău pe terenul „reginei” Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, cu 98-68 ((21-23, 26-16, 26-10, 25-19) și s-a trezit aruncată pe locul 3 de CSM CSU Constanța, care a defilat în Giulești, cu Rapidul: 95-69! Prin urmare, lupta la titlu se complică automat și asta petru că, dacă toate calculele vor fi respectate în sferturi, formația de pe Litoral va avea avantajul terenului propriu în duelul din semifinala cu „galben-albastrele”.

Cât despre partida de astăzi, arădencele au dat impresia că pot face față meciului cu echipa ultimului deceniu în baschetul feminin românesc, însă doar pentru un singur sfert. Primul. De obicei, trupa de pe Mureș începea rău partidele și le recupera pe parcurs, în special în repriza secundă, pentru ca azi să fie invers. FCC UAV a evoluat atent în defensivă, dar mai ales cu o doză de pragmatism în atac și le-a condus pe „verzi” cu 23-21 la prima pauză mică. Doar că totul s-a năruit în doar două minute, primele ale sfertului doi, când gazdele au lăsat gluma la o parte și s-au dus fluierând la 34-23. Era un semnal clar de forță și, chiar dacă tabela încă nu arătat rău pentru vizitatoare la pauza mare (39-47), în partea a doua nu a fost meci între cele două formații și în special în sfertul trei.

Ca și în finala Cupei, Sepsi s-a întrecut în aruncări reușite de trei puncte, cu toate că MVP-ul din acea partidă (câștigată de covăsnence cu 109-63, daneza Jespersen) nu a intrat deloc pe parchet azi. Dar, le-a predat ștafeta colegelor Ghizilă și Hristova, iar pivotul Cave și-a făcut și ea datoria cu vârf și îndesat sub cele două panouri. Apoi, diferența au mai făcut-o și recuperările și pasele decisive.

Ca de fiecare dată, greul în tabăra Aradului l-au dus aceleași Hadzovic (care a împlinit chiar astăzi 42 de ani) și Baptiste, ajutate de această dată și de Greene. În rest miza și mai ales forța adversarului și-au pus amprenta pe restul elevelor lui Bulj, Bogicevic sau Akathiotou rămânând datoare.

Urmează U. Cluj în sferturi, primul meci e programat miercuri, la Arad

Așadar, FCC Baschet UAV Arad va juca cu Universitatea Cluj în primul tur de play-off, sferturi de finală. Prima partidă va avea loc miercuri, 22 martie, la Sala Sporturilor Victoria, iar jocul doi este programat pentru 26 martie, la Cluj-Napoca. Câștigătoarea va întâlni învingătoarea dintre CSM CSU Constanța și Hoya KSE Târgu Secuiesc în semifinale. ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va juca cu BC Sirius Mureșul Târgu Mureș în primul tur de play-off, iar Olimpia CSU Brașov și Rapid București vor lupta în celălalt sfert de finală. În tururile unu și doi de play-off se joacă în sistemul 2 din 3 partide, urmând ca doar în finala mare să se treacă la sistemul 3 din 5.

Formații și marcatoare:

Sepsi SIC: Hristova 27 (4×3), Cave 26, Ghizilă 22 (6×3), Gereben 9 (1×3), Jones 5 (1×3), Mititelu 5 (1×3), Orban 2, Cătinean 2, Godri Părău, A. Pop, I. Toma

FCC UAV Arad: Baptiste 18, Hadzovic 17 , Greene 15, Pyka 7 (1×3), Bogicevic 5 (1×3), Akathiotou 4 (1×3), Ciotir 2, Fleșer, Mârne-Nagy, Georgieva.

FOTO: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (facebook)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button